G4Media.ro

UPDATE Legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor –…

UPDATE Legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor – neconstituţională (oficial) / Principalul argument al CCR – legea a fost adoptată prea repede

Curtea Constituțională a României a stabilit că este neconstituțională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, potrivit unui comunicat publicat joi. Curtea invocă în decizia sa faptul că legea a fost adoptată mult prea rapid, într-o singură zi, ceea ce ar afecta însăși caracterul „democratic” al statului.

Comunicatul a fost publicat după ce judecătorul constituțional Daniel Morar a afirmat că decizia CCR este nulă, în condițiile în care el a cerut amânarea pronunțării și a părăsit sala de deliberări înainte de pronunțare.

Informația, distribuită inițial pe surse, indica un vot de 6 la 3. În comunicatul publicat de CCR se specifică doar că votul a fost majoritar.

Ce argumente a invocat CCR, potrivit comunicatului citat:

  • Curtea a observat că, potrivit art.76 alin.(3) din Constituție, „La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere”.
  • Este o exigență constituțională ca scurtarea termenelor procedurale și accelerarea parcursului legislativ să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgență [art.76 alin.(3)], și nu a celei generale [art.75].
  • Or, legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său.
  • Respectarea art.75 și art.76 alin.(3) din Constituție constituie fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament și, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea națională.
  • Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituționale obiective și exprese în acest sens, denotă o atingere adusă însăși unei valori fundamentale a statului, și anume a caracterului său democratic. Totodată, în acest context, Curtea a reținut și încălcarea principiului securității juridice.

CONTEXT 

Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.

Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.

 

 

 

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

73 comentarii

  1. Bravo, specialii cu specialii,fraierii cu fraierii.🤡

    • Vai de steaua noastră. Plătesc fraierii taxe peste taxe și tot nu ajung pentru specialii care se înmulțesc ca ciupercile după ploaie.
      Îmi amintesc cum l-au executat pe Vlad Voiculescu pentru că și-a permis să vorbească despre speciali.

      Generațiile viitoare vor munci pentru pensiile specialilor care vor fi mai multe si mai mari.

      România specialului bine înșurubat.

    • Acum pe ultima 100 de metri înainte să plece cele 3 (j)igodii ,mai trag un șut în kkur fraierilor de cetățeni simpli!

    • Dar avem și noi echipă!..una câștigă-doare!

    • Traiasca PARTIDUUUL IOHANIIIS SI POPORUUUL!!! URAAA!!! URAAAA!!! URAAAA!!! IO HA NIS USL IO HA NIS USL!!! Tot inainte romani, inainte (spre groapa). URAAA URAAA!!!!

    • AU FACUT LEGEA CA SA „PICE” LA ccr. HA HA HA ! HA HA HA HA HA HA HA HA HA HA HA HA !

    • ccr ESTE DOAR O FILIALA A PARTIDULUI CARE EXECUTA INTOCMAI ORDINELE ACESTUIA SI ESTE FOARTE BINE PLATITA DE contribuabili.

    • LA CE V-ATI FI ASTEPTAT ? PARTIDUL SI EXECUTANTII LUI DE LA ccr NE SPOLIAZA CU ZEL.

    • PREA REPEDE… HA HA HA HA HA ! HA HA HA HA HA !
      PREA REPEDE…
      SA FITI BLESTEMATI !

  2. Ați votat PSD 30%, PNL 25% și veți plăti tone de bani hoților. Nu v-a dus capul să votați USR, nație de hoți ce sunteți.

    • Bravo domnule. Ai pus punctul pe „i” !

    • De ce nu le-au eliminat viermușii păluSeriCoi, faraoane!?

    • ce treaba are, nene, CCR cu politica ?! e independenta. aleasa de niste parlamentari corupti pana in maduva oaselor care si-au cumparat locurile, insa este total INDEPENDENTA. odata ales, un zegrean de-asta n-are mama n-are tata – decat litera legii. si, uneori, cand o cere superiorul, spiritul.

    • Traiasca PARTIDUUUL IOHANIIIS SI POPORUUUL!!! URAAA!!! URAAAA!!! URAAAA!!! IO HA NIS USL IO HA NIS USL!!! Tot inainte romani, inainte (spre groapa). URAAA URAAA!!!!

    • @Comaneci – Pentru ca sunt stapanii tai majoritari in parlament, sclav de doi lei, poate de aia?

    • Hoti si prosti!

    • USR ul a fugit de la guvernare

  3. Te ca ci pe ea de tara

    • vine nasui si taie pensiile speciale sa dea salarii cu „zerotaxe” :)))))

    • @Straight… Zero taxe pe salariul minim e ceva ce exista in toatavlumea civilizata. Si da, e mai bine cu zero taxe pe salariul minim și taiat pensiile speciale, pensionare la 40 de ani, 10.000 de eur salarii pe la tot soiul de agentii, etc. Doar ca cei care te platesc pe tine sa trolezi nu au nici un chef sa renunte la privilegii.

    • poti da vreun exemplu de astfel de tara?
      adica o tara unde pentru un angajat cu salariul minim plateste statul contributia la fondul de pensii si asigurarea medicala?
      impozit progresiv, incepand cu impozit 0 pentru salariu minim, exista in multe tari.
      dar nu exista tara care sa plateasca din buget contributia la fondul de pensii si asigurare medicala pentru angajatii cu salariu minim.

  4. e ok, nu vad o problema ca CCR anuleaza o lege , legea respectiva poate fi reanalizata de parlament cu obiectiile CCR si se face un nou document care sa anuleze acele pensii speciale.

    • HA HA HA HA HA HA ! HA HA HA HA HA HA !
      SI parlamentarul SA MOARA DE FOAME (CITAT DIN tovarasul cu ochii tulburi, buzatu)

    • progenitura LUI buzatu, „CARE A MANCAT POLITICA PE PAINE DE CAND SE STIE” SI UITE CE MARE A AJUNS… SI O SA AIBA SI EL O PENSIE SPECIALA SI RESURSE SA SE SATURE TOATA FAMILIA DE LACUSTE.

  5. Sa va arda focu’ de j_guri imbuibate comuniste.

  6. Romanii sa nu se mai planga, asta au votat. Si cei care nu au votat, i-au ajutat pentru neprezentarea la vot.

  7. Vai de țara asta și de noi! Nu mai scăpăm de panaramele astea! Jos cu privilegiații, fripturiștii și nemâncați!

  8. smecherii sunt speciali – perfect constitutional! Oricat ani ar dura este imposibil!
    plagiatorii in CCR, cei de la care au furat plagiatorii someri! – perfect constitutional!

  9. Mi-e scârbă, nu contează culoarea politică, toți beneficiază. Niște porci! Singura soluție este greva fiscală, la inflația asta și creșterea prețurilor trebuie să supraviețuim și pentru noi ca sa mai acoperim cheltuielile renunțăm la plata taxelor și impozitelor.

  10. Mafia iohanista e la butoane.

    • Degeaba mergeti la vot,oricum o luati la bot,nu comenteaza nimeni legea electorala actuala ,prin care sau reactivat marii infractori ai Romaniei.Ziaristii sunt complicii grupurilor infractionale din parlament,voi nu vedeti ca nu exista discutii pe tema legii electorale actuale(este cea mai proasta lege electorala din lume).

  11. URAAAA…. AM INFRANT, citat din memoriile domnului BATISTUTA…

  12. Iată de ce se pun oameni cu nota 5 la bac la lb română in CCR! Mulțumim gun0aiel0r care n-au votat!

    • Esti prost tare si mai sunt multi ca tine. Ca sa intelegi si tu dc nu s a votat usr ai avea nevoie de mai multi neuroni si putina empatie. Sa stii si tu ca mai sunt persoane care nu vor vacc obligatorie si prostii de genul, dar nici lepr3 gen psd pnl aur. Un incuiat la minte si spalat pe cr3ier ca tine nu va intelege niciodata realitatea si va arunca cu gunoi in toate partile.Chiar nu concepi ca aproape toti sunt rai si fiecare are un drum bine trasat incat cetateanul e ultimul pe lista lui de prioritati. Somn usor, si tine ti ideile ptr tine, ar fi de mare ajutor ptr cei din jurul tau.

  13. Încă o victorie a oamenilor cinstiți….

  14. Hai la munca, lasati comentariile, platiti-va taxele!

    • Pensiile speciale sunt mari, trebuie sa muncim mai mult! Hai la munca, Stefan!! Taci si sapa!

  15. Pensionarii speciali din CCR desemnati de PSD, PNL, UDMR si Iohannis au decis ca desfiintarea oricaror pensii speciale infiintate de PSD, PNL si UDMR e neconstitutionala.
    Oare nu vede nimeni ca PSD, PNL si UDMR pur si simplu isi bat joc de romanii cinstiti?
    Mafiotii astia merita pusi la zidul de la Targoviste, sa aiba soarta lui Ceausescu…

  16. a-ti asteptat un alt rezultat!!

  17. Statul mafiot roman e in mare nevoie de o revolutie, dar n-are cin’ sa i-o dea.

  18. Votați PSDPNLUDMRAUR în continuare, ca să aibă bieții oameni încă 10000 în plus la pensioară.

    • Degeaba mergeti la vot,oricum o luati la bot,nu comenteaza nimeni legea electorala actuala ,prin care sau reactivat marii infractori ai Romaniei.Ziaristii sunt complicii grupurilor infractionale din parlament,voi nu vedeti ca nu exista discutii pe tema legii electorale actuale(este cea mai proasta lege electorala din lume).

  19. Hai peste ei, lua-i-aș în ciomege

    • Corect. E singura sansa sa lucreze in favoarea poporului, nu in favoarea lor. Pana nu le intra frica in oase, vor face totul pentru ei. F210 romenia.

  20. Adio fara praz verde romania
    democratie ca-n sua sa aveti si pensii ca in transnistria,vreo 60 $ per month…sheriff-i toti sunteti

  21. Saracii romaniei morti de foame, n-au avut ce pune in gura de cand li s-au luat pensiile speciale. f210gura usludmr.

  22. Ha, ha, ha, ha, ha, ce chestie, o adunătură de creaturi cu pensioaie speciale a decis că și mai multe creaturi pot avea pensioaie babane speciale. Chiar neașteptat.:) :(((
    Acum, bă, privatilor, la muncă cu voi că aveți de plătit pensioaiele speciale ale analfabetilor care vă conduc si noile taxe jecmanitoare ale darabanilor burtosi.Spor la treabă! :((((( bleah…..

  23. Ha,Ha, Romania plai de dor! Pai mai platitori de taxe, voi credeati ca pleaca asa usor cainele de la usa macelariei?

  24. Trebuie desființată curtea constituțională.SAU schimbată prin referendum.este strigător la cer ca foști parlamentari,angajați ai curții să decidă pentru ei.Hotie.

  25. Foarte bine. Asta inseamna ca pensiile pluimii raman tot mici. Pluimea pensionara i-a ales deci ue si la gara.

  26. Totul e foarte simplu:se merge invers, dacă înființarea e constituțională și anularea este constituțională.

  27. Cum poate PSD sa mai respecte deciziile UE ca pină la sfârșitul anului da elimine inechitățile din sistemul de pensii ? Cei ce se plîmgă că nu pot desfășura activități peste program ,cînd ies la pensie la vîrstă de 40 de ani pot lucra cît vor . Trăim într-o minciună continuă .

  28. Pana nu se trezește omul de rând, vom trai aceeași mizerie in continuare.

  29. Cei cu pensii de 1800 lei n-au votat USR, ci psd, pnl, deci pensii speciale + alti speciali – primari, viceprimari, presedinti si vice de Consilii judetene. E dorinta lor, a peste 60% votanti, sa-si vada alesii imbuibati.
    USR ar trebui sa abandoneze subiectul, este alegerea majoritatii. N-au decat sa crape, sa se sacrifice pt sefi.

  30. Decizia de astăzi era 100% previzibilă, nimic nou, de vină în această speță nu este CCR ci rahatul ăsta de Parlament pe care nu știu de ce îl suportăm!

  31. Tara Specialilor in care nimic nu este special. Mai bine zis tara Parazitilor.

  32. gunoaie la cotroceni și victoriei, gunoaie în parlament, și nu în ultimul rând gunoaie în țară, de altfel o țară frumoasa, păcat. De fapt gunoaiele votează gunoaie

  33. Solutia exista. Sanctionati-i la vot punand stampila pe USR. Restul sunt zeama comunista PSD, PNL, AUR, UDMR. Dintre toate partidele USR in doar 6 ani a avut initiative care nu au exista in 32 de ani la alte partide. Si eu vreau pensie speciala, poate si tu si familia ta. De ce unii sunt mai presus de lege? De ce nu ia toata lumea? Decizia de astazi este nula pentru ca s-a incalcat procedura. Teroristul juridic Dorneanu da lovitura pe ultima suta impreuna cu Stan, Deliorga. Asta au facut cu toate legile care ar fi reparat nedreptatile. Acum Statul este bun de plata cu dobanda legala pentru toate putorile. Ciolacu daca este tare ar renunta la pensia lui, la fel si altii. Aviz celor care il ling in fund sa verifice. Aici se ajunge la o tara anormala. N-ai Constitutie, n-ai parlament, n-ai justitie, politie, armata, dar colectam bani pana exfoliem fraierii.

  34. Bataie de joc.

    Vedeti? De asta e musai sa ajunga o nulitate ca Licu judecator la CCR.

    CCR – Curtea Cartelului Roman.

  35. La fel de bine puteau spune că legea e neconstituțională că au dat-o cei din USR

  36. Deci aia care sunt senatori/fosti senatori si nominalizati de partide la CCR au zis ca e neconstitutionala o lege care a fost atacata de colegii lor de partid care i-au nominalizat.
    Nimic ciudat. Totul normal.

  37. Romania nici peste 50 de ani nu se va mai reface cu aceasta fratie din politica si justitie.O mana de 700 de oameni decid soarta lor si nu a milioane de romani din aceasta tara.

  38. Sigur nu vreţi să votaţi USR la următoarele alegeri? 😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀
    Uite vă dăm şi o veste bună pe tema asta: „PÂNĂ ÎN 2024 LE VOR MĂRI CEL PUŢIN O DATĂ PE TOATE SPECIALELE” şi nu vor spune că nu e imposibil de mărit cum fac cu cele pe contributivitate.
    Sigur nu vreţi să votaţi USR la următoarele alegeri ca să poată desfiinţa de la CCR până la toate pensiile speciale ca să nu mai fiţi atâta de supăraţi cum sunteţi astăzi, dar hotărâţi-vă repede că aveţi memoria scurtă că peste o săptămână iarăşi toţi pensionarii veţi posta pe aicea cât de mult bine fac cinstiţii ăştia pentru voi.

    Avem şi o observaţie pentru voi votanţii: PSD sunt votaţi de obicei de fanii comunişti deşi nu mai există demult nici un comunist în partidul PSD la cât de coloraţi sunt toţi pe la ei că numai piei roşii sunt la ei că nu mai găseşti o faţă palidă printre ei(nu aţi observat?), aşa cum toţi liberalii votează un PNL în care nu mai există nici un liberal la câţi Băsişi, piei roşii şi alţi indieni mai sunt în partidul ăla(nici la ăştia nu aţi observat?)”. Dacă votaţi ideologic ne e teamă că nu mai aveţi valori politice ideologice pe care să le urmaţi de muuult timp dar voi sunteţi insistenţi să votaţi la fel că aşa v-au obişnuit (măăăăi nici dacă toţi politicienii PSD şi PNL ar fi înlocuiţi cu reptilieni tot nu aţi observa că tot cu ei aţi vota măi, atât de dresaţi sunteţi încât v-au pus nişte iniţiale ideologice în faţă şi le-au dat o definiţie şi toată ziua scutură ca o talangă definiţia când sunteţi desconcentraţi din cauza la ce fac iar voi în transă o urmaţi).

    Uite ce înseamnă definiţia ideologică pentru voi când vine vremea alegerilor:
    —————————-
    Danga-langa, langa-danga,
    Sună-n asfinţit talanga
    Şi de la păşune, iaca,
    Tacticoasă vine votul.
    Nu mai vrea să umble creanga,
    Vine-acasă. Danga-langa…
    —————————-
    Exact aşa se întâmplă cu unii dintre voi când vine vremea să mergeţi la vot.

  39. Nu se respectaconstitutia:seperatia puterilor in stat!concluzie-una:desfiintarea ccr,csm,iccj,curte de conturi,etc!doar inghite bani,nu face nimic util societatii!se fac ca fac!!!

  40. 🤣🤣🤣 pentru ca nu ma mai mira nimic in tara asta!

  41. Argumentele CCR par cat se poate de legale, oricat ne-am da cu fundul de pamant. Eroarea juridica este Parlamentului. Oare chiar atat de prosti sunt sau au facut intentionat? Parca as merge pe ultima varianta. Se poate corecta imediat, ramane de vazut daca se doreste.

  42. Așteptăm de ani de zile să se voteze această lege feudală și când în sfârșit este votată, iată că șmecherii de la CCR au găsit un nou motiv de ”neconstituționalitate”: a fost votată prea repede. Dar când o lege zace ani de zile e constituțional, nesimțiților ?

  43. România este distrusă de oamenii angajați la stat. Îi plătim că să scufunde țara. Singurii care suferă cu adevărat sunt pensionarii nespeciali. O mare parte vor vota cum trebuie că să-și protejeze copii angajați la stat. Cei care lucrează în străinătate au viitorul asigurat și nu mai sunt interesați de ce se întâmplă în țară. Bătrânii săraci nu vor fi ajutați de nimeni și se vor stinge în liniște pentru că nu au cum sa supraviețuiasca cu pensia pe care o primesc. Țara va fi din ce in ce mai săracă. Alții au un dictator in timp ce noi avem o asta de dictatori. Distrugerea este garantată pentru că în România se fură mult și se minte pe măsură.