G4Media.ro

BREAKING: Serviciile secrete americane susțin că Rusia ar pregăti o operațiune sub…

BREAKING: Serviciile secrete americane susțin că Rusia ar pregăti o operațiune sub acoperire în estul Ucrainei pentru a justifica invadarea țării / Agenți ruși purtând însemne ucrainene ar urma să efectueze acte de sabotaj asupra trupelor pro-ruse

Serviciile de informații americane susțin că au informații care indică faptul că Rusia ar pregăti o operațiune sub acoperire în estul Ucrainei pentru a justifica o invazie militară, potrivit CNN, The New York Times, The Washington Post, AP și The Guardian.

Agenții ruși, care ar urma să poarte însemne ale Ucrainei, vor efectua acte de sabotaj împotriva forțelor Rusiei care sunt deja staționate în zonă. Presa americană relatează, citând serviciile secrete ale SUA, că Rusia ar fi poziționat în estul Ucrainei un grup de agenți secreți specializați în gherilă urbană și utilizarea explozibililor.

Acuzația vine în urma unor informații transmise vineri de Ministerul ucrainean al Apărării, care susținea că serviciile speciale ruse pregătesc provocări împotriva propriilor trupe în încercarea de a crea un pretext pentru a invada Ucraina.

Consilierul pentru securitate națională al președintelui Statelor Unite, Jake Sullivan, a avertizat încă de joi seara că agențiile de informații americane au indicii că Rusia ar putea opta „pentru fabricarea unui pretext care să justifice o invazie, inclusiv prin activități de sabotaj și operațiuni informaționale, acuzând Ucraina că pregătește un atac iminent împotriva forțelor ruse din estul Ucrainei”, potrivit Reuters.

Washingtonul va împărtăși cu presa în termen de 24 de ore detalii „cu privire la ceea ce considerăm ca fiind această potențială prezentare a unui pretext”, a adăugat el.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a vorbit cu omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, despre consolidarea forțelor Rusiei. Pentagonul a estimat că două treimi din forțele ruse din apropierea graniței Ucrainei erau „în afara garnizoanei”, adică au fost dislocate din alte părți ale Rusiei.

La Washington, Casa Albă a transmis că amenințarea unei invazii ruse asupra Ucrainei rămâne ridicată, având în vedere că aproximativ 100.000 de soldați ruși sunt desfășurați la frontiera ruso-ucraineană.

Amenințarea unei invazii militare este ridicată”, a subliniat Sullivan reporterilor. „Nu sunt date stabilite pentru alte discuții. Mai întâi trebuie să ne consultăm cu aliații și partenerii”, a mai precizat oficialul de la Casa Albă.

Sursa foto: Russian Defence Ministry

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter