Home » Sportz » Cât va mai lipsi de pe teren Lamine Yamal, vedeta Barcelonei

Cât va mai lipsi de pe teren Lamine Yamal, vedeta Barcelonei

Cât va mai lipsi de pe teren Lamine Yamal, vedeta Barcelonei
Lamine Yamal / Sursa foto: Javier Borrego/AFP7 / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ascultă articolul

În vârstă de 17 ani, Lamine Yamal a suferit o accidentare la glezna dreaptă înainte de pauza competițională (perioadă dedicată echipelor naționale), iar revenirea sa pe teren se va amâna, după cum informează jurnaliștii de la AS.com.

Lamine Yamal ar putea reveni pe 30 noiembrie pe teren, după cum susține AS.com

Sursa citată menționează că starul catalanilor nu va face deplasarea cu echipa la Vigo, acolo unde Barcelona va da peste Celta în acest weekend.

- articolul continuă mai jos -

AS.com mai vorbește și de faptul că Yamal ar putea fi menajat și pentru duelul cu Brest din Champions League, de săptămâna viitoare.

Lamine nu a mai evoluat pentru Barcelona din data de 6 noiembrie, de la victoria, scor 5-2, reușită pe terenul celor de la Steaua Roșie Belgrad, într-un meci din Champions League.

Cum durerea din gleznă nu a dispărut total, staff-ul medical al catalanilor îndeamnă la prudență.

Reamintim că primul raport medical menţiona „o leziune de gradul 1 a sindesmozei gleznei drepte”, cu un prognostic iniţial de „două-trei săptămâni de absenţă”.

Cea mai probabilă variantă pentru o revenire a lui Lamine Yamal în tricoul Barcelonei este data de 30 noiembrie, atunci când liderul din LaLiga va juca împotriva celor de la Las Palmas.

Yamal a bifat deja până la vârsta de 17 ani nu mai puțin de 17 selecții în tricoul naționalei Spaniei, pentru care a reușit și 3 goluri.

Conform Transfermarkt, Yamal are în acest moment o cotă de piață de €150 de milioane.

După disputarea a 13 etape din LaLiga, FC Barcelona este lider (33 de puncte), cu un avantaj de șase puncte față de Real Madrid. Marea rivală de pe Santiago Bernabeu are însă un meci mai puțin jucat (cel de pe terenul Valenciei).

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole