Ce ne învață filmul „Inside Out 2” despre anxietate

„Inside Out”, filmul Pixar din 2015, a ales să exploreze viața emoțională a unei fete pe nume Riley într-un mod inedit la acea vreme: emoțiile fetei erau întruchipate de personaje animate menite să îi distreze pe copii, dar și să îi învețe despre cum își pot gestiona propriile sentimente. La finalul filmului, un nou buton apare pe consola folosită pentru a controla starea de spirit a fetei. Este inscripționat cu un singur cuvânt: Pubertate, scrie The New York Times.

Joy (Bucurie), unul dintre personajele principale care întruchipează emoțiile lui Riley, ridică din umeri.

„Lucrurile nu puteau fi mai bune!” spune Joy. „La urma urmei, Riley are 12 ani acum. Ce s-ar putea întâmpla?”

Răspunsul a sosit în sfârșit, aproape un deceniu mai târziu, în continuarea „Inside Out 2”. Riley este acum o adolescentă care participă la o tabără de hochei de trei zile, în timp ce sentimente noi și mai complexe prind rădăcini în mintea ei.
Există Rușinea, un tip greoi care încearcă fără succes să se ascundă în hanoracul său; Ennui, care lenevește fără chef pe o canapea; și Envy, cu ochii ei mari și plini de gelozie.

Dar Anxiety (Anxietatea) este cea care ocupă un loc central, intrând în mintea lui Riley cu niște bagaje serioase (nu mai puțin de șase valize).

„Bine, cu ce te pot ajuta?”, întreabă ea. „Pot să iau notițe, să-ți aduc cafea, să-ți gestionez agenda, să-ți plimb câinele, să-ți car lucrurile – să te privesc cum dormi?”.

Puțină anxietate poate fi utilă, spun experții, dar emoția a scăpat de sub control în viața multor tineri, mai ales în ultimii ani. Lupta lui Riley este emblematică: Pentru Kelsey Mann, regizorul, filmul a devenit o oportunitate de a ajuta spectatorii de toate vârstele să se simtă mai puțin singuri.

„O mare parte din confruntarea cu emoțiile noastre constă în a le da un nume”, a declarat el pentru The New York Times într-un interviu recent. „Și, dintr-o dată, când sunt recunoscute și observate, intensitatea începe să scadă un pic.”

În film, anxietatea poate fi…greu de gestionat Dar, în cele din urmă, ea transmite câteva lecții puternice: A experimenta o anumită anxietate este normal, neajunsurile noastre fac pur și simplu parte din ceea ce suntem și toate experiențele emoționale prin care trecem sunt o parte importantă a identității noastre.

Chiar și cele inconfortabile sunt naturale și necesare, a declarat Lisa Damour, un psiholog clinician care i-a consiliat pe realizatorii filmului.

„Ele (sentimentele negative) ne ajută să ne menținem în siguranță. Ele ne ajută să ne ghidăm”, a adăugat Dr. Damour, care a scris pentru The Times și este autoarea a trei cărți despre adolescenți. „Nu poți să le împiedici sau să le închizi dacă speri să prosperi”.
Atunci când anxietatea iese de sub control, dând afară bucuria și celelalte emoții de bază și proiectând scenarii dezastruoase, Riley devine copleșită.

Anxietatea a fost întotdeauna menită să fie antagonistul filmului, a spus dl Mann, dar în primele versiuni ale scenariului, personajul a apărut „aproape ca un personaj negativ de carton”. Ea „nu era foarte simpatică. Și nu înțelegeam de ce făcea ceea ce făcea”, a spus el.

Așa că a studiat cercetările științifice în domeniu și a vorbit cu Dr. Damour și cu Dacher Keltner, un expert în știința emoțiilor și profesor de psihologie la Universitatea din California, Berkeley, care a lucrat și la primul film. În cele din urmă, echipa domnului Mann a decis că Anxiety, personajul, era motivată de iubirea pentru Riley, la fel ca Joy.

Versiunea finală a personajului este în mare parte simpatică și sinceră: ea vrea să ajute. Treaba ei, așa cum o vede ea, este să planifice viitorul și să o protejeze pe Riley „de lucrurile înfricoșătoare pe care nu le poate vedea”.

Părul ei portocaliu țâșnește în sus ca un buchet de fibre optice care sfidează gravitația. Sprâncenele dansează deasupra ochilor ei pătrunzători, în timp ce expresiile sale faciale stau la granița dintre zâmbet și grimasă.

 

Anxiety urmărește să o protejeze pe Riley cu orice preț, imaginându-și fiecare posibilă greșeală pe care ar putea să o facă adolescenta. Dar este o strategie sortită eșecului.

Tema perfecționismului este prezentă pe tot parcursul filmului, iar aceasta conduce o mare parte din anxietatea lui Riley. Uneori este incredibil de dură cu ea însăși, luptându-se să împace caracteristicile opuse care există în ea: Ea este bună, dar și egoistă. Este curajoasă, dar se și sperie.

Adesea ne gândim la noi înșine într-o manieră „ori una, ori alta”, a spus Dr. Keltner. „Dar noi suntem multe lucruri”, a adăugat el, iar filmul îi încurajează pe adolescenți să îmbrățișeze această noțiune.

Dr. Keltner vede filmul ca pe un îndemn de a fi mai blânzi cu noi înșine, de a savura lucrurile bune și de a ne accepta complexitatea. Anxietatea lui Riley nu este patologică, a spus el; este o emoție care încearcă să îi spună ceva.

„Emoțiile au înțelepciunea veacurilor”, a spus el. El speră că tinerii vor asculta bunele intenții ale acestor emoții.

Anxietatea este „ceva ce experimentează atât de mulți copii, dar nu au întotdeauna o etichetă pentru ea”, a declarat Elana R. Bernstein, profesor asistent la Școala de Educație și Științe ale Sănătății de la Universitatea din Dayton, care nu a fost implicată în realizarea filmului. „Cred că primul pas este să o normalizăm”.

 

Recunoscând sentimentul și găsind strategii de adaptare – identificând gândurile catastrofale sau încercând tehnici de relaxare, de exemplu – copiii mai mici se pot pregăti pentru situațiile mai complicate care vor apărea pe măsură ce cresc, a declarat Dr. Bernstein, care cercetează strategii în școli pentru a reduce anxietatea.

În cultura noastră, a remarcat Dr. Damour, ni se spune adesea că sănătatea mintală înseamnă „să te simți bine”. Dar, în realitate, a spus ea, sănătatea mintală înseamnă „a avea sentimente care se potrivesc cu ceea ce se întâmplă și apoi a gestiona bine aceste sentimente”.
Și asta este exact ceea ce trebuie să învețe Riley – că Anxietatea și Bucuria nu pot fi în control în același timp.

Când era mai tânără, tatăl lui LeFauve obișnuia să o numească „Moody Meg” (Meg cea morocănoasă).

„Sunt sigură că era greu să trăiești cu mine!”, a declarat ea într-un e-mail. „Eram un mănunchi de emoții oscilante și anxietate furioasă”.

Acum își dă seama că sensibilitatea ei provenea „din frumusețea imaginației mele intense”.

„Când anxietatea mea este la butoane prea puternic, poate că am nevoie să mă duc să găsesc chiar și doar o gură de bucurie”, a spus ea.

Anxietatea este ceva care are atât atribute pozitive, cât și negative, a mai ceclarat Holstein. Și este o emoție care se poate simți mai intensă în timpul pubertății.

„În diferite momente ale vieții tale, diferite lucruri te conduc”, a spus el. „Uneori, bucuria trebuie să facă un pas înapoi”.