Home » Anchete » BREAKING Curtea de Apel București a amânat din nou cererea avocatei AUR Silvia Uscov de suspendare a judecătorilor CCR Dacian Dragoș și Mihai Busuioc: 11 februarie, ziua verdictului pe pensiile speciale

BREAKING Curtea de Apel București a amânat din nou cererea avocatei AUR Silvia Uscov de suspendare a judecătorilor CCR Dacian Dragoș și Mihai Busuioc: 11 februarie, ziua verdictului pe pensiile speciale

3077
BREAKING Curtea de Apel București a amânat din nou cererea avocatei AUR Silvia Uscov de suspendare a judecătorilor CCR Dacian Dragoș și Mihai Busuioc: 11 februarie, ziua verdictului pe pensiile speciale
Judecătoarea Olimpiea Crețeanu Sursa foto: G4Media
Ascultă articolul

Curtea de Apel București (CAB) a amânat din nou cererea avocatei AUR Silvia Uscov, de suspendare a actelor de numire a judecătorilor CCR Dacian Dragoș și Mihai Busuioc, pentru ziua de 11 februarie, exact ziua în care CCR urmează să dea verdictul final pe legea privind pensiile magistraților.

Avocata Silvia Uscov a depus pe 30 decembrie, la Curtea de Apel București, două cereri de suspendare a actelor prin care au fost numiți Dacian Dragoș și Mihai Busuioc judecători la Curtea Constituțională, pe motiv că nu ar îndeplini condițiile cerute de lege. Dacian Dragoș a fost numit prin decret de președintele Nicușor Dan, iar Mihai Busuioc prin hotărâre a Senatului.

- articolul continuă mai jos -

Ambele dosare au ajuns la aceeași judecătoare, Olimpiea Crețeanu, care nu era titulara Completului 9, la care sistemul electronic repartizase dosarele. Circumstanțele în care dosarele au ajuns la judecătoarea Crețeanu urmează a fi clarificate de Curtea de Apel la mijlocul lunii ianuarie, când și-a fixat termenul de răspuns la o solicitare în acest sens formulată de G4Media.

Judecătoarea crețeanu a fixat termenul de judecată pe 5 ianuarie, pe motiv că cererile de suspendare de acte administrative se judecă în regim de urgență, fără a ține cont că în intervalul rămas erau nu mai puțin de patru zile libere legal.

În ziua judecății, a respins toate excepțiile care invocau vicii în procedura de citare, datorate tocmai celor patru zile libere, și numeroasele cereri de amânare și a trecut la judecata pe fond. Procedând astfel judecătoarea s-a asigurat nu doar că ea judecă respectivele dosare, ci și că ea e cea care pronunță sentința, indiferent dacă între timp revine titulara de complet. La final, Olimpiea Crețeanu a decis să amâne pronunțarea soluției pentru 16 ianuarie, chiar în ziua în care Curtea Constituțională urma să pronunțe decizia privind pensiile magistraților.

Pe 16 ianuarie, judecătoarea Crețeanu a amânat din nou pronunțarea sentinței, pentru 30 ianuarie. În aceeași zi, la rândul ei, și Curtea Constituțională și-a amânat propriul verdict pentru 11 februarie.

Acum, ambele dosare sunt programate să se dea un verdict în aceeași zi, la fel ca în 16 februarie.

Între timp, pe 12 ianuarie, Silvia Uscov a deschis alte două procese, prin care cere anularea celor două acte de numire, dar totodată cere din nou suspendarea acestora. Deși înregistrate în aceeași zi, dosarul lui Dacian Dragoș are fixat termen pe 10 februarie (cu o zi înainte ca CCR să dea verdicul pe pensiile magitraților), în timp ce dosarul lui Mihai Busuioc încă nu are fixat un termen.

G4Media a arătat în 14 ianuarie de ce este perfect plauzibil ca judecătorul Dacian Dragoș să fie „extras” din componența Curții Constituționale, dar Mihai Busuioc să rămână.
Concomitent cu aceste cereri, Silvia Uscov a mai depus o alta prin care cerea suspendarea deciziei premierului Ilie Bolojan de a înfiinţa, la Palatul Victoria, un comitet de analiză a legilor Justiţiei adoptate în 2022 și care sunt controversate în rândul magistraților.

Judecătorul Cătălin Daniel Ion, de la secția de Contencios a Curții de Apel București, a respins cererea avocatei, motivând că nu avea „calitate procesuală activă”, pentru că nu a dovedit nicicum că funcționarea respectivului Comitet îi afectează vreun drept personal și subiectiv.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole