Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Marius Dănuț Carașol, fostul șef al Transelectrica, a fost arestat preventiv, marți, pentru 30 de zile, în urma deciziei judecătorilor de la Tribunalul București. Carașol este acuzat de procurorii Parchetului General că și-a falsificat diploma de licență și a cauzat astfel un prejudiciu de 460.000 de lei.
Anchetatorii au făcut, marți, percheziții la Marius Dănuț Carașol, care apoi a fost audiat la Parchetul General. Procurorii au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic, prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză.
sursa foto: Inquam Photos/ Ilona Andrei
Si miile care au plagiat la greu ca sa ia sporul de doctorat ?
Si cei care le-au dat doctoratele ?
Ce credeti, domnul va cere hartie si stilou ?
crezi? VOM VEDEA
Asteptam denunturile, clare, concise, cu indicarea tuturor persoanelor si comisioanelor aferente date/primite.
Asta e echivalentul arestarii lui Al Capone pentru frauda fiscala. E bine si asa, poate se trezeste simtul civic in unii subalterni care stiu ce altceva a mai manarit si furat seful… Problema e ca nu prea avem incredere ca nu iasa cu recursul compensatoriu pana la primavara, cel mult.
Harasol!