G4Media.ro

BREAKING Agenția pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare va fi desființată după…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

BREAKING Agenția pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare va fi desființată după stenogramele DNA, a anunțat ministrul Transporturilor/ Cătălin Drulă: Am vorbit și cu premierul, a fost de acord. Atribuțiile vor fi preluate de IGSU

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, duminică, faptul că Agenția Română pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare va fi desființată. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă din Timișoara.

Drulă a spus că salută demersul procurorilor DNA care au început o investigație la agenția aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, acuzațiile magistraților fiind de luare de mită, trafic de influență, constituire de grup infracțional, spălare de bani și abuz în serviciu.

Cinci inculpați au fost plasați în arest la domiciliu de Tribunalul Constanța, pentru o perioadă de 30 de zile, inclusiv directorul ARSVOM, Daniel Manole.

  • ”Noi aveam un control pornit la cererea mea, control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe seria de achiziții. Această agenție va fi desființată, am discutat și cu premierul și și-a dat acordul, iar atribuțiile ei vor fi preluate de IGSU. De fapt nici nu-și avea neapărat rostul, iar prin felul în care au acționat vedem și aceste acuzații. E un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competențe grave. Vom desființa această agenție”, a transmis Cătălin Drulă, duminică.

Ministrul Transporturilor a mai anunțat că a dispus controale și la celelalte instituții care apar în stenogramele DNA și că a dispus schimbarea conducerii acestora.

Context

Deputatul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța, consultată de G4Media.ro.

Totodată, Dumitru Ciobanu, fost general SIE în anii 90, apare în stenogramele DNA referitoare la traficul de influență privind favorizarea unei companii turce care participa la licitații organizate de Ministerul Transporturilor.

Din aceleași stenograme reiese că Bogdan Stan, fost șef ANAF în Guvernul PSD și actual consilier la Curtea de Conturi, i-a cerut, în luna martie, șefului Curții de Conturi din Constanța, Ioan Bobe, să tempereze un control la firma de la care Agenția Română pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM) ar fi cumpărat două nave la suprapreț.

Nu în ultimul rând, procurorii arată în document că omul de afaceri Ion Macovei (aflat acum în arest la domiciliu) îi spune lui Mădălin Matica, consilierul secretarului de stat Ionel Scrioșteanu, că s-a înțeles cu reprezentanții companiei estoniene care furniza navele să primească 5% din profitul estonienilor stabilit la 25%, adică aproximativ 300.000 lei pentru o navă.

Lui Mădălin Matica i s-a părut prea mică suma raportată la valoarea contractului, mai ales că suma urma a fi împărțită între șapte persoane, arată procurorii DNA în documentul consultat de G4Media.

Citește și:

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

49 comentarii

  1. Ca miscare morala si politica e f buna, sper ca a consultat si juristii.
    Go Drula go!

    • Ideea nu e rea, poate la politia de frontiera ii era locul….Drula tata, mai sunt cateva la tine in ograda care ar trebui desfiintate, sa ramana o agentie pe drumuri, una pe cai ferate si una pe naval, la aerian Romatsa e ok, si restul la Autoritatea aeronautica….scapi de ceva secretari de stat+cabinetele aferente, de secretarii generali, plus ceva sefime……Problema cu suprapunerile de atributii sunt peste tot….cu asta trebuia inceput protocolul de guvernare….dar voi ….mai multi secretari de stat si 2 ministere in plus…..plus golaneala din Codul Administrativ al psdeului….. La fiecare primarie de municipiu a mai aparut un viceprimar in plus si cu cabinet, ceea ce nu avea….la prefecturi, mai rau, l-ati facut demnitar si cu un subprefect in plus, basca cabinet si golaneala sa mearga mai departe, hopa si secretar general…..bai fratilor, cu sta incepeti restructurarea….acolo sunt salarii mari si cabinetele sunt pline de consilieri personali spagari…..plus soferi si masini

    • Bun asa!
      Desfiintati toate agențiile!
      Si orificiile!
      Nimeni nu le va observa lipsa!

  2. Mi se pare fabulos să desființezi „Agenția pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare” fără nicio consultare cu oamenii din domeniu, dar mi se pare și mai șocant ca atribuțiunile să fie preluate de IGSU.
    Mă fraților, oare am uitat de tragedia de la Siutghiol, unde același IGSU nu a fost în stare să salveze niște vieți omenești de pe un amărât de lac, ce zic lac, o mică băltoacă. Cum credeți că acest IGSU o să salveze viețile de pe mare? FANTASTIC!!! Mă așteptam la mai multă celeritate de la acest Drulă.

    • Chiar a făcut-o cu foarte multă celeritate! Sau nu știi ce-i aia?!

    • @Eugen

      In rest ti se pare ok contextul, nu? Adica nu conta faptul ca era o sinecura sifonata. Bun asa. E bine sa-ti stim prioritatile, chiar ma temeam ca esti unul cu picioarele pe pamant, nicidecum un gica-contra, postac, dezinformat sau pur si simplu vai de stema ta.

    • Amice, toate instituțiile din România suferă de această „sinecura sifonata”, asta nu înseamnă că o instituție trebuie desființată său înghițită de altă „sinecura sifonata”. O analiză mai detaliată nu ar fi stricat.
      DNA-ul de ce nu s-a desființat când au apărut stenograme cu Onea, cu Portocală și cu metodele procurorilor din DNA care paradeau oameni nevinovați? Să aud, ai argumente? Îți repet, tragedia de la Siutghiol îți spune ceva? Tragedia din munții Apuseni îți spune ceva? Colectiv îți spune ceva? Atunci de ce nu s-a pus problema desființării IGSU-ului?

    • Bre , dacă ne punem pe desființat instituții pe motiv că-i corupt șefu’, trebuie dizolvat și statul și poporul, căci ambele-s corupte.

    • Nu te salvează nimeni pe stradă, dar aveți pretenția să vă salveze pe mare😅

    • poate a vazut un raport cu cate pisici de la inec a salvat aceasta agentie de la infiintare si nu a mai fost nevoie de nici o consultare.

    • „Chiar la acea Agentie de Salvare a Vietii de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, daca va aduceti aminte in martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ASVOM nu a putut iesi din port ca era vreme rea si barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate functiona pe vremea aia” citez din alta parte unde vedem si interventiile profesioniste ale acestei agentii.
      ca sa nu iti mai faci probleme ca o desfiinteaza degeaba!

    • Eugen e un cunoscut gunoi PSDist, supărat că Drulă e om cinstit. Era mai bine cu Bode la Transporturi, nu? Se fura în voie, PNL+PSD=love

    • Se mai indoieste cineva de faptul ca Eugen eate un postac pesedist platit din banii publici furati prin tot felul de combinatii si comisioane ?

      Da draga Eugen, majoritatea agentiilor infiintate de catre PSD trebuie inchise. PSD este un grup infractional organizat pus doar pe furat banul public. Gargara populista si fapte doar pentru interesul de grup. Si tu esti un instrument de propaganda si dezinformare al acestui grup infractional organizat.

  3. „Noi nu ne vindem tara”. Chipurile in China la 10.000 dolari furati din banul public esti executat!O fi bine, o fi rau….Cum putem baga frica in oase la hotii astia pusi in fc. de conducere?Totusi, ala din SIE poate fi inchis pentru tentativa de tradare a interesului national!

  4. Pai faceti una pentru salvarea vietilor omenesti de pe Marte. Ca sa nu si piarda locul, sus-numitii.

  5. Schimba pe dracu cu fochistii lui Arafat care falsifica si musamalizeaza avizele/autorizatiile de securitate la incendii.

  6. „Desfiintata” ce inseamna?!
    Cumva ca toata clientela politica ce o populeaza va trece „in corpore” in subordinea IGSU?!
    Daca „nici nu-și avea neapărat rostul”, TREBUIE ca TOTI angajatii sa plece acasa!!!
    LOGIC!
    Crede careva ca va pleca 1 singur angajat acasa?!
    Eu nu cred!
    In final, „desfiintarea” va fi pe principiul anuntat deja de Zombilica: „Restructurarea nu inseamna neaprata ca vor pelca oameni acasa”, asa a declarat si el si Barna la Digi 24 acum vreo cateva luni!
    NU va pleaca acasa nici 1 bugetar din Admisnitratia publica!
    Din declartiile lui Zombilica si Dan Barna, plecari sunt „posibile”din Companiile de stat, din Adminsitratia publica NU, dar Companiile de stat NU au prezentat nici AZI Planurile de redresare cerute de Zombilica inca din Ianuarie 2021!!!
    Sa vedem daca Drula va avea puterea sa-i trimita in somaj, vointa are, dar daca agentia e populata de PNListi(cum banuiesc) e greu de crezut ca Zombilica sa-si taie craca inainte de Congresul PNL!

    • @tină,
      Tu ești prea redus pentru a-ți da cu presupusul.

    • Barbuska, cu ce treaba prin zona?

    • Barbule, aici sunt 100% de acord cu tine.

    • @Eugen
      Eugenuska, eu nu sunt.

    • @RinTinTin: Iar Orban atata asteapta!!!
      Il zboara PNLeii imediat din fruntea Guvernului pe Zombilica!
      Pe model patentat de PSD cu Grindeanu, credeti ca se vor jena?!!!!!!
      Grosul PNL e pe model Orban: clientelari, incompetenti si corupti!
      NU au venit in politica pentru altceva decat pentru propriile interese: cu cine vrea Zombilica sa faca maretele reforme daca grosul partidului e nereformat, clientelar si ANTI-reforma, au aratat din plin asta timp de 1 AN in 2020 cat PNL a guvernat singur!
      Cu nimic nu s-a deosebit de PSD: aceeasi mzierie!

    • Cîţu nu are nicio şansă, PNL e partid de hoţi, ca PSD.

    • @ tin-tino,
      Waxerițo, câte „nick”-uri ai? Zi, transgenderițo? Tu scrii, tu-ți răspunzi?
      Lasă ăstea și ocupă-te de waxereală. Poate acolo vei avea ceva „succesuri”, poate le mai nimerești.

    • Nu. Asa fac sputnikarii.

    • @Rin Tin Tin, îți spun eu ce se întâmplă dacă „iese” Cîțu: se sparge PNL în două!
      Cîțu va fi Președinte PDL(fostul PDL) și Orban – Președinte PNL (fostul PNL).
      Doamne-ajută să se întâmple așa, că abia aștept să nu-i mai văd la putere nici pe unii, nici pe ceilalți!

  7. Nici nu auzisem de agentia asta. Bine, usor sa desfiintezi. Cand construim? Umbla tirurile multe si nestingherite pe soselele noastre inca nepregatite pentru un asemenea trafic.

    • Iar ai „rezolvat” niște tiriști pe centură, muicoano?

    • @tin-tino,
      Pe tine nu te face de rîs nici o autobază de manivele. Îi „rezolvi” pe toți.

    • Barbuska, vezi ca te cauta Mireluska!

    • Rin Tin Tin, tu ești centurista site-ului.

    • Barbuska si Eugenuska sunt sputnikarii site-ului.

    • @Muicoano,
      Taci și înghite. La altceva nu poți fi bună! Ești jarteaua autobazelor, a tiriștilor și tot nu te saturi?

    • @Rin Tin Tin
      Fii foarte atent ca doamna lili este aici „sa ne deschida mintea si ochii”, dupa spusele unui aparator prezent pe pagina. Ne deschide ochii cu multe citate de unde? Din presa, care ce face in general? Ne deschide ea mintea si ochii, oare? Mda.

    • @muicoană,
      Tu scrii (tin-tin) și tot tu răspunzi (🤔)?? După care „inversați”!?
      Voi, waxerii, sunteți de toată groaza…

    • Nu cum sunt sputnikarii deranjati de gandire.

    • @muicoană,
      Zi, transgenderițo mică și nesătulă, toată poezia: „latrinist putinist stahanovist antivaccinist”. Să-ți iasă copeicile și vodca pentru lătrătura waxeristă!

    • S-a facut careva vataf si nu stiu eu? Vezi ca PSD a ratat motiunea de cenzura, asa ca pleaca acasa! Ai „muncit” degeaba zi lumina!

  8. Bravo Drulăule, dă-le cu ranga peste dinți.

  9. Drulăul mușcă adânc din cărnița corupților !
    Trebuie să-i găsim Drulăului o lozincă:
    „Mușc adânc și apăsat la cioc de mafiot…!”

    • Ai vizitat muzeul Minovici sau ai citit pe undeva despre Terente?…..Cum dracu iti veni ideea sa-l asociezi pe baiatul asta cu un talhar, istoric, ce-i drept….Oricum au inceput sa ma enerveze tare postacii useristi…., o tin langa cu PNL=PSD, dar uita ca fara astia erati acum tot pe la teambuildinguri….acum a-ti reusit sa bagati agentii de vanzari pe la ANAF, viceprimari, secretari de stat….despre ministri ce dracu sa mai zic, daca nu ar fi baiatul asta cu sange in instalatie si om cu carte, de aia pe bune, s-ar alege praful de tot….infuzia de PLUS oricum va duce sub pragul electoral, castiga aia aproape toate organizatiile…daca coalitia se rupe, e groasa rau, yesmanii de prin ministere, adusi de stransura vor trece toti la PNL, aia prosti sa-i primeasca…USR ar trebui sa-i multumeasca lui Orban, pentru Camera a dat totul la USR,,,,,

    • Drula isi musca coada….Aceeasi coruptie cu alta palarie. Doar desfiintarea PNL ar fi lovit napraznic in bandele institutionale de hoti si corupti.

  10. Catalin Drula: „Această Agenție va fi desființată, am discutat și cu premierul și și-a dat acordul, iar atribuțiile ei vor fi preluate de IGSU. De fapt nici NU-și avea neapărat ROSTUL, iar prin felul în care au acționat vedem și aceste acuzații.”
    „nu-si avea rostul”….adica, toca banii publici DEGEABA!!
    Stiati ca Statul roman NU stie CATI Angajati are, CATI Angajati plateste din banii publici, a spus-o clar in 2020 fostul Minsitru al muncii Violeta Alexandru intr-un interviu la ADEVARUL si la DIGI 24!!!
    Sau: Stiati ca Minsiterul Finantelor si Guvernul a declarat ca NU stie CATE Institutii publice, Autoritati, Agentii, Inspectorate, etc, exista in Romania?!!

    „Digi24 începe campania Statul la Stat. Unde te faci că muncești pe bani publici.
    12.02.2020.
    De 30 de ani, aproape fiecare politician are de recompensat un cunoscut, o rudă, un prieten sau un coleg de partid care i-a fost cândva de ajutor. De 30 de ani, aproape fiecare politician are de întors un favor. Are de oferit ceva la schimb. În 30 de ani, moneda unanim acceptată a devenit funcția publică, fie că vorbim despre o slujbă oarecare, dar sigură și bine plătită, fie că vorbim de poziție administrativă de influență. Efectul pe care îl simțim noi, cei care plătim aceste favoruri este proasta calitate a serviciilor publice. Servicii care ne costă mult, dar sunt în foarte mare măsură ineficiente. Românii se declară constant extrem de nemulțumiți de proasta calitate a serviciilor publice și de umilitoarea interacțiune cu instituțiile publice. Oamenii reclamă, în egală măsură, corupția, indiferența și incompentența angajaților și politiziarea instituțiior.
    În campania „Statul la Stat”, mergem pe urmele sutelor de instituții pe care politicienii le-au inventat de-a lungul anilor ca să își plătească datorii politice din bani publici.
    Un mecanism extrem de toxic care provoacă anomalii majore în societate.
    De exemplu, serviciile publice vitale – educația și sănătatea – au de 2 ori mai puțini angajați decât cele de administrație Centrală și locală.”
    19.02.2020: „Ca să vedem cât de eficient e aparatul de stat ar trebui să vedem în primul rând câte instituții publice plătite de la buget există la ora asta în România. Am încercat să aflu răspunsul chiar de la sursă. Prima observație… statul, nu știe ce resurse are la nivel de instituții, câte agenții și autorități, și mai ales câți angajați în fiecare.
    Ministerul Finanțelor Publice ne spune că știe doar câți bani ajung către fiecare instituție pe care o finanțează. Mai departe, cât cheluiește fiecare minister, de exemplu, cu instituțiile din subordine și cu angajații din aceste instituții sunt detalii necunoscute pentru Ministerul de Finanțe.
    Care ne precizează în răspunsul pentru Digi24 că „nu dispune de astfel de informații”.
    Ce știm însă de la Ministerul Finanțelor, este doar că ponderea cheltuielilor cu salariile angajaților publici, din cheltuielile totale, crește constant.
    De la 19,6 în 2013, la 26,4% trei ani mai târziu, în 2016, iar anul trecut au ajuns la 27,7%.
    Asta înseamnă aproape 10% din PIB, adică 102,3 miliarde de lei cheltuieli de personal. Iar estimările pentru anii următori spun că vor ajunge peste 124 de miliarde de lei.
    Sunt foarte mulți bani, și ne întrebăm firesc, unde se duc?
    Păi îi găsim în salariile, care au crescut constant în aparatul de stat.
    Acolo unde în medie se câștigă mai mult cu 65% față de sectorul privat.
    În timp ce salariul mediu net lunar pe Economie este de 3.179 lei, în Administraţia publică, în Apărare și Asigurări sociale, salariul mediu net ajunge la 4.883 lei.
    Aici sunt cele mai mari salarii de lastat, pentru că în învățământ și sănătate nici după ultimele majorări salariul mediu nu atinge pragul de 4000 de lei.
    Mai mult, nici noi și nici statul NU știm câte instituții degeaba care toacă banul public avem în România.
    În răspunsul său Ministerul de Finanțe ne invită să căutăm și să NUMARAM singuri fiecare Agenție, Autoritate, sau Instituție subordonată fiecarui Minister în parte.
    Și chiar asta vom începe să facem în proiectul nostru editorial: vrem să-i găsim pe cei care se ocupă cu Statul lastat.”

    DECI: Statul roman practic NU stie pe cine plateste din bani publici si pentru ce!

  11. Pe aceste motive va fi desfiinţat şi Parlamentul, o batăr tri sferturi dîn el.

    Zua ceea îi tăt mai aproape!

  12. Pe aceeasi logica, Romania este un stat cu o conducere profund corupta si de aceea trebuie desfiintat!

  13. „De fapt nici nu-și avea neapărat rostul…”
    Corect, ce atâta salvare pe mare? Să moară fiecare după cum o vrea Dumnezeu!
    Pardon, stai, că ăsta-i userist, jură cu mâna pe „Das Kapital”!

    • O sa ii salveze Arafat cel dibaci. Are experienta de la Siutghiol, si de la Colectiv, si din Pasul Ursoaia!