Căldura colectivistă a lui Mamdani aduce mult cu frigurosul București comunist – analist american

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Articol de James Bovard în ziarul de dreapta The New York Post, via Rador: Primarul Mamdani le-a promis pe 1 ianuarie newyorkezilor că va „înlocui frigiditatea individualismului brut cu căldura colectivismului”. Din fericire psihiatrii nu au catalogat încă „individualismul brut” drept o boală mintală. Însă viziunea unui colectivism confortabil a lui Mamdani va fi dificil de împăcat cu ce am văzut eu în România comunistă în noiembrie 1987.

Am sosit la București cu trenul Orient Express, venind de la Budapesta, în Ungaria. În epoca pre-comunistă acel tren simboliza decadența capitalistă. În era sovietică meniul extravagant fusese înlocuit cu un serviciu mai atent calculat – mai mult sau mai puțin. În Transilvania compartimentul mi-a fost percheziționat de mai multe ori de soldați înarmați, iar la urmă am fost încuiat în el, ca nu cumva ideile mele occidentale să contamineze vreun comunist devotat.

Trenul a ajuns la București cu patru sau cinci ore întârziere. Să sperăm că Mamdani nu se bizuie pe vreun urbanist român refugiat pentru a-și implementa promisiunea de a face autobuzele „rapide și gratuite”.

Ajuns la recepția unicului hotel căruia i se permitea să primească occidentali, am fost practic luat pe sus de o prostituată solidă care cel mai probabil era și spioană a regimului. Tot trăgea de mine să „mergem sus”. Mi-a ciripit gutural: „Cu ce treabă în București?”

„Sunt turist”, i-am spus. Venisem de fapt ca jurnalist, dar am omis acest detaliu în cererea mea de viză. OK, teoretic vorbind, mă aflam ilegal în România, dar ce mai contează asemenea detalii între amici?

„Dar e foarte frig afară”, mi-a spus ea. „Hai să stăm înăuntru. Nu te simți singur?”

Nici o șansă: era evident o capcană a spionajului. În plus, îmi impusesem regula strictă de a nu mă încurca cu vreo damă a cărei mustață arăta mai bine decât a mea.

Regimul românesc era paranoic mai ceva ca Alex Jones [celebru autor de teorii ale conspirației din SUA – n.trad.]. Când i-am cerut unui angajat țâfnos al hotelului harta orașului, m-a fixat cu ură: „Nu avem nici o hartă. Dacă vrei să te duci undeva, spune-mi mie unde, iar eu îți voi explica cum să ajungi”.

Bănuiala mea e că individul nu trăia din bacșișuri.

În discursul său de la învestire, Mamdani a prezentat o serie de noi subvenții, cum ar fi pentru creșe gratuite, drept piloni ai „vieților pe care le vom umple cu libertate”. Însă pomenile statului sunt adesea mai costisitoare decât par la prima vedere.

Regimul comunist se lăuda că le oferă românilor asistență medicală gratuită, însă femeile erau prinse în capcana unei variante din lumea reală a „Poveștii Slujitoarei”. Întrucât încurajarea natalității era parte a Planului Cincinal, guvernul scosese în afara legii contracepția și avortul. Iar toate femeile cu vârsta între 18 și 40 de ani erau forțate să lună de lună să facă un examen ginecologic pentru ca statul să se asigure că nu fusese jefuit printr-un avort ilegal. Zece mii de românce au murit din cauza avorturilor ilegale, și mult mai multe au rămas schilodite.

În România „căldura” despre care vorbim rămăsese doar un concept abstract, existent mai ales în campaniile propagandistice care-l slăveau pe conducătorul suprem, Nicolae Ceaușescu. Pentru a economisi energie în vederea îndeplinirii Planului Cincinal de către fabrici, era ceva obișnuit ca statul să le taie electricitatea spitalelor, o practică soldată cu 1.000 de morți în anul precedent. Mortalitatea infantilă era atât de ridicată încât statul aștepta o lună pentru a-i înregistra formal pe nou-născuții supraviețuitori.

Îmbrăcămintea mea în stil australian mă trăda pe stradă ca fiind străin. Oamenii mă opreau și mă rugau să le dau pachete de Kent – care reprezentau a doua monedă națională, de facto – pe care le puteau folosi pentru a mitui medicii și a obține astfel tratament pentru copiii lor bolnavi. Penuria de alimente făcea ca toată populația să fie slăbănoagă în acest fost „grânar al Europei”. De câte ori se agrava foamea guvernul răspundea printr-o campanie publicitară despre pericolul mâncatului excesiv.

Fiindcă vizitasem deja Cehoslovacia și Germania de Est, unde fusesem hăituit de poliția politică, știam că nu trebuie să-mi notez observațiile în timp ce mă plimbam prin București. Ce am făcut în schimb a fost să-mi notez în palmă câte un singur cuvânt prin care să-mi extrag ulterior un set întreg de amintiri.

Fiind pe aeroport, gata să mă urc într-o cursă Lufthansa pentru a pleca din România, un paznic strigă după mine să mă opresc și vine alergând, cu pistolul-mitralieră bălăngănindu-i-se pe burdihanul impozant. Mă apucă de brațul stâng și, arătând spre palmă, cere să știe: „CE E ASTA?”

Mă uit și eu atent la palma mea, apoi mă uit la paznic.

„E cerneală.”

Se gândește, își încruntă privirea, dă din cap atotștiutor și-mi face semn să urc în avion.

Câteva săptămâni mai târziu acele însemnări din palmă s-au transformat într-un articol publicat în The New York Times sub titlul: „Colaps economic: Europa de Est, noua lume a treia”.

Ceaușescu și soția lui au fost puși la zid și executați sumar cam cu doi ani înainte să se nască Mamdani. Retorica pompoasă a lui Ceaușescu nu-i mai convingea pe românii pe care-i asuprise vreme îndelungată.

În discursul său de victorie din seara alegerilor Mamdani își îndemna simpatizanții să „aleagă […] speranța în detrimentul tiraniei”. Dar a-i acorda putere nelimitată în virtutea presupuselor lui bune intenții ar fi rețeta unui dezastru pentru noul primar. Se va grăbi oare Mamdani să amplifice cinismul pe care se lăuda că-l va înfrânge?

Traducere Rador: Andrei Suba