G4Media.ro

Călin Georgescu, despre Zelea Codreanu și Ion Antonescu: ”Codreanu s-a luptat pentru…

sursa foto: Inquam Photos/ Liviu Chirica

Călin Georgescu, despre Zelea Codreanu și Ion Antonescu: ”Codreanu s-a luptat pentru moralitatea ființei umane. Față de martiri nu pot să am păreri/ E nevoie de schimbarea totală a sistemului”/ Despre asasinarea lui Nicolae Iorga la ordinul legionarilor: ”Istoria este mistificată”

Călin Georgescu, recent numit președinte de onoare al Alianței pentru Unirea Românilor, a declarat, luni seară, la Antena 3, că Zelea Codreanu și Ion Antonescu au făcut ”și fapte bune”, dar și fapte pe care nu le poate comenta, dar ”pe care trebuie să le demonstreze istoricii”.

Tot referitor la Codreanu și Antonescu, Georgescu a spus că ”față de martiri nu poate să aibă păreri” și că ”îngenunchează în fața poporului român”.

Georgescu a mai spus că poporul român nu este ”anti nimic” în general, în momentul în care a fost întrebat despre Holocaustul din România.

Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România, Maximilian Katz, directorul Centrului pentru monitorizarea și combaterea antisemitismului în România, și Alexandru Muraru, consilierul premierului pe probleme de xenofobie și antisemitism și deputat PNL de Iași, au reacționat în urma declarațiilor făcute de președintele de onoare al AUR, Călin Georgescu, luni seară, la Antena 3.

”AUR, grupare extremistă și antisemită”, ”O eroizare a liderilor fasciști, politică extremistă”, ”Un partid politic are oficial azi misiunea reabilitării Mișcării Legionare” sunt doar câteva dintre reacțiile celor trei în puncte de vedere transmise pentru G4Media.

Principalele declarații făcute de Călin Georgescu, luni seară, la Antena 3:

Reporter: Nu vă temeți că vă izolați când le spuneți eroi legionarilor, lui Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu? 

  • Am două observații: 1. Toți au făcut și fapte bune și altele mai puțin bune, dar în general un lider autentic este cel care spune adevărul și, dacă nu spui adevărul, nu ai cum să fii lider. Istoria a fost mistificată și sunt foarte mulți oameni fabricați, iar puterea a fost luată pe bani în ultima perioadă, în ultimii 30 de ani.
  • Sub acest aspect, referitor la întrebare, trebuie să păstrăm un echilibru. Au fost și fapte bune, și fapte pe care nu le pot comenta, dar istoricii trebuie să demonstreze acest lucru. Față de martiri nu pot să am păreri, dar sunt din istoria noastră și rămân în istoria noastră.
  • În primul rând, poporul român nu este anti nimic în general (întrebat fiind de Holocaustului din România, n.red.).
  • Discutăm despre echilibru și trebuie să ai respect oriunde e suferința pe această planetă. În fața suferinței poporului român eu îngenunchez.
  • Noi nu am cunoscut cuvântul toleranță, dar am cunoscut mila creștină, ospitalitatea și prietenia.
  • Aș dori să menționez că Biblia a fost scrisă la Ierusalim, nu la Chiajna. Iar Iisus Hristos s-a născut la Betleem, nu la Fălticeni. Steinhart a spus că e 100% evreu, dar 1000% român.  Asta a înnobilat poporul român. Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat, suntem în 2021.
  • Suntem într-un moment în care corabia umanității se scufundă. România trebuie să participe intens la salvarea acestei lumi.
  • Credeți că președintele Israelului s-ar întâlni cu dumneavoastră? Pacea este cea trebuie să domine și toți avem nevoie unii de alții. Eu sunt primul care sunt gata să îmi asum această responsabilitate. Dialogul este simplu. Nu ne putem vindeca decât împreună și atunci ne îmbrățișăm și îi spun celuillalt: iartă-mă frate, am greșit.
  • Sunteți filorus? Sunt o persoană care a apreciat întotdeauna cultura lumii. În primul rând sunt românofil. Cunosc de Anna Plavova, Ceaikovski. Îl admir pe Dostoievski etc. Trebuie admirată dorința de pace și pacea ca să o construiești, nu ca să o distrugi. Noi suntem într-un ceas istoric al lumii. Pacea vine din modul în care facem pace cu noi înșine.
  • Sunteți pro-NATO, pro-UE? Eu sunt pro demnitatea țării mele. E foarte bine că suntem în NATO și UE, dar trebuie să îl folosim în interesul național profund.
  • Adrian Ursu: Dimineața când vă priviți în oglindă, știind că mii de oameni vă socotesc omul salvator al României, vă apasă responsabilitatea asta? Care ar fi primele 3 măsuri pe care le-ați lua în primele 3 zile de conducere a României, azi 31 ianuarie? Nicolae Bălcescu spunea că viața nu merită trăită dacă e trăită în genunchi în fața altora. Primul lucru înseamnă demnitatea națiunii române, acest e scopul principal.
  • Măsuri: eliminarea pierderilor rapid, astfel încât să nu se mai scurgă printre degete toată bogația națiunii, un învățământ autentic care să creeze oameni de valoare, o siguranță materială pentru toți românii.
  • Dar care ar fi primele trei măsuri concrete? Construcția începe cu tine însuți. Persoana ta este sufletul tău.
  • E nevoie de schimbarea totală a sistemului, de protecția micului proprietar.
  • Zelea Codreanu s-a luptat pentru moralitatea ființei umane.
  • Despre asasinarea lui Nicolae Iorga și Armand Călinescu la ordinul legionarilor: Când istoria este mistificată, nu ai ce să discuți.

Context

Care a fost rolul României în Holocaust?

Prima măsură discriminatorie oficială a fost luată de guvernul Goga/Cuza care în ianuarie 1938 a adoptat un decret care a stat la baza retragerii cetățeniei române a unui număr de 225.222 de evrei din totalul de peste 800.000 care trăiau în România la acea dată.

Pe 6 septembrie 1940 a fost instaurat regimul național-legionar condus de Ion Antonescu, aliat cu Mișcarea Legionară, care a trecut la legiferarea unor măsuri de excludere din viața publică a evreilor și de spoliere economică a lor.

În ianuarie 1941 legionarii, angajați într-o luptă pentru putere cu Antonescu, au ucis peste 120 de evrei în Pogromul de la București. Violențele fizice împotriva evreilor s-au generalizat după intrarea României în războiul împotriva URSS în vara lui 1941. Pogromul de la Iași și Trenurile Morții, “curățirea terenului” în Basarabia, Bucovina și Herța, deportările și marșurile morții în Transnistria, masacrele din Transnistria (Bogdanvka/Golta, Odessa, Berezovka, etc), lagărele de pe întreg teritoriul Transnistriei, deportarea romilor în vara lui 1942 constituie parte integrantă a Holocaustului. Antonescu a dorit să curețe România de evrei și a supus unei politici de genocid pe evreii din Basarabia, Bucovina (inclusiv sudul neocupat de URSS în iunie 1940), Herța, Dorohoi (neocupat de sovietici în iunie 1940) și Transnistria. Evreii din Vechiul Regat și Sudul Transilvaniei au scăpat de deportare în masă atunci când, în vara lui 1942, Antonescu s-a răzgândit și nu a mai acceptat punerea în practică a planului german care prevederea deportarea a 275.000 de evrei în lagărul de la Belzec.

Potrivit Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” publicat în 2004 statul român se face responsabil de moartea a 280 – 380 mii evrei și 11 mii de romi în perioada 1940 – 1944.

sursa foto: Inquam Photos/ Liviu Chirica

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

107 comentarii

  1. BLA, BLA, BLA. VORBE GOALE. puricisme.

    • Calin Ghiveci de fapt propune ce e in Ungaria dar n-are anvergura lui Victoras. Cuvintele curg greu, ideile vin multe si diferite – deci ghiveci.

    • Auzi la el: ingenuncheaza in fata poporului roman…
      Apoi zice: „Nicolae Bălcescu spunea că viața nu merită trăită dacă e trăită în genunchi în fața altora.”
      Poate trage vreo concluzie

    • Țineți minte !
      AUR este gura de refulare a dejecțiilor din USL.

    • Ghiveci, ghiveci dar nu e de bine. Agamita Dandanache dar mult mai periculos. Nu pot evita comparatia dar asa era si discursul lui Hitler, nu avea logica, structura, expedia propozitii scurte fara legatura intre ele, era un sac de vorbe „ce din coada au sa sune”. Si a avut multi ascultatori nauciti.
      Nu degeaba Eminescu, cu auzul lui fin, a zis „cuvinte ce din coada au sa sune”. Extrageti din interviul de mai sus ultimele propozitii de la finalul fiecarui paragraf:
      ” -Nu ne putem vindeca decât împreună și atunci ne îmbrățișăm și îi spun celuillalt: iartă-mă frate, am greșit.
      – Pacea vine din modul în care facem pace cu noi înșine.
      – interesul național profund.
      – Primul lucru înseamnă demnitatea națiunii române, acest e scopul principal.
      – Persoana ta este sufletul tău.
      – Când istoria este mistificată, nu ai ce să discuți. ”

      Astia sunt clopoteii cu care experdiaza fiecare raspuns. Auziti clopoteii? Si probabil ca interviul e mult mai lung.
      Discursul asta isi va gasi rezonante in multi infocati cu mintile ghiveci cu clopotei.

    • @cotriv – tu esti din cei cu mintea ghiveci plina cu clopotei (cum a zis hm!, mi-a placut metafora 😂), deci, da, deci „nevoilor corpești” 😂asa ceva n-am mai auzit, tre’ sa recunosc ca esti „original”

    • Trăiască AUR si căpitanul Simion!

  2. Alianța Exaltaților din România. Sa ajungă ăsta prim ministru, sa vezi atunci foamete pe tantalaii care înghit pe nemestecate toate aiurelile ăstora…

    • Exact! Sa-i lasam sa se convinga asadar. Vand felii de paine unse cu untura si sosete flausate. Vand cataloage supermarketuri! Vand guma Turbo, cafea, sapun si Kent. Vand blugi si Netflix! Va da tata, sa va saturati! Sa va intre comunismu si nationalismu pe gat pana la lingurica. Si acolo sa ramana! Sa mancati carne de 1 mai si de 23 august si apa calda 2 ore pe zi 2 zile pe saptamana. Si mai sunt binefaceri, 20 de litri de benzina pe luna, 6 zile pe saptamana lucratoare iar toamna toata lumea in agricultura la cules de porumb. Curent electric cu portia. Sa fiti liberi si independenti, sa va iasa nationalismu prin piele!

    • IN LAGAR, CA ASA ESTE SUB „inteligenta” Rusie.

    • Cum era programul lui, „apă, energie, soare”, adică: „apă, paie și bătaie”

    • Am scris un comentariu banal, o glumă :

      „Dacă nu s-a dezmem.brat România cu Dancilă premier, supraviețuieste și cu ăsta.”

      Comentariul a fost sters. Trageți voi concluzia despre calitatea G4media.

    • Nu poate fi mai rău decât Dancilă.

    • @ mario 3 – Ba, eu zic ca poate fi mai rau decat Dancila, cu mult mai rau… Dancile era proasta, dar avea o retinere de gospodina totusi, asta e dus rau cu pluta

    • OARE STIE SIMION CE FACEAU LEGIONARE A FOST GARDA DE FER A LUI HITLER

  3. Bine, exceptand faptul ca e un dialog intre doua gun.oaie, vreau doar sa subliniez cat nimic vorbeste acest „patriot”: gun.oiul moderator: „si care ar fii primele 3 masuri concrete pe care le-ati Lua?” … Raspuns gun.oiul interlocutor: „Zelea Codreanu s-a luptat pentru moralitatea ființei umane”. Enough said!

  4. Nu știu dacă este transcrierea pe fugă sau omul ăsta chiar vorbește ceva. La un moment dat sună ca un robot de traducere.

  5. Pastorel Teodoreanu:
    Căpitane nu fii trist,
    Garda merge inainte
    Prin partidul comunist!

  6. Ăsta spune tot felul de porcării si statul român mafiot condus de epoletul special plagiator se ocupă, la ora asta, cu amendarea ilegala, abuzivă, a celor care au intrat in tara cu PLF completat corect si desepistii contopisti zic că nu l-au vazut si, harst, amendă.
    Pe Fantomas ăsta putinist si plin de ură nu il întreabă nimeni de sănătate, doar pe cetățenii români corecți ii are statul mafiot in vizor.
    Fantomas delireaza si nimeni nu zice cu ce se ocupă Călin Nebunu’ in mod concret, ce face el in viata de zi cu zi, în afară să răspîndească ură și minciuni.

  7. Problema este ca fara sa te desprinzi de trecut nu poti avea viitor. Sa invoci fel si fel de personaje istorice unele mai controversate ca altele nu faci altceva decat te invarti intr-un cerc vicios. Pe principiul asta cu „Toți au făcut și fapte bune și altele mai puțin bune” nemtii poti invoca oricand caracterul de patriot si luptator al lui Adolf H. Nu poti indemna la schimbarea sistemului fara ca tu sa nu-ti schimbi retorica ideologica. Cunoscand cazurile personajelor istorice ca fiind foarte delicate, nu poti iesi in public invocand faptele bune ale acestor, iar apoi cand esti intrebat despre asptectele controvesate si condamnabile ale acelorasi te fofilezi in declaratii incercand sa gasesti drept scuza conjunctura vremurilor si o mai dai si cu mila crestineasca.
    Patetic!

    • Domnul a studiat agronomie, foarte frumos, greseala e ca s-a bagat in istorie tot cu furca. Ce „retorica ideologica”…

    • @ Hm! – Asta voiam sa spun si eu, calin nebunu’ asta e absolvent de agronomie… daca il asculti putin iti dai seama ca are probleme grave de personalitate, se crede un fel de Mesia

  8. DOAMNE FERESTE! Ce gandire medievala. Si daca incep unii sa curete piata de „romani”? Bai ce bezna au cate unii in loc de minte.

  9. PSD ne propune sa votam Firea sau un neo-legionar

  10. Dar voi sunteti constienti ca veti ramane singuri in tara asta cu alegatorii vostrii?

  11. O singura chestie interesanta în transcrierea declaratiilor: „protecția micului proprietar”.
    Atenție, nu e vorba de protecția sociala pesedista ci de protejarea proprietății private a simplului cetățean. Ca deocamdată protejarea proprietății private funcționează doar dacă e vorba de multinaționale „de importanta sistemica”.

    • @anonim – „deocamdată protejarea proprietății private funcționează doar dacă e vorba de multinaționale „de importanta sistemica” – Adica ce vrei sa spui, ca ti-a furat cineva micile proprietati si nu te-a protejat statul, ca nu inteleg?

    • @kafka
      nu înțelegi pentru că nu vrei să înțelegi, nu că ar fi greu de înțeles.

    • @cotriv – tu esti ala cu „nevoile corpesti”? Fugi ma de aici cu nebunul tau cu tot! Vine cu un amestec de lozinci penibile fara continut si inteles si discursuri inspirationale de guru de doi lei si vrei sa fie luat in serios! Pe bune? Mai puneti mana pe o carte serioasa, iesiti din bula efectului dunning-kruger!

    • Poti da cateva exemple concrete in care proprietatea privata nu este protejata in Romania ?? Sau adopti aceeasi retorica pe care o are individul AUR-ist ?

  12. Pai majoritatea membrilor AUR sunt de la alte nationalitati, ca ar fi trebuit sa se cheme AUAN. Asa ca nu se justifica asertiunea cu nationalitatile conlocuitoare.

  13. Am văzut emisiunea. Jurnaliștii au fost chiar buni de data asta. Marele lider Georgescu în schimb…un fanfaron. ” Trei soluții concrete?” ” Construcția începe cu tine însuți. Persoana ta e sufletul tău” Hai mă lași!

    • Am auzit ceva similar la o prezentare de produse care se vindeau in sistem piramidal la care am aterizat din accident. MLM style combinat cu ceva discurs de biserica adventista.

  14. Este extrem de grav că noua generație , care nu știe și nici nu se informează despre gravitatea faptelor și evenimentelor produse de fasciști , legionari și comuniști , face aprecieri pozitive asupra unor protagoniști ai evenimentelor acelor ani .
    Mai grav este că unii așa zis politicieni , grupați in zona AUR , se dovedesc aventurierii și deformatorii interesati ai istoriei . Ei transmit noii generații , in special prin internet dar și prin posturile Romania tv și antena 3 , „adevărurile”lor trunchiate și diversioniste . Ei consideră că crima se justifică și scopul scuza mijloacele . Din păcate unul dintre cei care și -a făcut public parerea privind pericolul legionarismului a sfârșit fiind ucis mișelește . Toată liota legionară indiferent de numele lor nu a egalat marele om de cultură și politic Nicolae Iorga.
    Cei ce se doresc urmașii lor sunt indivizi frustrați și iresponsabili ! Poate că societatea civilă va da raspunsul potrivit unor asemenea indivizi . Alfel vor deveni curând formatori de opinie , un lucru extrem de periculos .

  15. nu sunt pregatiti , nu au nici macar minima cunoastere a istoriei ca si vreo alta forma a cunosterii economice sau sociale . vorbe goale aducatoare de nimic . nu pot rezista . deatfel au aparut doar spre a consolida ca si obligatoriu votul actualei colalitii aflate la guvernare in alegerile din 2024 . nici un partid nu se poate asocia cu ei si atunci este simplu totul .

  16. Rasa pura, marele alb…

  17. Auzi Ursuletul: la ce va ganditi dimimeata cand stiti ca mii de romani va vad salvatorul tarii!? Pai cateva mii il cunosc pe descreieratul ala de Simon,pe asta nu.l cunoaste nimeni.

    • @ Sursa – Nu, mai, era ipotetica intrebarea 😂😂😂

    • „pe asta nu.l cunoaste nimeni.”
      Pentru ca nu esti pe target. In cercurile hAuriste de mult l-au pregatit pe kaghebică ăsta ca salvatorul patriei.
      Au mai fost si pe G4 unii spalati pe creier de propaganda care o primesc pe retelele sociale si care au zis ca il voteaza fara sa crâcnească.
      Simion se pare ca nu e creditat cu rolul de candidat la presedentie/pm. Misiunea lui e doar de agitator.

  18. Da, au „curatat” si casa regala de la putere. Ne-au bagat in razboi de partea gresita. Sunt vinovati direct si indirect de moar tea a sute de mii de romani. Mari patrioti.

  19. Călin Georgescu( Farfuridi)- în 2016 prima propunere de prim- ministru Federația „Societatea Civilă Românească”, care a felicitat Rusia pentru anexarea Crimeei (Hotnews). Este și propunerea Sputnik, reluat de Rusdia Today. Dorit și de Dan Puric, aflat pe lista lui Dughin pentru crearea unui cerc de influență pro- rus în România

  20. Nu mai faceți publicitate unor rebuturi umane .

  21. Istoria se repeta in cuiburi instituționale!

  22. este de ras! PSD, PNL, UDMR, PMP, ALDE, etc, si-au spus cuvantul. Omul de rand, voteaza, este randul aburitorilor AUR.
    Cum or fi ajuns astia in Parlament, asta aste alta intrebare…
    Parca traim vremurile drogatilor…

  23. Acest personaj nu știe nici în ce an se afla

  24. Calin Georgescu asta e arian, cred ca are un metru cinzeci si opt maximum, ca e mult mai pitic si decat Simion, pe care poti sa il masori cu metrul de crooitorie.
    Cine asculta de un dop de sampanie?

  25. Asta zici ca e un predicator dala nebun de spala creierele prostilor

  26. Vezi că și Simion și Târziu sunt cam bronzați.
    Nu vă e un pic rușine să defilați cu astfel de români verzi în frunte?

  27. 101%, nu sunteți imparțiali, selectați riguros orice postare, se vede de la o poștă acest lucru, o faceți să nu supărați puterea, ce vă determină să evitați postarea mea anterioară?

  28. Pentru cine a studiat miscarea legionara dupa cartile acelor vremuri o sa realizeze ca AUR este doar un borhot sovietic coclit. N-are

  29. În timp ce ceteam artecolu’ mi-a sărit rolexu’ de pe mână și a început să îmi dea palme! 😳 Hauleo, săriți că iau bătaie de la ceasu’ de pă mână! 😄😄😄😄
    Mda…

  30. De ce se sterg comentariile??

    • Eu am scris o glumă : Nu poate fi mai rău decât Dancilă.
      A fost șters.

    • Este pentru binele tau, tu nu intelegi ca aur este periculos si nu trebuie facuta publicitate pozitiva, plus ca dreptul la libera exprima este inexistent in romania, ue si rusia.
      Exact comportamentul asta din partea media o sa-l aduca la conducere pe simion si gerogescu.
      Asa-i cand presa este vanduta si incompetenta, in special astia de la g4 sunt responsabil de radicalizarea multor romani prin stiri cu jumatati de adevar si cenzura, oamenii sunt mai inteligenti ca in 89, vad ca sunt mintiti si se intorc spre partide ca aur.
      Daca cineva-i platit de rusi aia sunt toata media romaneasca cu g4 in frunte.

    • @Ardeleanu, agree
      @mario 3, chiar am vazut ieri comentariul tau, nu era deloc laudativ, dar…

  31. La majoritate, o să le sară Raketa, de pe mâna, în viitorul apropiat, în râsul plânsul,…Tare mi-e teamă!

  32. Nu știu toți, să gâdile, ăsta e motivul!

  33. Deci, da, trebuie sa adaug si asta! M-am tinut de nas si am intrat pe pagina latrinei3, si ghici ce: Singurul articol pe subiectul asta, cu exclusiv mare, evident, nu are niciun cuvintel in text despre apologia mirabolanta a acestui i.d.iot pentru legionari, dar absolut nimic. N-am ascultat video, dar am eu o intuitie ca au taiat si de acolo pasajele cu legionarii!

    • @kafka – Da, m-am sacrificat, nici in video de pe propria pagina (latrina3) nu exista discutia cu legionarii! E taiata! E, asta inseamna sa fii de tot k.a.k.atul ca redactie, faci show, legitimezi un calin nebunu si pe urma te stergi frumos la gura si zici ca n-ai mancat usturoi.

    • *mirobolanta (mi-a scapat degetul)

  34. A descoperit ca din genunchi o ia mai usor… pai pozitia asta e de cand lumea, ce naibii i-a luat atata timp?… retatdat ca restul haurolacilor!

  35. Nu stiu cum sa-l cataloghez, „neica-fleica” sau „iresponsabil”!

  36. Ceva de genul sa fie bine ca s anu fie rau. Ce expertiza politica are baiatul asta cu studii de mediu

  37. Aoleu!
    Faceti-vă curat în cap prima oară…
    Și după aia începeți cu cetățenii ruși, basarabeni, ucrainieni, care au primit cetățenia română, (Traian știe cum!) și care se plimba prin țară și prin Europa și fac numai prostii…
    Mai și votează ..culmea, și stabilesc senatori și deputați pentru noi…
    Sigur că e greu! Modificarea legislației și a procedurii de acordare…verificări pentru retragerea cetățeniei…expulzare, hai că se poate!!
    Daca apucă să se refugieze aici, o să fie o nebunie…

  38. Oare dacă o înjur pe Tov Ana Pauker care a făcut numai bine, voi fi considerat antisemit ????
    „4 picioare bun 2 picioare rău”G.Orwell

  39. AUR: -instrument rusofil kgbist- dughinist

  40. RUSINOS,
    Atat pentru acest stimabil cat si pentru asa zisi reporteri ai acestei asa zise televiziuni.
    Rusinos

  41. Iohannis, PSD și PNL vinovați că s-a ajuns in această situație.

    • Și tu n-ai nicio vină că l-ai votat cu două mâini la ultimele alegeri, pe tovarășul Verner, nu?
      Hai zi tu „să-i cadă mâna ăluia care l-am votat”!

  42. Sa presupunem prin absurd ii lauda pe Stefan cel Mare si Vlad Țepeș. Acum sa-mi explice si mie fanii AUR care parte din discurs are legatura cu politica, eliminarea corupției și o serie de măsuri prin care România s-ar putea dezvolta.
    Limbaj de lemn, ceva filosofie de duzină, cateva clișee. Cam atat vedem in discursul lui Georgescu. Sa-mi fie cu iertare, incerc sa inteleg cum poate un om normal sa creada ca asta ar fi salvarea.
    Promovat pe Romania TV si Antene, oare nu va este clar ca AUR este doar un alt apendice al PSD? Pe langa PNL?

    • @Rosebud – „Limbaj de lemn, ceva filosofie de duzină, cateva clișee” – La care tre’ sa adaugi lozincile sforaitoare, ceva intre zicerea unui predicator (gen martorii lui Iehova) si a unui guru de cartier.

  43. E bine ca-si da arama pe fatza.
    Extremismul creste in Romania, insa la baza romanii nu sunt extremisti, ci nemultumiti si creduli.

  44. Cu ocazia ”listării” organelor media de către aur, am spus că aur este inexistent din punct de vedere politic, nu are un proiect coerent de țară, nu are programe punctuale pe domenii.
    Încerc să-l iau în serios pe acest om : Are răspunsuri ca nuca-n perete ( Zelea Codreanu în ”primele trei măsuri” ). Numește ”măsuri” care de fapt sunt obiective (eliminarea pierderilor rapid, un învățământ ”autentic” care să creeze oameni ”de valoare”, o siguranță materială pentru toți românii ). Apexul proiectului politic ( ”e nevoie de schimbare totală a sistemului” ). Din păcate persistă și mai pregnant intrebarea : CUM și prin ce programe și proiecte politice vrea aur să transforme țara astfel ca să răspundă la numeroasele provocări actuale, de ordin politic, economic, social și de securitate strategică ?
    În fond, a fost binevenit interviul făcut cu acest ”președinte de onoare” a ”partidului” vuvuzelă. Ne-am lămurit. Avem în față un om cu clișee sforăitoare.

  45. AUR este un partid EXTREM DE TOXIC și după spusele lui Georgescu de aseară, ar trebui scos in afara legii, adică interzis.

  46. Ca toti hauristii si acest izoterist ,admirator al lui z codreanu, nu are si nu a raspuns la nici o intrebare cu caracter concret.O abureala de idei intortocheate, care nu au nici o legatura cu realitatea,mistificari ale istoriei si un discurs exact programat pt analfabetii functionali.Atit poate si chiar daca ar putea mai mult ,nu vorbeste decit cit sa-l inteleaga votantii haurului.Nimic clar si la obiect in legatura cu politica interna si externa a tarii.Sigur,cine-l chealma pe acest individ la tv, este a alexandrescu si r dumitrescu,irealitatea tv si latrina 3 care au inebunit romanii cu prezenta antivaccinistilor,simion si sosoaca.De rtv ghita nu mai spun,pt ca ai sunt haznaua nr 1tv,pe linga cele doua mentionate deja.

  47. @ Guristul de Serviciu – E bine ca te autocaracterizezi! Poti sa-mi spui si mie ce legatura are calin nebunu’ asta cu probleme de personalitate cu politica? Sa-mi spui si mie ce legatura are cu politica naratiunea asta de ghiveci, lozinci, istorie reinterpretata in stil megaloman, texte inspirationale ieftine etc… Si, apropo, compara „rahatul asta de tara”, cum spui tu, cu tara de acum 30 de ani. Daca nu vezi nicio diferenta inseamna ca esti rupt de realitate.

    • foarte ciudat, comentariul Guristului de Serviciu chiar a disparut… asta desi comentariul meu era un raspuns la comentariul lui

  48. L-am urmărit puțin, aseară, pe acest individ cu aere de superioritate și am constatat că nici măcar nu-i în stare să utilizeze corect limba română, iar la întrebările clare răspunde orice altceva decât a fost întrebat.
    În concluzie, un individ neînsemnat, limitat, care a fost împins în față de ceva interese oculte; Cel mult, poate să fie președinte de scară, nu de asociație!

  49. „Despre asasinarea lui Nicolae Iorga și Armand Călinescu la ordinul legionarilor: Când istoria este mistificată, nu ai ce să discuți.”
    A avut posibilitatea de a arăta că este inteligent și a demonstrat că este prost.

  50. Care a-ti postat aceste comentarii suntetiniste venituri pe pământul patriei

    • Ioan.m
      Ne-am născut aici, ca și tine ! Dă -te jos de pe căluțul tău de lemn și învață să scrii. Prima condiție de patriot )))

  51. De curand a fost anuntat decesul lui Madoff,unul care era si el cam antisemit,deoarece si-a lasat in f….l gol o multime de co-religionari,intre care si pe bietul Elie Wiesel,cu nobila lui fundatie…am vazut un documentar in care intervievatii-fosti investitori in fondul lui Madoff-se plangeau ca au ajuns sa se hraneasca cu mancare pentru pisici…curat holocaust

    • Dan
      ”De curând” înseamnă aproape un an. Vrei să zici că escroci ca Bernie Madoff sunt cauza și rațiunea pentru a fi antisemit ? Interesant. Cum să ne raportăm la Ioan Stoica, părintele Caritas ? Păstrând proporțiile )))

  52. Și eu care știam că a fost numit președinte de onoare ca să aducă ”nivel” în aur ))
    Simion a zis că Georgescu este ”foarte capabil”. Mai rămâne de văzut, de ce este capabil. Dacă este în stare de orice, ne-am ars !

  53. „Maximilian Katz” … asta dupa nume pare un roman pur-sange. Si sunt sigur ca urmareste doar binele Romaniei.

  54. Taaaapslaga și Paantazzi nu fac la fel? Taie, baga, după modelul gălbejit al tovarășului Xi. Parcă participa la vreun concurs globalist de cenzura.

  55. Câți bani încasează postacii anti AUR? A fi patriot este o rușine? A omagia America este o virtute? A huli Rusia este onorabil? Suntem un popor care își cinstește strămoșii? România a fost condusă într-o direcție bună după 1989?

  56. 1. Rusia a fost si este cel mai mare dusman/pericol pentru Romania. De cand au ajuns sa aiba granita comuna cu Romania, ne-au jefuit si talharit mereu. Si cand ne-au „ajutat” si-au luat rasplata inzecit!!!
    2. Din respect pentru stramosi trebuie sa condamnam permanent Rusia imperialista.
    3. Pentru alte teme de discutii, va invit sa cititi cartea documentara a Tatianei Dumitrescu aparuta in Ed. Humanitas (Zelea Codreanu)….veti afla multe lucruri ascunse/nespuse pana la aparitia acestei carti.
    4. Intrebare:…de ce in toamna anului 1944 sovieticii au furat din arhivele militare romanesti toate documentele militare referitoare la retragerea armatei romane din Basarabia (in urma ultimatumului sovietic din 1940) si cele privind evenimentele de la Iasi din iunie-iulie 1941.

  57. Ma uit la poza de sus si vad o asemanare uimitoare intre C Georgescu si cel ce tine telefonul din spatele lui. Rude?

  58. > Cunosc de Anna Plavova, Ceaikovski. Îl admir pe Dostoievski etc.
    Este singurul care o cunoaşte pe „Anna Plavova”…

  59. Ce fete de distrusi au astia din AUR ! Numai cand te uiti la ei realizezi ca sunt niste ratati cu gura mare. Au preluat felul de a face politica al lui Putin intr-un mod grosier dar din pacate pentru ei noi suntem o tara europeana iar propaganda lor de fanatism religios, idei rasuflate din perioada interbelica gen Codreanu care prind la rockeri, hipstari si vamaioti,nationalisti, homofobi etc, nu vor avea viata lunga. Joaca un teatru ieftin si cam atat. Se comporta de parca ar fi niste adolescenti rebeli. Nu au nici o treaba cu adevaratele probleme din tara asta ale secolului 21, sa ii aud ca se leaga de faptul ca nu avem autostrazi, pensiile speciale, saracia romanilor, fenomenul emigrarii in masa etc se leaga doar niste copilarii. Din punctul meu de vedere sunt doar niste pustani razgaiati. Cred ca si Putin se delimiteaza de ei.

    • Fugi de aici, Codreanu nu are nicio priza la rockeri. Mai degraba intreaba la galerii, intreaba-i ce cantece si poezii cunosc ei. Hipsterii nici nu cred ca au auzit de Codreanu, si-i doare in tastatura de el. Dar cu vamaiotii de azi nu-i exclus, avand in vedere in ce directie (gresita) a luat-o Vama – multa vopsea toxica si nu vezi un copac cat e Vama de lunga – dar sa nu zic de doua ori ca si apar platanii, tuile si pawloniile ).

  60. Co-președintele AUR, George Simion, a criticat prestația lui Călin Georgescu de la Antena 3, acolo unde fostul expert ONU a făcut afirmații controversate despre Corneliu Zelea Codreanu și Mareșalul Ion Antonescu. Deputatul a spus că în loc să se angajeze în discuții despre istorie, Georgescu ar fi făcut mai bine să prezinte detalii despre proiectul său „Apă, Hrană, Energie”, informează B1 TV.

    „În România este o lege, nu ai voie să vorbești în termeni elogioși despre mareșalul Ion Antonescu. Deci în România nu ai voie să ai opinii… Domnul Georgescu a încălcat o lege. Cu siguranță domnul Georgescu mai bine expunea proiectul ‘Hrană, Apă, Energie’, în loc să-și spună părerea despre istorie.

    https://r3media.ro/george-simion-a-criticat-prestatia-lui-calin-georgescu-si-pune-sub-semnul-intrebarii-alegerea-sa-ca-presedinte-de-onoare-al-aur/

  61. Alt mare „patriot” si asta, el traieste bine merci la Viena de unde ne inunda pe noi cu adapatul din „intelepciunea ruseasca”. Cand ai plecat din Romania de ce ai luat-o spre vest si nu te-ai dus la Moscova sau Sankt Petersburg daca tot esti asa un mare admirator al Rusiei.