Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE Ora 10.35: Pompierii din Hong Kong au încheiat vineri operaţiunile de luptă împotriva incendiului care a devastat un complex rezidenţial, soldat cu 128 de morţi, cel mai grav incendiu în oraş din 1948 încoace, anunţă Guvernul local, relatează AFP, preluată de News.ro.
Flăcările au fost ”în mare parte stinse” vineri, la ora locală 10.18 (4.18, ora României), iar ”operaţiunile de luptă împotriva incendiului s-au terminat”, a declarat AFP un purtător de cuvânt al Guvernului, citând pompierii.
Familii disperate ale multor persoane date în continuare dispărute străbat spitalele în căutarea rudelor, în timp ce pompierii încheiau inspectarea ultimelor apartamente din complexul rezidenţial devastat.
Din imobilele cu 31 de etaje ale complexului Wang Fuk Court, care se aflau în curs de renovare, mai ieşea doar puţin fum, un vestigiu al sinistrului uriaş care a cuprins zgârie-norii miercuri după-amiaza, au constatat jurnalişti AFP.
Ei au văzut vineri dimineaţa salvatori care încărcau în partea din spate a unor vehicule cel puţin patru saci mortuari cu rămăşiţe recuperate.
Alţi saci morturari au fost descărcaţi la Morga Sha Tin, situată la aproximativ 30 de minute de complexul rezidenţial.
Autorităţile le-au permis familiilor să vină să-şi identifice rudele la morgă începând de la ora locală 14.00 (8.00, ora României).
Știrea inițială: Pompierii din Hong Kong afirmă că se aşteaptă să încheie, vineri, operaţiunile de căutare-salvare după cel mai grav incendiu din oraş din ultimii aproape 80 de ani, care a distrus un imens complex de apartamente, provocând moartea a cel puţin 94 de persoane, în timp ce zeci de oameni sunt încă dispăruţi, relatează Reuters, citată de News.ro.
Pompierii au reuşit, în mare parte, să ţină sub control incendiul care a distrus complexul rezidenţial Wang Fuk Court, în districtul Tai Po din nord. Proprietatea cu opt blocuri-turn unde locuiau peste 4.600 de persoane se afla în renovare şi era învelită în schele de bambus şi plasă verde când a izbucnit incendiul, miercuri după-amiază, flăcările răspândindu-se rapid.
Poliţia a anunţat că a arestat trei oficiali ai companiei de construcţii, sub suspiciunea de omor prin imprudenţă, întrucât au fost folosite materiale nesigure, inclusiv panouri de spumă inflamabilă care au blocat ferestre.
Pompierii continuă să intervină, vineri dimineaţă, la complexul care încă arde mocnit.
„Vom încerca să intrăm cu forţa în toate apartamentele din cele şapte clădiri, pentru a ne asigura că nu mai sunt alte eventuale victime”, a declarat, vineri dimineaţă, jurnaliştilor, directorul adjunct al Serviciilor de Pompieri, Derek Chan.
279 de persoane erau încă pe listele cu dispăruţi, joi dimineaţă, însă numărul nu a fost actualizat de peste 24 de ore. Chan a afirmat că 25 de apeluri către Departamentul de Pompieri, prin care se cerea ajutor, au rămas nerezolvate, între care trei primite în ultimele ore, acestea fiind tratate cu prioritate.
„Sper că vor mai găsi supravieţuitori în clădire, cred că au făcut tot ce puteau, pompierii au făcut multe”, a afirmat locatarul Jacky Kwok, adăugând: „Este un dezastru, nimeni nu a vrut să se întâmple”.
Salvatorii s-au confruntat cu căldura extremă, fumul dens şi schele care se prăbuşeau în timp ce încercau să ajungă la locatarii despre care se crede că au rămas blocaţi la etajele superioare ale complexului.
Joi, o femeie care avea fotografia de la absolvire a fiicei ei îşi căuta copilul la un adăpost, unul dintre cele opt în care autorităţile afirmă că sunt găzduiţi 900 de locatari.
„Ea şi tatăl ei încă nu au ieşit”, a spus femeia de 52 de ani, Ng. „Nu au avut apă să salveze clădirea noastră”.
Cele mai multe dintre victime au fost găsite în două blocuri din complex, în timp ce în alte clădiri au fost găsiţi supravieţuitori, a spus Chan, fără a da detalii.
Bilanţul deceselor confirmate se ridică la 94, vineri dimineaţă, a afirmat Autoritatea Spitalelor. Doi dintre cei morţi erau de naţionalitate indoneziană, lucrând ca menajere, a arătat Consulatul indonezian. În Hong Kong sunt circa 368.000 de persoane care lucrează ca ajutor în casă, majoritatea femei din ţări din Asia cu venituri mici, care locuiesc cu angajatorii lor.
Incendiul este cel mai grav din Hong Kong din 1948 încoace. Atunci, 176 de persoane au murit într-un incendiu la un depozit. Incendiul este comparat cu cel de la Turnul Grenfell din Londra, în care au murit 72 de oameni, în 2017. Vina pentru acel incendiu a fost atribuită firmei care a îmbrăcat exteriorul în material inflamabil.
Poliţia a arestat doi directori şi un inginer consultant de la Prestige Construction, o firmă care face lucrări de mentenanţă la Wang Fuk Court de peste un an.