Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un tânăr de 18 ani a depus încă din 23 decembrie 2025 o plângere la poliție în care susținea că a fost bătut de doi minori – cei aflați acum în arest pentru crima din Cenei, potrivit unui comunicat al Poliției Timiș. Oamenii legii susțin că tânărul agresat și-a retras plângerea pe 14 ianuarie, cu 5 zile înainte ca agresorii să comită crima pentru care au fost arestați preventiv.
Polițiștii susțin în comunicatul citat că, după plângerea depusă în decembrie anul trecut, ”au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt”.
Ei nu explică de ce nu au luat nici o măsură împotriva minorilor acuzați de agresiune.
Comunicatul integral al Poliției Timiș:
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost agresat de doi minori, vă comunicăm următoarele:
În data de 23.12.2025, la Postul de Poliție Cenei s-a prezentat un tânăr de 18 ani, care a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa pe stradă, în extravilanul localității Cenei, ar fi fost agresat fizic de doi minori de 15 ani, incidentul având loc la o dată anterioară.
În urma sesizării, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt.
La data de 14.01.2026, persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă formulată la data de 23.12.2025.
Precizăm faptul că, potrivit prevederilor legale, în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe, continuarea procedurilor penale este condiționată de existența voinței persoanei vătămate.
sa ne bucuram ca marea majoritatea a infractorilor au plecat in Vest, ca inca odata se vede ca politia romana pare depasita in gestionare unor situatii preventiv. Sa ne aducem aminte de Caracal/Onesti unde nu s-a intervenit la timp si au dus la decese.
Ar fi interesant de vazut care sunt acele „cercetari” , daca au chemat pe parinti / minori la sectie, daca s-au deplasat la casele copiilor.