Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul General al Municipiului București a adoptat, joi, 2 aprilie, noua organigramă propusă de primarul general Ciprian Ciucu și statul de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului General, document care prevede o reducere semnificativă a numărului de posturi, concedieri și reorganizarea internă a administrației Capitalei.
Potrivit hotărârii, numărul total de posturi din Primăria Municipiului București este stabilit la 848, dintre care 836 în aparatul de specialitate al Primarului General, restul fiind alocate cabinetelor și funcțiilor de demnitate publică.
Potrivit proiectului adoptat, numărul total de posturi din Primăria Municipiului București (PMB) va scădea la 848, față de 1.272 câte sunt în prezent aprobate, dintre care 970 ocupate.
Reducerea aparatului central al Primăriei Capitalei înseamnă o scădere de 122 de posturi, raportată la numărul actual de posturi ocupate.
Potrivit datelor din proiect, în prezent sunt ocupate 970 de posturi, iar noua organigramă prevede 848 de poziții, ceea ce înseamnă o diferență de 122 de posturi.
Nu toate aceste reduceri se traduc însă în concedieri directe. O parte dintre posturi sunt vacante și vor fi eliminate administrativ, însă o parte dintre reduceri vizează și personalul existent, ceea ce poate duce la disponibilizări în cadrul aparatului Primarului General.
În paralel, reorganizarea instituțiilor subordonate include și înființarea Administrației Domeniului Public București („super ADP”), care va rezulta din comasarea ALPAB, Administrației Cimitirelor și Centrului de Protecția Plantelor. Noua structură va avea 511 posturi, față de 771 în prezent, ceea ce înseamnă 260 de posturi desființate în această zonă.
4 posturi la cabinetul primarului general
4 posturi la cabinetele viceprimarilor
3 funcții de demnitate publică
1 post de administrator public
Apar noi funcții și se modifică structura internă
Proiectul introduce și trei posturi de manager public, funcții de execuție aflate în subordinea directă a Secretarului General al Municipiului București. Salariul de bază pentru această funcție poate ajunge la 20.400 lei brut, în funcție de gradație.
În același timp, hotărârea abrogă vechile structuri organizatorice aprobate anterior (inclusiv hotărâri din 2018 și 2020), ceea ce arată o restructurare completă a aparatului administrativ.
Noua organigramă prevede o structură amplă, cu direcții generale și servicii reorganizate, printre care:
Direcția Generală Economică
Direcția Generală Investiții
Direcția Generală Servicii Publice
Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului
Direcția Achiziții Publice
Direcția Juridică
Direcția IT
Direcția Comunicare și Mass Media
Direcția Patrimoniu
Direcția de Mediu
Direcția Relații cu Publicul
Structura include și direcții noi sau consolidate pentru control, audit, guvernanță corporativă și managementul calității.
Termen de implementare, hotărârea prevede un termen de 60 de zile pentru aplicarea efectivă a reorganizării, inclusiv pentru punerea în practică a procedurilor administrative necesare.
Reprezentanții sindicatelor au cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi, susținând că nu a existat o consultare reală cu partenerii de dialog social, că documentele nu au fost puse la dispoziție în timp util și că reorganizarea este făcută netransparent. Ei au afirmat că oameni cu 20-30 de ani de experiență riscă să fie concediați, în timp ce în instituție ar fi fost aduse persoane din alte structuri sau menținute persoane pensionare ori detașate.
Au existat și critici privind criteriile de restructurare. Liderii sindicali și mai mulți angajați au spus că nu a fost prezentată o analiză clară privind impactul reorganizării asupra activității instituției, asupra serviciilor publice și asupra veniturilor Primăriei. Au fost invocate exemple concrete, precum Direcția care urmărește creanțele, Direcția de investiții și serviciile de relații cu publicul și audiențe, unde angajații au susținut că reducerile vor afecta direct funcționarea administrației.
Alți vorbitori au contestat și legalitatea procedurii, invocând lipsa consultării reale și nerespectarea unor prevederi privind transparența și dialogul social. Un avocat prezent la ședință a afirmat că proiectul are probleme de legalitate și a cerut, de asemenea, retragerea lui de pe ordinea de zi.
Politic, au existat consilieri generali care au susținut reorganizarea. Un consilier a spus că, pentru prima dată după mulți ani, un primar general își asumă rapid o reformă administrativă reală și a apreciat curajul lui Ciprian Ciucu de a promova restructurarea.
Primarul general Ciprian Ciucu a intervenit ulterior și a apărat proiectul. El a spus că reorganizarea este o consecință a unei obligații legale impuse prin ordonanță și că, indiferent cine ar fi fost vizat, aproximativ 20% din posturile ocupate trebuiau reduse. A susținut că au existat consultări cu sindicatele, chiar dacă acestea nu au vrut să semneze procesele-verbale, și a respins ideea că direcțiile esențiale ar fi desființate. Ciucu a afirmat că Primăria nu a mai fost reorganizată de aproximativ 20 de ani, că schema de personal a crescut constant și că administrația este supradimensionată. El a mai spus că după reorganizare va urma o testare, iar „cei mai buni vor rămâne”.
În timpul dezbaterii, consilierul AUR Mihai Zară a formulat două amendamente, dintre care unul a vizat menținerea Direcției Monitorizare Recuperare Debite și Creanțe. Primarul a respins însă argumentele în favoarea păstrării acestei structuri, susținând că activitatea sa nu justifică actuala dimensiune.
Vom reveni
Ciucule, taie pe cine vrei,
Dar dă căldură și apă caldă.
Iar s-a oprit căldura în București și astă-noapte au fost doar 5 grade.
Concedieri doar la cimitire.
Cca 260.
Restul sunt sub acoperire!
Se fac ca fac dar nimeni nu munceste, nimeni nu zice de normarea muncii, de productivitate!
Haos!
Astea sunt de fatada!
In Primarii sunt mânarii, au aparut posturi vacante peste noapte, posturi care apoi se desfiinteaza dupa care ni se livreaza ca s-au concediat 10.000 cat zicea Grindeanu.
Si ce le mai plang de mila Grinda si Primarii PSD cu Rolexuri din contractele de AP.
😡
Ce simulacru de reforma e la Primarie!
Adica o mare golanie!