Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
NATO a adoptat marți seară, la summitul de la Vilnius/Lituania, planurile regionale de apărare pentru cei 31 de aliați, inclusiv România, transmite Europa Liberă. Evenimentul a avut loc după un an de negocieri intense, care s-au purtat inclusiv în noaptea de dinaintea deciziei.
NATO a adoptat la summitul din Lituania cele trei planuri regionale de apărare. Președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Rob Bauer, a declarat că aceste planuri se bazează pe două amenințări: Rusia și grupările teroriste.
Primul plan vizează zona Atlanticului și Europa Arctică, al doilea se referă la țările baltice și Europa Centrală și al treilea plan, în care este inclusă România, vizează zona Mării Negre și a Mării Mediterane.
Cele trei planuri se întind pe patru mii de pagini și sunt documente strict secrete. Ele prevăd în cel mai mic detaliu, cine, cum și în cât timp intervine în caz că un stat membru aliat este atacat. De asemenea, ele prevăd ce echipamente militare sunt dislocate.
Ca măsură preventivă, odată cu adoptarea acestor planuri de apărare, NATO a decis că se impun dezvoltarea, reașezarea sau construirea de noi infrastructuri de apărare.
România face parte din cel de-al treilea plan de apărare a NATO, ce vizează sud-estul și sudul Alianței Nord Atlantice.
Astfel, în cazul în care aceste ultime zone sunt atacate, România va face echipă cu Bulgaria, Turcia, Grecia, Italia și statele membre NATO din Balcani, a explicat pentru Europa Liberă, un înalt oficial al Alianței Nord Atlantice.
În eventualitatea unui atac asupra teritoriului României, trupele din aceste țări ar fi dislocate prima dată pentru a sări în ajutorul Bucureștiului; modalitatea concretă a intervenției este secretă.
Bravo, suntem pe mana lui Erdogan si a diversilor populisti din Italia si Balcani.