G4Media.ro

Bulgaria: Guvernul reformist al lui Kiril Petkov a fost demis printr-o moțiune…

Sursa foto: European Council

Bulgaria: Guvernul reformist al lui Kiril Petkov a fost demis printr-o moțiune de cenzură lansată e fostul premier Borisov, ținta campaniei anticorupție

Guvernul reformist bulgar condus de premierul Kiril Petkov a căzut, miercuri, după prima moțiune de cenzură reușită din istoria recentă a Bulgariei, relatează novinite.com. Bulgaria se află, așadar, în plină criză politică, după ce coaliția guvernamentală s-a destrămat.

Trebuie spus că Guvernul lui Petkov este răsturnat la vot în Parlament la o distanță de numai 6 luni de când partidul său, „Noi continuăm schimbarea”, a ajuns la putere.

Petkov a fost ales pe baza promisiunilor sale de a eradica corupția și de a introduce reforme în țara considerată cea mai săracă din Uniunea Europeană.

Moțiunea de cezură a fost inițiată de GERB, partidul condus de fostul premier Boiko Borisov, care este una dintre țintele campaniei anticorupție. Argumentul celui mai mare grup de opoziție a fost „eșecul guvernului în politica financiară a țării”.

Ce urmează, potrivit informațiilor transmise de novinite.com

„Guvernul este acum pregătit să demisioneze. Președintele trebuie să înceapă consultările cu partidele din Adunarea Națională. Urmează prezentarea primului mandat de anchetă pentru cea mai mare forță politică – „Noi continuăm schimbarea”. Aceștia au la dispoziție 7 zile pentru a aduna o majoritate. În cazul în care mandatul este returnat, șeful statului nu are din nou un termen stabilit pentru consultări. Cel de-al doilea partid care va primi un mandat – în acest caz GERB, va avea, de asemenea, 7 zile. Dacă vor returna mandatul, președintele Radev va avea la dispoziție 7 zile pentru a alege cel de-al treilea partid pentru a încerca să formeze un cabinet. Când posibilitățile sunt epuizate, se numește un guvern interimar. Până atunci, guvernul demisionar va conduce țara. Având în vedere procedurile, experții estimează că alegerile anticipate ar putea avea loc cel mai devreme în luna august, dar, din cauza sezonului de vacanțe, se așteaptă ca votul să fie programat pentru septembrie sau octombrie”.

Sursa foto: European Council

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

31 comentarii

  1. La bulgari, ca și la români, ticăloșia bate reforma. Aceste două țări nu se vor schimba în veci.

  2. Păcat, Bulgaria era pe drumul bun.
    Probabil o nouă „realizare” a lui Putler, care are multe cozi de topor în Bulgaria.

    • Si e mare bucurie printre postacii antireformisti PSD/PNL/rusofili de pe aici, le stralucesc ochii de bucurie ca mafia politica a invins si la Sofia, nu doar la Bucuresti.

  3. Uniunea Salvați Bulgaria a fost îndepărtată de la guvernare.

  4. Probabil n-au înțeles cum trebuie sa dea din cap.
    Lăsând gluma la o parte e o a doua lovitura săptămâna asta pentru „progresismul european” după palma încasată de macron.

    • Da, investiții, eradicarea corupției și alte „nenorociri” occidentale sunt interzise.

    • e a doua lovitura buna pt corupti! asta va doriti voi, sa furati legal. e, teapa, nu va merge.

  5. Comuniștii de rit nou, mor dar nu se predau. Va explică Ciolacu &Co.

  6. Pentru ei e bun Borisov, cu teancurile de bani pe sub perne! Stați ușor ca nu e voința oamenilor ci a politicienilor corupți!

  7. Aceeași Mărie cu aceeași pălărie. Usr e și acum vinovată de toate nenorocire! USL 2 nici vorbă!

    • Pentru mine a fost destul ca USR-ul romanesc sa promoveze „no jab, no job”.
      Restul bun, rau nu mai contează.

    • Da da USR-ul este de vina ca PSD și PNL jefuiesc România încă din 89 până-n prezent!

    • Alx, nu toată lumea este „mândră” ca voi! Alții sunt normali și vor sa rămână asa.
      Nimeni nu spune ca guvernul actual este cel mai bun, dar este opera voastră. V-ați jucat și voi de-a democrația, cu moțiunile de cenzură. Măcar la bulgari i-au doborât ceilalți, la noi v-ați doborât singuri, cu psd su aur pe mana. Atâta pr0$tie mai rar…

    • Gogule, eu ma 💦 pe USR, doar echipa Curaj este oke, echipa Ghinea-DRULA este identica PSD, niște corupți ordinari care fura la alegerile interne prin metoda „Autobuzul”.

      Făceam mișto de voi, Postacii USL, cum ca șefii voștri au jefuit România timp de 33 de ani și încă o jefuiesc, și s-au găsit sa zică ca USR este de vina, pai sa nu va mănânce cancerul copii, mincinoșilor?!

  8. Nu este vorba de nicio Rusie. Este vorba de banii PNRR. La fel s-a intamplat si la noi.: cum a aparut perspectiva banior cum a picat guvernul. La bulgari a mai durat putin. Garda veche nu se preda cand este vorba de bani multi.

  9. La revedere reforme și în Bg.!

  10. Ce sezon de sarbatori e la bulgari bre in august? Pastele pe stil vechi ori anul nou chinezesc?

  11. Comentati dragi USListi pe net. Ca doar netul a mai ramas ieftin. Nici sa va duceti sa va mai luati o shawarma nu aveti bani (nici macar de benzina pt seria 3 ala din 2008). Macar mai si cititi cate ceva intre timp: veniturile statului (USL) au crescut masiv din acciza la combustibil, in acelasi timp o tufa e pusa sefa la nush ce agentie pe 11k euro. Retarzi mai sunteti..ca aia din Donbas

  12. e exact pe dos. coruptii se dovedesc greu de clintit. de unde p[ana unde ai concluzionat tu ca la bulgari sunt incompetenti si impostori. ca nu pricep!!! mai jet de troli ce sunteti de aici!

  13. Tradatorii in acțiune, ne băgăm db in familiile voastre de cadavre umblătoare 😂😂😂👍👍👍

  14. Postacii coruptilor in USL in acțiune, ați jefuit trădat și vândut Romania și poporul Roman, dar știm…. USR este de vina… Sunteți penibili șobolanilor!

  15. N-a ținut oameni suntre pea stupid sa înțeleagă cine ii jefuiește, corupția a învins! La fel ca și-n România!

  16. Asa cum in Romania au facut praf Justitia, devalizat tarisoara si au dat foc la spitale, la fel au distrus useristii si Statul de Drept in Bulgaria…

  17. Gata si bulgarii. Chiar ma intrebam cum a fost cu putinta. Oare cand va mai dura si la moldoveni?

    Asa cum nu poti pune caruta inaintea boilor, tot la fel o societate nu va avansa inainte de a ajunge la un anumit grad de educatie. Noi? Noi suntem departe, sute de ani distanta de tarile civilizate. La fel si bulgarii, si moldovenii. Iar sansele sa mai avansam, dupa exodul creierelor, sunt aproape nule.

  18. 😂😂..unii sunt rupti de realitate rau de tot. Auzi la ei, “reforme”…baaa, s-a votat cota de carbon, gata, e pa UE, nu are sa mai existe nici-o industrie, sau agricultura, are sa se moara de foame la propriu …auzi la ei, progres, reforme 🤪🤪

  19. au si bulgarii USL lor, si la fel au si votantii lor de USL

    a fost o surpirza sa aud ce fel de ministru au, cu siguranata il vor inlocui cu un plagiator ca ciuca

  20. Au si ei televiziuni cu cozi de topor.Altfel nu se putea ca binele în societate sa aibe „gatuit”accesul în halul asta.Si totusi,cred ca lumea isi va da seama si tot ei vor învinge.

  21. Barem la bulgari, i-au dat ceilalți jos.
    La noi și-au dat singuri guvernul jos din prea puțină experiență politică.
    Ce nu a înțeles usr este faptul că un sistem puternic înrădăcinat nu se modifică brusc pentru că va reacționa. Astfel de sisteme trebuie infiltrate treptat, din interior, cu răbdare până nu mai sunt capabile de reacție.

  22. Serviți corupție pe pâine, ăsta-i trendul.

  23. Petkov nu a fost inteles de cetatenii bulgari , si asta cu partidul lui vrea sa ii salveze pe bulgari .
    Numai a fost dervit cu multe placute suedeze , a mai fost prin Bulgaria si creatura MALEFICA numita Kovesi .

  24. Stati linistiti, cia deja pregateste inlocuitorul.