G4Media.ro

BREAKING Alina Albu, propusă de ministrul Predoiu drept procuror-șef al DIICOT. Ce…

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

BREAKING Alina Albu, propusă de ministrul Predoiu drept procuror-șef al DIICOT. Ce dosare grele a instrumentat Albu, procuror absolvent de Spiru Haret: Academia Infractorilor, clanul Clămparu sau clanul Cămătarilor

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a propus-o miercuri pe Alina Albu (50 de ani) în funcția de Procuror-Șef al DIICOT, potrivit unui comunicat al ministerului. Ea a fost preferată de Predoiu în competiția cu Ioana Bogdana Albani și Oana-Daniela Pâţu.

Procuroarea Alina Albu este șefa interimară a Serviciul de combatere a criminalității organizate din cadrul Secției cu același nume a DIICOT, conduse interimar de procurorul Alex Florența. Ea lucrează în domeniul combaterii criminalității organizate din 2003, potrivit CV-ului său.

Oameni din sistem o evaluează pe Alina Albu drept unul dintre cei mai buni procurori din DIICOT, cu dosare foarte grele la activ.

Alina Albu a lucrat în dosare cunoscute precum Clanul Clămparu, crimele de la Caracal sau Academia Infractorilor. Gruparea cunoscută drept ”Academia infractorilor” a dat zeci de lovituri asupra unor magazine de lux din Marea Britanie, Franța, Belgia și Italia, de unde au furat bunuri estimate la peste zece milioane de euro.

Tot ea a început dosarul fraților Sile și Nuțu Cămătaru, finalizat de un alt procuror, Marian Sântion.

De notat că Alina Albu a participat în 2006 la crearea Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne în 2006.

Potrivit CV-ului său, Alina Albu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Spiru Haret (1996) și are un master în securitate judiciară la Universitatea ”Lucian Blaga” în 2010.

Comunicatul integral al Ministerului Justiției:

În data de 24.02.2023, s-au desfășurat la sediul Ministerului Justiției interviurile pentru funcția de Procuror – Șef al DIICOT.

Procedura de interviuri publice pentru selecția propunerilor a fost introdusă inițial în practica ministrului Justiției încă din anul 2020, cu ocazia selecției precedente. Ulterior, procedura de interviuri publice a fost ridicată la rang de lege și este, în prezent, prevăzută de art.146 din Legea nr. 304/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Procedura a fost evaluată pozitiv de Comisia de la Veneţia prin Avizul nr. 1105/2022 și prin ultimul Raport pozitiv MCV din decembrie 2022.

Interviurile au fost desfășurate în fața comisiei de interviu constituită, potrivit legii, din reprezentanții Ministerului Justiției, ai CSM, INM și ASE şi compusă din ministrul justiției, secretari de stat, procurori, un profesor de management şi un psiholog. În urma fiecărei serii de interviuri, au avut loc consultări extinse și minuțioase între ministrul justiţiei şi toţi membrii comisiei de interviu.

Prin comunicatul de presă din data de 27.02.2023 au fost formulate o serie de precizări și considerații prin care am mulțumit candidaților pentru asumarea responsabilității candidaturii, soliditatea dosarelor profesionale depuse, ținuta profesională înaltă a prestațiilor la interviu, dar și considerații privind optica și viziunea construirii propunerilor, plecând în primul rând de la stadiul de dezvoltare a instituțiilor respective și a nevoilor lor de modernizare în etapa următoare, raportate la caracteristicile profesionale și moral – psihologice ale fiecărui candidat, stilul lor de conducere și viziunea acestor asupra căilor de urmat mai departe în modernizarea instituțiilor, considerații pe care le reiterez.

(Comunicatul din data de 27.02.2023 poate fi consultat la https://www.just.ro/comunicat-de-presa-al-ministrului-justitiei-27-02-2023/).

În urma analizei candidaturilor prin prisma celor precizate mai sus, am selectat și propus pentru funcția de Procuror-Șef al DIICOT pe doamna procuror Alina Albu.

Propunerea va fi transmisă Secției pentru Procurori a CSM astăzi 01.03.2023 pentru obținerea avizului în conformitate cu art.147 alin.(3) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Cătălin Predoiu

Ministrul Justiției

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...