Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Toată lumea stă cu ochii pe cele mai noi rezultate ale cercetărilor legate de Covid-19. Dar, într-un mediu blocat în urgențele cauzate de închiderea școlilor și trecerea pe online, pentru publicul larg trece aproape nevăzută umbra unei crize profunde ce ar putea lovi, pe viitor, tocmai această cercetare vitală, chiar din cauza coronavirusului pe care îl investighează.
Multe dintre universitățile occidentale, care se află în prima linie a încercărilor de a găsi un vaccin sau tratamente pentru Covid-19, se declară amenințate și avertizează că cercetarea pe care o produc poate fi grav afectată, pe viitor. De câteva zile, presa internațională citează experți în domeniu care atrag atenția că această criză va duce la o scădere abruptă a înscrierilor și a taxelor de studii la marile universități, începând cu următorul an universitar. Cercetarea ar urma să fie printre primele zone afectate în activitatea acestor instituții, ce funcționează după regulile pieței.
Avertisment în Marea Britanie: cercetarea ar putea fi “decimată”
În mediul universitar anglo-saxon, discuțiile au fost declanșate de un raport al London Economics privind impactul pandemiei asupra finanțelor universităților britanice. Studiul arată că nesiguranța, regulile de distanțare socială, criza economică vor face ca în Marea Britanie școlile să piardă circa 232.000 de studenți în următorul an universitar – un sfert din totalul actual.
În Regatul Unit, unde universitățile se așteaptă să piardă până la 4 din cinci studenți internaționali, presiunile pe guvern, să susțină financar instituțiile de învățământ superior și să le considere în categoria “liniei întâi” în combaterea coronavirusului se aud constant. La sfârșitul săptămânii trecute, The Guardian scria, pe baza opiniilor mai multor experți, că pierderea veniturilor de la studenți internaționali “ar putea decima cercetarea britanică”.