Home » Anchete » Cătălin Cherecheș va fi adus în țară sub escortă, anunță Poliția Română / Fostul primar din Baia Mare a fost condamnat în noiembrie. El a fugit din țară și a fost prins la câteva zile în Germania

Cătălin Cherecheș va fi adus în țară sub escortă, anunță Poliția Română / Fostul primar din Baia Mare a fost condamnat în noiembrie. El a fugit din țară și a fost prins la câteva zile în Germania

Cătălin Cherecheș va fi adus în țară sub escortă, anunță Poliția Română / Fostul primar din Baia Mare a fost condamnat în noiembrie. El a fugit din țară și a fost prins la câteva zile în Germania
Ascultă articolul

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, va fi adus în țară sub escortă, a anunțat, miercuri, Poliția Română. El a fost condamnat în noiembrie anul trecut, la 5 ani de închisoare și a fost prins la câteva zile în Germania.

Cătălin Cherecheș va fi adus în țară după ce tribunalul din Munchen a aprobat extrădarea sa.

„În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și structurile de poliție din Germania, precum și a deciziei justiției germane, o escortă a Poliției Române îl va aduce în țară pe bărbatul din Baia Mare, în vederea executării mandatului, la o dată ce va fi stabilită de comun acord, cu partenerii germani”, a anunțat Poliția.

- articolul continuă mai jos -

În urma condamnării definitive de către Curtea de Apel Cluj, Cătălin Cherecheş a fugit din ţară, în 24 noiembrie, prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea, folosindu-se de un act de identitate al unei rude. El a fost depistat şi reţinut, în 28 noiembrie, de poliţiştii bavarezi în Augsburg, Germania, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.

Comunicatul Poliției:

În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și structurile de poliție din Germania, precum și a deciziei justiției germane, o escortă a Poliției Române îl va aduce în țară pe bărbatul din Baia Mare, în vederea executării mandatului, la o dată ce va fi stabilită de comun acord, cu partenerii germani.

Reamintim faptul că, în seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, bărbatul, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional.

Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.

Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în soluționarea acestui caz.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole