G4Media.ro

Bucuresti: Un proiect de hotărâre prin care drumul forestier din pădurea Băneasa…

Foto: G4Media.ro

Bucuresti: Un proiect de hotărâre prin care drumul forestier din pădurea Băneasa să poată fi utilizat de locuitorii din Greenfield a fost propus de reprezentanții USR în Consiliul General

Consilierii generali USR au depus miercuri un proiect de hotărâre prin care drumul forestier „Vadul Moldovei” din pădurea Băneasa să fie declarat „drum de interes local”, permiţând astfel accesul cu autovehicule pentru locuitorii din cartierul Greenfield, relatrează Agerpres.

„Când acest proiect va fi votat, CGMB va solicita Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva sau, după caz, instituţiilor care au competenţă de aprobare, să permită Municipiului Bucureşti, timp de cinci ani de la data aprobării, ocuparea temporară, fără defrişare, de-a lungul acestui drum forestier, în vederea asigurării circulaţiei riveranilor ca drum de interes local”, informează USR Bucureşti.

Conform aceleiaşi surse, în acest interval de timp este „absolut necesar” ca drumurile de acces în cartier, care fuseseră promise de la începutul acestei dezvoltări imobiliare, să fie realizate conform planurilor de urbanism zonal asumate de dezvoltator.

„USR Bucureşti are o soluţie rapidă şi concretă, în sprijinul unei comunităţi importante a Capitalei. Locuitorii din această zonă sunt captivi întârzierii respectării promisiunilor făcute de către dezvoltatorul imobiliar pe de o parte şi avizelor şi autorizaţiilor de construire emise în mod iresponsabil de autorităţi publice incapabile şi corupte pe cealaltă parte. Investitorul avea obligaţia încă din 2007 să facă două drumuri până în Şoseaua de Centură, pe care nu le-a realizat. Schimbarea statutului Drumului Forestier ‘Vadul Moldovei’ implică o dezvoltare imobiliară care ar distruge Pădurea Băneasa. Vechile administraţii nu au făcut nimic în sprijinul lor, au încurajat construirea unui drum permanent şi implicit defrişarea şi betonarea pădurii”, se mai arată în comunicat.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa pe 9 ianuarie că nu va face niciun demers pentru un drum permanent prin pădurea Băneasa, dar că este de acord cu soluţia provizorie de traversare a pădurii pe drumul forestier, până la construirea unor ieşiri definitive în şoseaua de centură.

Totodată, îşi exprimă „toată susţinerea” pentru proiectele investitorului care prevăd drumuri de ieşire în şoseaua de centură.

„Investitorul are din anul 2019 avizul preliminar de la PMB pentru trei PUZ-uri care prevăd ieşiri din cartier în şoseaua de centură. În baza acestor avize preliminare trebuie să obţină avizele de la alte instituţii şi să revină la PMB pentru avizul arhitectului-şef. Pentru două dintre proiecte nu a mai revenit la PMB. Pentru al treilea a venit la PMB cu documentaţia completă în decembrie 2022”, preciza Nicuşor Dan, conform Agerpres.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Solutia asta se bazeaza pe buna credinta a dezvoltatorului, care e un mafiot. Daca era corect, facea drumurile promise pana acum.
    Si daca timp de 5 ani dezvoltatorul ala ticalos nu face nimic, se prelungeste iar folosirea drumului forestier ca sosea pe 5 ani, apoi pe alti 5 ani si tot asa?
    Si daca peste 4-5 ani primarul de atunci sau o majoritate mafiota va cere defrisarea padurii pentru drum (plus alte blocuri), ca dezvoltatorul nu vrea sa faca ce a promis, se defriseaza padurea?

    • @ABC sa ne bagam p w l@ in mor_tzyy m@-thyy de postac userist si in punctajul tau de scl@vete!!!

    • Moldovenii usrristi defilează cu Bode (fostul penelist a lui Fenechiu), îl țin că pe o icoană alaturi de consilierul usrristi Iulian-dezvoltator imobiliar de blocuri între case-care pozează în activist de mediu…Hai, ABC …mai spune-mi despre eminențele de la Iași, cu usr format din le#rele de la PNL și tsd.

  2. Doamne ferește! Păi exact asta se întâmplă acum. Locatarii folosesc acel drum de câțiva ani deși în proiect sunt 3 drumuri pe care trebuia să le facă dezvoltatorul mafiot și nu le-a făcut. Treaba e simplă și nu se poate da lege pt fiecare colț de stradă că nu a înnebunit lupu.

  3. Bineînțeles că această propunere e pur și simplu oneroasa. Adevăratul beneficiar ar fi dezvoltatorul care a vândut „visele la cheie” și a făcut profit fără a își îndeplini obligațiile asumate (asigurarea drumurilor de acces din planul de urbanism). Deci nu.
    Usr-istii sa nu uite ca Nicușor dan a început lupta cu dezvoltatorii tocmai din cauza unor situații de „întrare în legalitate” de acest gen

  4. Consilierii USR au zis ca 9% e prea mult…
    @Costache
    Esti o vaca cu putza…. cam atat!

  5. parca astia de la usr erau cu iarba verde, ecologia,fara masini, anti poluare, sa mergem cu trotineta
    acum s-au razgandit?

  6. Eu propun sa le faca autostrada cu 6 benzi si aeroport. Si la fel oricui ia teapa de la un „dezvoltator” imobiliar, sa vina statul sa rada tot in jur, ca sa aiba fraierii cum sa iasa din rahatul in care s-au bagat singuri.
    In situatia particulara a Greenfield, ce-ati cautat oameni buni acolo? Erau scumpe apartamentele alea de parca erau poleite cu aur, si se vedea de la bun inceput ca n-ai drum sa iesi din cartier. V-a luat ochii padurea de langa, ati crezut ca va mutati la aer curat, sau ce-a fost in capul vostru?? Care aer curat, langa centura??

  7. Regret că există acest proiect și sper sa nu se voteze în această formă. Eventual puteți lua în calcul o varianta de acest gen cu condiția ca dezvoltatorul să depună într-un cont al pmb o suma egala cu valoarea investiției în accesul care trebuie construit. Depune suma. Își ia angajamentul că face drum în 5 ani. Face drumul. Își recuperează suma lăsată garanție

  8. Nu cred ca pierdeau voturi, daca nu veneau cu o propunere ca asta. Toata lumea sta in trafic in tot orasul. Atat timp cat se construiesc blocuri printre blocuri, atat timp cat numarul de masini creste, problema creste de la o zi la alta. Nu va exista spatiu pentru drumuri si drumurile vor fi insuficiente rapid. Primaria trebuie sa descurajeze aglomerarea si mai mare a orasului. Primaria trebuie sa aiba vederea de ansamblu, pe cetateanul de rand nu-l intereseaza, el vrea si el un loc ca are drepturi, atat stie, si protesteaza, nu are viziune de ansamblu si rareori are gandire pe termen lung. Un dezvoltator profita de naivitatea si indiferenta cumparatorului. Orasul ar trebui sa creasca in afara cercului de centura, daca tot creste. Sunt in constructie foarte milte blocuri in nord, langa soseaua de centura, in apropiere de padurea Baneasa..Trebuie gasite alte solutii decat cele care distrug sursa de aer curat.
    Cred ca multi nici nu stiu de unde vine oxigenul pe care-l respira. Erau unii la plimbare in padure, si unul dintre ei, un tanar cu un copil de mana, se intreba de ce nu grebleaza primaria padurea…ca sunt multe frunze pe solul padurii, crengi…!!!! Alergam..m-am oprit. Cand te intorci in oras dupa doua zile de respirat aer curat, pe unde se mai gaseste, iti dai seama cat de rau e aerul in oras. Ce faci cu banii facuti in oras capitala, daca aerul pe care-l respiri de cateva zeci de ori pe minut te imbolnaveste? Tragi speranta ca se gasesc tratamente oncologice si ca va construi statul spitate? Nu mai bine rezolvam problema de la radacina?

    • Absolut corect!
      Doar ca nu mai avem un singur oras cu o strategie ci sase orase/sectoate aproape independente Primarul general este doar injurat cand nu e apa calda iar cei de sector aplaudati cand dau „fasole cu carnati”!!!

  9. După deschiderea drumului cu acte următorul pas este umplerea drumului cu: chioșcuri, tarabe,terase.Eventual și ceva construcții „mai serioase” pentru nunți,botezuri,parastase.
    Susțin.

  10. Pt toți agaricii de consilieri.
    O parte din drumul care îl vreți e linie parcelară.
    Nu puteți face ocupare temporara. Doar scoatere definitivă. A se citi OM 694/2016. Asta pt că trebuie să faceți un pic de fundație. V-au murit sfătuitorii?

  11. Toți bengoșii și-au luat casă în afara Bucureștiului, pentru a avea liniște și aer curat. Până aici e ok. Numai că ei muncesc în capitală și acum vor ca puținul spațiu verde pe care îl deține capitala să intre în folosința lor. I-am văzut că invocă tot felul de motive, unii fac spume la gură, alții, asemenea unor conaționali , „amenință ” cu interesul copiilor, mai mai să arunce cu ei în capul bucureștenilor. Jos labele de pe Bucuresti, bă navetiștilor. Numai pădurea Băneasa n-o mai murdăriseți.