Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
2158 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România, un record absolut de la începutul pandemiei, la trei zile după alegeri și peste două săptămâni de la începerea școlii. 550 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă, iar alte 33 de decese au fost raportate.
În total, 7496 de persoane sunt internate cu COVID-19.
Precedentul record a fost înregistrat în urmă cu o săptămână, când au fost raportate 1767 de cazuri.
Se înregistrează un nou record al cazurilor zilnice în București – 405. Potrivit Digi24, în spitalele Covid din Capitală nu mai sunt locuri pentru pacienți.
Multe cazuri noi au fost confirmate și în Ilfov (77), Prahova (76), Cluj (76), Suceava (75), Timiș (70).
26.021 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.233 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.788 la cerere.
În ultimele săptămâni, mai mulți medici, între care Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Sebastian Oancea, managerul spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Carmen Dorobaț, directoarea spitalului de Boli Infecțioase din Iași, au avertizat asupra pericolului pe care îl reprezintă pentru sistemul medical depășirea pragului de 2000 de cazuri zilnice. Mai multe infectări înseamnă și un număr mai mare de pacienți la Terapie Intensivă, în prezent fiind ocupate peste 55% din locurile de la terapie intensivă destinate pacienților cu COVID-19.
Buletinul de presă:
Până astăzi, 30 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 127.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
102.476 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate |
| 1. | Alba | 1830 | 45 |
| 2. | Arad | 2698 | 47 |
| 3. | Argeș | 5533 | 26 |
| 4. | Bacău | 4449 | 69 |
| 5. | Bihor | 3595 | 68 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 1511 | 11 |
| 7. | Botoșani | 1671 | 18 |
| 8. | Brașov | 6061 | 31 |
| 9. | Brăila | 2394 | 32 |
| 10. | Buzău | 2774 | 18 |
| 11. | Caraș-Severin | 1355 | 42 |
| 12. | Călărași | 830 | 15 |
| 13. | Cluj | 3396 | 76 |
| 14. | Constanța | 2850 | 59 |
| 15. | Covasna | 1233 | 51 |
| 16. | Dâmbovița | 4023 | 59 |
| 17. | Dolj | 2830 | 51 |
| 18. | Galați | 4277 | 56 |
| 19. | Giurgiu | 1113 | 29 |
| 20. | Gorj | 1979 | 25 |
| 21. | Harghita | 999 | 24 |
| 22. | Hunedoara | 2348 | 68 |
| 23. | Ialomița | 1254 | 11 |
| 24. | Iași | 5018 | 83 |
| 25. | Ilfov | 3342 | 77 |
| 26. | Maramureș | 2072 | 54 |
| 27. | Mehedinți | 1426 | 4 |
| 28. | Mureș | 1863 | 46 |
| 29. | Neamț | 3218 | 53 |
| 30. | Olt | 1850 | 13 |
| 31. | Prahova | 5885 | 76 |
| 32. | Satu Mare | 705 | 22 |
| 33. | Sălaj | 729 | 20 |
| 34. | Sibiu | 2191 | 37 |
| 35. | Suceava | 6564 | 75 |
| 36. | Teleorman | 1264 | 32 |
| 37. | Timiș | 3964 | 70 |
| 38. | Tulcea | 886 | 22 |
| 39. | Vaslui | 3020 | 53 |
| 40. | Vâlcea | 2275 | 63 |
| 41. | Vrancea | 2700 | 18 |
| 42. | Mun. București | 17467 | 405 |
| 43. | – | 130 | 4 |
| TOTAL | 127.572
|
2.158 | |
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 674 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. Crt. | JUDEȚ | Probe pozitive la retestare |
| 1 | ALBA | 10 |
| 2 | ARAD | 14 |
| 3 | ARGEŞ | 13 |
| 4 | BACĂU | 20 |
| 5 | BIHOR | 22 |
| 6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 2 |
| 7 | BOTOŞANI | 6 |
| 8 | BRĂILA | 8 |
| 9 | BRAŞOV | 27 |
| 10 | BUZĂU | 2 |
| 11 | CĂLĂRAŞI | 9 |
| 12 | CARAŞ-SEVERIN | 2 |
| 13 | CLUJ | 23 |
| 14 | CONSTANŢA | 31 |
| 15 | COVASNA | 5 |
| 16 | DÂMBOVIŢA | 20 |
| 17 | DOLJ | 8 |
| 18 | GALAŢI | 4 |
| 19 | GIURGIU | 1 |
| 20 | GORJ | 8 |
| 21 | HARGHITA | 9 |
| 22 | HUNEDOARA | 7 |
| 23 | IALOMIŢA | 2 |
| 24 | IAŞI | 55 |
| 25 | MARAMUREŞ | 6 |
| 26 | MEHEDINŢI | 6 |
| 27 | MUREŞ | 8 |
| 28 | NEAMŢ | 17 |
| 29 | OLT | 7 |
| 30 | PRAHOVA | 19 |
| 31 | SĂLAJ | 7 |
| 32 | SATU MARE | 4 |
| 33 | SIBIU | 47 |
| 34 | SUCEAVA | 20 |
| 35 | TELEORMAN | 17 |
| 36 | TIMIŞ | 18 |
| 37 | TULCEA | 6 |
| 38 | VÂLCEA | 74 |
| 39 | VASLUI | 18 |
| 40 | VRANCEA | 1 |
| 41 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 82 |
| 42 | ILFOV | 9 |
| TOTAL | 674 |
Până astăzi, 4.825 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 29.09.2020 (10:00) – 30.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (21 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.
31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.496. Dintre acestea, 550 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.419.691 de teste. Dintre acestea 26.021 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.233 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.788 la cerere.
Pe teritoriul României, 10.677 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.348 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.986 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.254 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 632 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 383 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 57.800 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.696 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 2 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 29 septembrie 2020, au fost raportate 3 251 403 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.
| ŢARA
|
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI
|
VINDECAŢI*
|
| Spania | 748.266 (+31.785) | 31.411 (+179) | 150.376 – |
| Franţa | 542.639 (+4.070) | 31.808 (+81) | 98.088 (+961) |
| Regatul Unit | 439.013 (+4.044) | 42.001 (+13) | 2.368 (+16) |
| Italia | 311.364 (+1.494) | 35.851 (+16) | 226.506 (+1.316) |
| Germania | 287.421 (+2.089) | 9.471 (+11) | 255.212 (+2.519) |
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
| SITUAȚIE GLOBALĂ LA 29 SEPTEMBRIE 2020
|
||
| CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI
|
VINDECAȚI*
|
| 33.423.469 (+245.450) | 1.002.678 (+3.894) | 23.296.988 (+230.785) |
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 28 – 29 septembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
S-au straduit si le-a iesit. Au amanat niste rezultate ca sa ne poate da la cap.
Hai ca se poate si 5000. Trebuie putin mai multe teste.
Ce amanat? Se fac 26000 de teste pe zi, din care 7-9000 la privat… Uita-te ce rata de pozitivare avem: 8.3%
E scapata de sub control si e din cauza relaxarii contra voturi…
Nimic neasteptat, a venit toamna totusi.
Ce ramine de vazut e daca o sa-mi iasa prognoza cu scaderea dupa virful asta sau urmatorul. Daca nu iese mai trecem un studiu la „incorecte”.
La două săptămâni de la începerea școlii, cine și-ar fi imaginat…
Pica la fix pe decizia PSD de amânare a parlamentarelor.
Legat de inceperea scolilor.https://www.g4media.ro/o-luna-de-la-redeschiderea-scolilor-in-majoritatea-tarilor-europene-focarele-de-covid-19-sunt-exceptia-nu-regula-si-afecteaza-foarte-putini-elevi-si-profesori-washington-post.html.
Legat de articol , nu se putea altfel ca doar nea Tataru nu este mincinos, a promis 2000de cazuri pe zi pai asa sa fie😅😅
La aia nu se inghesuie parintii in fata scolii ca la noi
Ps Inca o problema. Ma intreb de unde atat de multe teste ca lumea nu prea mai pleaca in concedii. Asta avand in vedere ca pe timpul verii majoritatea testelor veneau din plecarile in vacanta. Totusi nu are rost sa mai punem astfel de intrebari, sa luam stirile asa cum sunt.
Pai Cioby draga , daca tot creste numarul de cazuri , nu e normal sa creasca si numarul de contacti/suspecti care vor /trebuie sa-si faca testul ? Numai in ultima saptamana cunosc multi oameni care si-au facut testul pentru ca li se imblonavise cate-un coleg pe la serviciu , iar in scoala unde invata fiica mea s-au testal peste o suta de persoane pentru ca a aparut primul caz de Covid . Acum lumea nu-si mai face la cerere testul ca sa plece in vacanta ,ci ca i s-a imbolnavit un prieten/ruda/coleg de srviciu cu care a fost in contact .Si nu mai dezinforma : niciodata majoritatea testelor nu a venit de la cei care plecau in vacanta . Iti urez Sanatate – desi am constatat ca tu nu te sperii de un virus „inofensiv” !
Doar pentru ca s-au îmbolnăvit unii cu care te vezi zilnic (si nu ar trebui sa te lingi), te testezi?
Am avut si noi o panarama care s-a îmbolnăvit de la amant si chiar daca ala n-avusese gust si miros tot weekendul de la munte, ea a defilat pe la serviciu pana a facut frisoane (deci, cateva zile).
Crezi ca vreunul dintre „contacții” din birou s-a testat? Dupa ce ca au fost izolati de dsp 2 săptămâni, deci in CM (venituri reduse), sa mai dea 400 lei pe un test?
Cine arunca cu bani asa ușor, e de factura manelistica. Testul ăla nu-ți da sanatate, nici macar certitudini.
HAHAHAHAHAHAHAAH!!!!!!! Urmeaza arestul la domiciliu!!!!! Mai iese populimea din case doar la urmatoarele alegeri!!!!
Poate o internare pentru ingrijiri psihiatrice pentru mata, ca te vad cam excitat.
Tataru adevar!! Nostradamus moft! https://www-capital-ro.cdn.ampproject.org/v/s/www.capital.ro/nelu-tataru-scenariu-de-groaza-in-romania-se-anunta-2-000-de-cazuri-pe-zi.html/amp?amp_js_v=a6&_gsa=1&usqp=mq331AQIKAGwASDAAQE%3D#aoh=16014631291461&csi=1&referrer=https%3A%2F%2Fwww.google.com&_tf=De%20pe%20%251%24s&share=https%3A%2F%2Fwww.capital.ro%2Fnelu-tataru-scenariu-de-groaza-in-romania-se-anunta-2-000-de-cazuri-pe-zi.html
Oare unde o fi comentatorul „Cristi” care pe 3 septembrie îmi dădea superior asigurări p-aici că pe 30 situația va fi aceeași ca atunci? Omul avea certitudini, sper că nu i le-a spulberat patul de spital.
Adevarul e ca trebuie sa fii Nostradamus sa intelegi ca la o rata de infectare de peste 1 nr. de cazuri va creste,nu naivule e nevoie doar sa nu fii corigent la matematica. Iar referitor la nr. de teste ele nu se fac doar cand mergi in vacanta,ele se fac persoanelor care au intrat in contact cu un bolnav de covid si prezinta simptome ,si sunt mult prea putine la nr. actual de cazuri. Tarile nefalimentare fac 100-150 de mii de teste pe zii.
De testat testam chiar f mult, mai avem un pic si prndem Germania la teste pe mil de locuitori.
Germania are ~180000
Romania ~ 130000
Daca tot dai statistica nu rotunji numerele ca nu esti la piata .Germania 186.000 teste/ 1 mil de locuitori,Romania 124.000/1 milion de locuitori. Fiind o rata statistica ,si nu un numar absolut e o diferenta uriasa,dupa logica ta si nivelul de trai din Romania e aproape la fel ca in Germania.
Mergem tot pe date. Decese la mil loc.
Romania 251
Franta 488
Belgia 862
Italia 594
Spania 676
Asa ca Europa sa nu ne mai critice!!!
Enorma este fata de SUA unde au 300000 de teste la mil de loc. Baga la cap!!!
E adevarat fata de SUA e si mai mare, si ce vrei sa evidentiezi? Lasa numerele ca nu le intelegi, SUA a testat mai mult pentru ca are de 20 de ori mai multe cazuri decat Germania ,deci mai multi contacti directi ai persoanelor infectate. Germania a testat cat a avut nevoie si Romania testeaza cat poate si asta inseamna ca la noi nu se testeaza toti contactii pt. ca nu avem capacitatea necesara.