Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donald Trump a declarat joi că i-a cerut „personal” lui Vladimir Putin să înceteze atacurile asupra Kievului și a altor orașe ucrainene „timp de o săptămână”, asigurând că președintele rus „a acceptat să facă acest lucru”, transmite AFP.
Președintele american a declarat în timpul unei ședințe a cabinetului la Casa Albă că a făcut această cerere din cauza frigului „excepțional” din Ucraina. Temperaturile din Ucraina vor scădea în următoarele zile până la -30 °C, a avertizat joi agenția meteorologică, în timp ce țara se confruntă cu întreruperi majore de energie electrică și încălzire din cauza atacurilor rusești.
Kievil a fost privat, pe alocuri, de curent electric și încălzire, în timp ce marile orașe Harkov (nord-est), Odesa (sud) și Dnipro (centru) au fost, de asemenea, afectate.
Cel puțin șase persoane au fost ucise joi într-o serie de atacuri rusești în sudul și centrul Ucrainei, au anunțat autoritățile locale, în timp ce noi negocieri diplomatice între Moscova, Kiev și Washington sunt așteptate duminică.
Serios? Cine-i fraierul din această poză ? Ce a ajuns SUA ….
Oare Ucraina in perioada de 1saptamana si aliatii ei vor respecta incetarea focului negociata de Trump si acordata de Putin,ma indoiesc .
@Aurelian – „acordata” de putin – Pfuai, ce lipsă de subtilitate la tine, ia vezi că te-ai rătăcit, nu ești pe vreo fițuică hauristă.
Nu vom sti niciodata – pentru ca orcii si-au respectat promisiunea pret de vreo 5-6 ore.