G4Media.ro

Biroul Electoral Central a emis o circulară, privind regulile care trebuie să…

sursa foto: Info Sud-Est

Biroul Electoral Central a emis o circulară, privind regulile care trebuie să stea la baza reverificării datelor din procesele verbale care consemnează rezultatele alegerilor din 27 septembrie

Biroul Electoral Central a emis joi o circulară pentru aplicarea unitară a legii în procesul de reverificare a datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării la alegerile locale din 27 septembrie, ca urmare a numeroaselor cereri de renumărare a buletinelor.

În document se arată că, în cazul în care birourile electorale de circumscripţie hotărăsc reverificarea datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, această procedură va fi efectuată cu respectarea strictă a prevederilor Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 98/15.09.2020, ţinând cont de mai multe reguli:

* În cazul încărcării în SIMPV a fotografiei unui proces-verbal care conţine neconcordanţe, corecturile datelor înscrise în acesta vor fi realizate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, numai în baza hotărârii biroului electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti, la sediul acestora;

* Orice alte modificări ale proceselor-verbale vor fi făcute numai în baza hotărârilor pronunţate ca urmare a soluţionării contestaţiilor (…), de către biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti, după caz, acestea urmând a fi asumate prin semnătura preşedintelui şi ştampila biroului electoral care a adoptat hotărârea;

* Birourile electorale de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală şi de sector al municipiului Bucureşti verifică toate cele patru tipuri de procese-verbale privind consemnarea rezultatelor votării întocmite la nivelul unei secţii de votare în vederea asigurării coerenţei şi a întocmirii corecte a acestora.

Potrivit BEC, verificarea anterior menţionată trebuie să asigure:
– respectarea cheilor de control, înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării;
– ca numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, respectiv cel al alegătorilor prezenţi la urne, atât cel total, cât şi cel din fiecare tip de listă electorală în parte, să fie identic în toate cele patru tipuri de procese-verbale întocmite la o secţie de votare.

* Verificarea proceselor-verbale se realizează în prezenţa preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi a celorlalţi membri ai acestora şi a operatorilor de calculator care îi însoţesc. Eventualele neconcordanţe între datele înscrise în procesele-verbale se vor rezolva de către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare pe baza materialelor utilizate în procesul electoral, se precizează în circulară.

* Totodată, pot fi făcute corecţii ale cifrelor care atestă voturile valabil exprimate obţinute de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi numai ca urmare a hotărârilor biroului electoral de circumscripţie pentru soluţionarea unor contestaţii referitoare la valabilitatea unor voturi exprimate, care au fost stabilite, la nivelul secţiei de votare, ca fiind voturi nule.

* Este interzis să se efectueze alte tipuri de corecţii ale cifrelor ce atestă voturile valabil exprimate obţinute de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi, mai arată BEC.

Sursa foto: Info Sud-Est

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...