Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cântăreţul american Aaron Carter, devenit celebru la începutul mileniului cu albumul „Aaron’s Party (Come Get It)”, a murit sâmbătă, la vârsta de 34 de ani, a anunţat site-ul TMZ, citată de News.ro
Potrivit TMZ, Aaron Carter, care era fratele mai mic al lui Nick Carter de la Backstreet Boys, a fost găsit mort în baia sa din Lancaster, în California.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei, contactat de AFP, a declarat că o persoană decedată a fost descoperită la domiciliul cântăreţului sâmbătă dimineaţă, dar a refuzat să confirme identitatea acestei persoane. Agentul lui Aaron Carter nu a răspuns solicitărilor AFP.
Născut la 7 decembrie, la Tampa, în Florida, Carter şi-a început cariera muzicală la vârsta de 7 ani. Avea 9 ani când a lansat primul album, „Crush on You”, în 1997. Lansat în septembrie 2000, „Aaron’s Party (Come Get It)” s-a vândut în 3 milioane de exemplare în Statele Unite, devenind preferatul adolescenţilor.
Aaron Carter a participat la turnee cu The Backstreet Boys şi Britney Spears, cântând în deschiderea concertelor lor. În 2001, albumul lui „Oh Aaron”, unde cântă cu fratele său Mick, i-a adus un disc de platină.
Chiar dacă popularitatea sa s-a estompat cu vârsta, Carter a continuat să apară regulat în emisiuni televizate şi să lanseze cântece online. Dar viaţa sa privată tulbure, în special certurile pe bani între cei cinci fraţi, l-au transformat într-o pradă pentru tabloide, iar în 2011 a început o cură de dezintoxicare.
În 2013, având multe datorii fiscale, şi-a declarat falimentul. De asemenea, avusese multe probleme cu autorităţile, mai ales pentru deţinere de stupefiante şi conducere periculoasă.
La începutul acestui an, el a declarat pentru Daily Mail că vrea să nu mai fie văzut ca o „epavă”. „Nu sunt ceea ce unii încearcă să înfăţişeze”, a rugat el. „Dacă cineva vrea să mă numească epavă, atunci sunt un tren care a avut multe accidente şi a deraiat din mai multe motive”.
A murit un ratat, wow, sufera omenirea
esti un nesimtit
Comentariile romanilor vs comentariile olandezilor..
“Unfortunately, the facts of recent years already seemed to indicate a fierce struggle that this young man was experiencing inside. Terrible when what you sometimes think could happen, actually happens. I really hope that everyone, and especially people who are in the spotlight, can find a safe circle of trust around them when they are struggling. And that they then find strength to change patterns and above all: to love themselves.“
dar ne întrebăm oare de ce nu suntem primiți in Schengen…
ne-am p.r.o.s.t.
Diferența între a fi civilizat sau nu.
Poate fi teribilism infantil dar și asta întră în categoria „educatie”.