G4Media.ro

Ministrul Budăi: Mergem pe o majorare de 10% şi prin diferenţa impactului…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Ministrul Budăi: Mergem pe o majorare de 10% şi prin diferenţa impactului bugetar să sprijinim acea categorie vulnerabilă, să sprijinim pensionarii cu pensiile mai mici

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că la nivel guvernamental se discută despre o majorare a pensiilor cu 10 la sută, plus sprijinirea pensionarilor cu pensii mici şi a categoriilor vulnerabile mai ales pe perioada iernii. O decizie finală se va lua, însă, în cadrul coaliţiei, iar aceasta va fi anunţată de liderii coaliţiei de guvernare. În prezent, potrivit lui Budăi, se lucrează la construcţia bugetului pe anul 2023, relatează news.ro.

”Noi, PSD, nu ne-am schimbat opţiunea, am spus foarte clar, încă de la sfârşitul lunii august, că se impune o majorare de cel puţin 10 la sută. A prezentat şi preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, o versiune în care spune că în aceeaşi anvelopă bugetară, de exemplu, pentru o majorare de 15 la sută, pentru toată lumea, vorbim de cei pe contributivitate acuma, mergem pe o majorare de 10 la sută şi prin diferenţa impactului bugetar să sprijinim acea categorie vulnerabilă, să sprijinim pensionarii cu pensiile mai mici. Suntem în dezbateri, suntem, aşa cum ştiţi, în construcţia bugetului pe anul 2023. Trebuie să fim foarte atenţi la evoluţia preţurilor, trebuie să meargă aceste majorări în paralel sau odată cu încă alte măsuri pentru a stăvili majorarea preţurilor din energie şi pentru a sprijini, bineînţeles, şi angajatorii, pentru că până la urmă cea mai bună protecţie socială este existenţa unui loc de muncă”, a declarat Marius Budăi, duminică seară, la România Tv, conform news.ro

Întrebat care sunt variantele finale de majorare a pensiilor, Budăi a precizat că liderii coaliţiei vor face anunţul final.

”Liderii coaliţiei vor face anunţul final, atunci când avem decizia finală luată. Aşa cum bine ştiţi, suntem pe final cu construcţia bugetului şi evident că, atunci când vom depune bugetul, pentru prima lectură în Guvern, pentru ca ulterior să îl aprobăm şi să îl înaintăm Parlamentului, către dezbatere şi aprobare, se va regăsi şi suma de bani şi tot ceea ce înseamnă majorarea valorii punctului de pensie şi intenţiile noastre, pe prima perioadă a anului, şi anume pe perioada de iarnă. Eu aş opta pentru o variantă care să permită, din punct de vedere financiar, şi anumite intervenţii pentru a sprijini categoriile vulnerabile pentru că noi suntem obligaţi, mai ales în vremuri atât de grele, să implementăm acea solidaritate socială astfel încât să ieşim cu toţii într-un mod cât mai bun din această iarnă”, a susţinut Marius Budăi.

Întrebat, de asemenea, ce înseamnă ajutorul diferenţiat, ministrul Muncii a vorbit despre programele de sprijin dedicate categoriilor vulnerabile.

”Încă de la momentul formării coaliţiei am implementat pachete sociale şi am conştientizat să sprijinim şi categoriile vulnerabile. Practic, asta ne dorim, ca, în funcţie de evoluţia preţurilor, în funcţie de evoluţia inflaţiei, să avem posibilitate financiară să sprijinim echilibrat atât economia, cât şi categoriile vulnerabile. Avem trei exemple care îmi vin acum în minte, pe care le-am implementat deja, se cunosc deja măsurile implementate din primul pachet social, am avut Sprijin pentru România, am avut măsuri pentru cetăţenii de până la 1.500 de lei pe care le derulăm şi acum, mai avem o etapă în noiembrie. Am avut cetăţenii care au până la 2000 de lei… acum suntem în această modelare şi suntem pe final (…) cu propunerea de buget. Se vor regăsi aceste sume de bani pe care să le putem distribui în mod echilibrat”, a precizat ministrul.

Marius Budăi a explicat, de asemenea, că pensiile se măresc prin majorarea punctului de pensie.

”Fac precizarea că pensiile se majorează nu într-un procent fix, asta se discută, pensiile se majorează prin majorarea punctului de pensie”, a adăugat Marius Budăi, conform news.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. 10% nu înseamnă nimic, pentru că inflația este mult mai mare.

  2. BUGIGAI nu mai marii pensiile ca tot o sa moara fara sa aduca beneficii Romanicii…. viermilor!

    • @V, perfect. Vreți mai mulți bani, hai fuguța la muncă. Eu nu am chef sa vă țin pe buzunarul meu.

  3. Ce sa vezi? dupa ce Dragnea dadea 40% de la ma-sa, acum Buda de-abia mai gaseste 9.99%! Bai baieti, atat mai puteti? A ajuns pzd-ul la fundul sacului????

  4. Zic să facă toate pensiile 10.000 euro. La toată lumea. Să elimine inechitățile astea de care tot se vorbește, că fiecare am muncit același lucru și avem aceeași pregătire și de aia trebuie să avem pensii la fel. Mari.
    Și când ai ajuns la 70 ani , să te iei și să te duci…Soylent green… Și așa se elimină si presiunea pe buget. Poți să știi in fiecare clipă câți pensionari mai ai in plată și pentru cât timp.

  5. Inechitabil guvern de incompetenți și TÂLHARI care au muncit 30,35,40 de ani vor avea pensie cît unii e normal?cu 5,10 14 ani de munca????cei cu 10 ani de munca rid de aceia cu peste 30 ani de munca.

  6. Unde au dispărut voaceru eu nu am primit nici voacerul nici cei șapte sute de lei care s-au dat și am o pensie de o miie de lei mai stau și în chirie nu mai se știe că unde dispar voacerele nimen nu știe

  7. Despre pensiile ,,uitate”, cum le-ați numit, între 2000 și 3000 de lei, cele care sunt cu contributivitate, nimic? Despre toate veniturile pentru care s-au plătit taxe, nimic? Munca nu este luată în seamă?
    Amăgire, minciună, bâlbâială, incompetență.

  8. Mare prost esti ma Budai , inechitatile intre pensii se au ca si cauza diferente de contributivitate ma desteptule si stagiu de cotizare nu poti da unuia care a muncit 15 ani pensie ca unuia care a muncit 40 de ani dar loaza ce stie nimic face ce stie mai bine PSD da pomeni electorale si lasa in plata pensiile speciale nemuncite pentru ca inechitatea acolo este la pensiile speciale cu pensii mai mari decat a avut salariul .

  9. E taximetrist, tine de volan și face pe ministrul! 😂
    O să fie mai rău nu mai bine.
    Nu avem cum cu asemenea incompetenți!
    Asta e de-abia începutul! 😂😂😂

  10. Sunteti obligati sa faceti ceea ce spune legea! Daca PSD vrea sa dea si peste ceea ce spune legea, este corect, sa dea! Dar nu furand drepturile celor care au muncit si au contribuit fiindca vor urma procese in justitie iar sumele castigate vor trebui recuperate de la cei care au incalcat legea crezand ca daca mai dau unora, furand de la ceilalti o ciosvarta, castiga un purcoi de voturi. Din averile imense ale pesedistilor pot trai cu indestulare cativa ani amaratii natiei. Psd face campanie pe banii oamenilor care au muncit o viata. Daca pesedistii au furat o tara, cred ca mai pot fura si un 5 %din pensiile profesorilor care au 2500 de lei pensie pentru a-i face un cadou sotului Monicai Tatoiu care, desi inginer cu firma proprie, si-a facut salariu minim pe economie si nu a platit contributii. Acum, domnul Tatoiu va fi ajutat de domnul Ciolacu cu o suma frumusica, furata de la cei cu 2001 lei pensie, suma a carei beneficiare va fi si doamna Tatoiu care are 15000 de lei pensie. Cam asta este logica psd, absolventi de Spiru Haret. Pnl tace, bagat in tot soiul de hotii, asteptandu-si santajat de catre ciolaci, sfarsitul.

    • Legea pensiilor stipulează obligativitatea ajustării pensiilor cu procentul inflației plus 50 la sută din creșterea salariului mediu! De ce psd nu respectă legea? Eu pledez pentru pensionarii cu pensie din contribuție nu pentru favorizații cu pensiile hoțești acordate fara nici o logica economică!!!!
      PS
      Cum apară psd interesele celor săraci cu majorarea de 10 la sută împotriva prevederilor legale???? și cum argumentează promisiunea de majorare cu 4o la sută din campania electorală???

  11. Budă a apărut iar la ciutaciitv in timpul emisiunii-telenovela ” Budă-reformistul plii” prezentând episodul 58 al acestei telenovele de mare succes.
    Omul e perseverent si vrea cu adevarat să îi scoată din sărăcie pe „bunici”, „seniori”, așa cum le spune el cu mare respect, stârnind o repriză de lacrimi in randul admiratorilor care, surprinzător, il gasesc dastept si simțitor, de-al lor adicătelea.
    In acest episod, Budă Spiruharetistul a băgat iar pastila cu 10% pentru toata lumea. Si ajutoare pentru cei cu pensii mici probabil sub 2000.
    Unul are pensie de 1 700 lei, 10%, ajunge la 1 870 lei, vine si Budă cu ajutorul de măcar 250 lei, ajunge la 2 120 lei.
    Altul are pensie de 2 000 lei, pac 10%, 2 200 lei, practic le-a egalat.
    Poate ăștia doi nu au muncit acelasi numar de ani la viața lor, așa rezolvă Budă inegalitățile din sistem, fără să reformeze nimic.
    Si nu am ajuns sa vorbim de pensioaiele nesimtite ale pensionarilor speciali. Tocmai ce-au mai iesit câteva haite tinerele.
    Apropo de buget, Danciuca zicea in septembrie că pe 20 octombrie se citeste in prima lectură, iar „cel târziu ” pe 27 octombrie guvernul doftoricesc va afopta bugetul.

  12. Ce ar fi sa „dea” psd ajutoare din indembizatia falsa de „revolutionar” a lui Ciolacu. Hotilor, ati ajuns sa furati si banii munciti o viata de niste oameni care abia reusesc cu 2001 lei sa supravetuiasca?!!!

  13. Inflatie 15%, au spus dl Presedinte Iohannis si dl Premier Ciuica, iar ei maresc pensiile cu 10%!!!
    J…..i!
    In realitate, Inflatia la buzunarului romanului obisnuit(care da banii exclusiv pentru cheltuieli curente) e de peste 50%, chiar de peste 300% la Gaz!!!
    Mi-a venit oferta de la ENGIE pentru urmatoarele 6 Luni la Gaz(avem centrala proprie) ca din 1 Noiembrie 2022 Pretul va fi 1,2205 Lei/kwh!!!(cu TVA inclus, dar fara Costuri de transport si inmagazinare, care se schimba zilnic!!)!
    Adica: la un Consum de 100 metri cubi de gaz lunar vom plati:
    100 mc x 10,886kwh/mc = 1088,6 kwh.
    1088,6 kwh x 1,2205 Lei/kwh = 1328,63 Lei!!

    De regula, iarna in FIECARE din cele 3 luni de iarna(Decembrie, Ianuarie, Februarie) consumam ~ 150 metri cubi de gaz/luna!
    Ar insemna sa platim LUNAR:
    150 mc x 10,886 kwh/mc = 1632,9 kwh
    1632,9 kwh x 1,2205 Lei/kwh = 1992,95 Lei!!!

    Nu stiu cum va fi cu subventia, dar cred ca multa lume va tremura in casa, cu centrala termica folosita la minim!

  14. Mai bine ies afară și mă încălzesc pe ei!!!

  15. Pentru cei cu pensii speciale, să-și amintească de: foștii învățători, profesori, instructori, îndrumători, colegi de școală și muncă, carnete note, calificative, recomandări, critici și nu în ultimul rând de părinți și bunici (seniori). Fiindcă suntem o țară creștin ortodoxă, ar fi binevenită o opinie din partea BOR, am văzut o cruce în sala parlamentului, depunerea jurământului cu mîna pe constituție și biblie vă spune ceva?!. Sănătate tutoror , comentați civilizat.

  16. Budai, plângăcios și mincinos, pana sa ajungi ministru dezastrului (nu al muncii), tot tocai pe posturi, bunicii și părinții noștri, nu pot trai cu asemenea pensii. Acum când ești pe tron tot dai din gura prostii care nu pot fi realizate în prezent, dai asa o perspectiva pe 1 ianuarie (perspectiva neagra și sumbra) la situația care ați creat-o voi, politicienii lui peste prăjit, buni de aruncat la gunoi. Mărirea aia sa i-o dai la maica-ta, sa vezi ca te aleargă cu bățul să-ți dea în cap

    • Al muncii? Poate al nemuncii.
      Al pomenilor.
      Mai schimbați dom’le cuvintele, nu doar: ,,bunicii noștri, seniorii”… și rezultatul este 10% amânare, tergiversare, minciună, iar 90% incompetență.
      V-amintiți versurile?
      ,,Când nu vom mai putea răbda
      Când foamea ne va răzbuna…”

    • Erată
      Când foamea ne va răscula…

  17. Dl.Budai a facut o afirmatie precum ca nu poate mari pensiile din cauza acelui 9,4 la suta impus prin PNRR ,dar NU A CALCULAT VREODATA CE INSEAMNA ACEST PROCENT !! Tot mai multi specialisti afirma ca in aceste conditii pensiile pot fi marite cu 25 la suta , iar dl.Budai nu a venit cu o replica convingatoare .