G4Media.ro

Bihor: Autoritățile vor amenaja o barieră și parcări în zona protejată „Avenul…

sursa foto: captura video

Bihor: Autoritățile vor amenaja o barieră și parcări în zona protejată „Avenul Betfia”, dat fiind că turiștii preferă să urce până pe crater cu mașinile, ignorând indicatoarele care interzic accesul autoturismelor

În ultimele weekenduri, Agențiea Națională pentru Arii Naturale Protejate Bihor, comisarii de mediu și polițiștii din Băile Felix au desfășurat acțiuni comune în zona protejată „Avenul Betfia”, din aproapierea municipiului Oradea, unde a fost amenajat și turnul de observație ”Belvedere”.

sursa foto: captura video

Tot mai mulți turiști care obișnuiesc să vină în această arie protejată obișnuiesc să urce cu mașinile până pe crater, ignorând indicatoarele și panourile care avertizează că este interzis accesul autoturismelor, relatează ebihoreanul.ro

În consecință, autoritățile locale au decis să amenajeze la baza ariei protejate o parcare precum și o barieră.

Accesul autoturismelor în zonă este interzis dat fiind că cinci hectare de teren se suprapun cu aria specială de conservare ROSAC0008 Betfia, care cuprinde și Rezervaţia 2.187, Locul fosilifer de pe Dealul Şomleului, o rezervație naturală de tip paleontologic, relatează ebihoreanul.ro.

Pentru a stopa acest fenomen, care poate duce la distrugerea rezervației, Primăria Sânmartin a decis să ia măsuri. „Suntem în lucru cu o parcare de 100 de locuri (n.r. – care va fi amenajată în afara zonei protejate), dar care nu vor fi suficiente. Așa că vrem să mai amenajăm circa 50-70 de locuri de parcare perpendiculare sau paralele pe drum”, a declarat primarul din Sânmartin, Cristian Laza, potrivit ebihoreanul.ro

sursa foto: captura video

Edilul a spus că la fiecare sfârșit de săptămână cu vreme bună, 200-300 de mașini ajung zilnic la Betfia, iar oamenii trebuie să aibă o soluție la îndemână. „Adevărul este că oamenii trebuie să vină cu ceva până acolo. Amenajăm și o pistă pentru bicicliști, dar tot nu va fi o soluție pentru toți turiștii. De aceea trebuie să amenajăm locuri de parcare, la marginea ariei protejate”, a mai spus Laza.

După ce parcările vor fi amenajate, Primăria Sânmartin și ANANP Bihor vor monta o barieră, astfel încât șoferii să nu mai poată urca motorizat pe „crater”, relatează ebihoreanul.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Amenzi, masini confiscate… nimic?