Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Brazii naturali, care sunt aruncați de arădeni după sărbătorile de iarnă, vor ajunge compost ce va fi folosit ca îngrășământ în agricultură sau amenajări peisajistice, informează Agenția de presă Rador.
Brazii sunt colectați gratuit, pe parcursul lunii ianuarie, de către firmele cu care primăria a încheiat contracte pentru salubrizarea spațiilor verzi sau colectarea deșeurilor din municipiu.
Cetățenii care locuiesc în zonele de blocuri din municipiu sunt rugați să depoziteze brazii exclusiv la punctele aflate în imediata vecinătate a platformelor gospodărești pentru colectarea deșeurilor. Brazii vor fi colectați in fiecare zi de marți și joi din luna ianuarie 2023.
Brazii care se află în zonele de case vor fi colectați potrivit programului de colectare a deșeurilor biodegradabile.
Cei care vor să păstreze brazii până după luna ianuarie, trebuie să își asigure pe cont propriu transportul acestora la Stația de Compostare Arad.