Home » Analize » Bărbatul acuzat că a pătruns prin efracţie în locuinţa lui Nancy Pelosi și l-a lovit pe soțul său cu un ciocan în cap se declară nevinovat

Bărbatul acuzat că a pătruns prin efracţie în locuinţa lui Nancy Pelosi și l-a lovit pe soțul său cu un ciocan în cap se declară nevinovat

Bărbatul acuzat că a pătruns prin efracţie în locuinţa lui Nancy Pelosi și l-a lovit pe soțul său cu un ciocan în cap se declară nevinovat
Sursa foto: AFP / Brendan Smialowski
Ascultă articolul

Bărbatul acuzat că a pătruns prin efracţie în locuinţa din San Francisco a preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi l-a lovit pe soţul acesteia cu un ciocan în cap a pledat „nevinovat”, miercuri, la acuzaţiile ce i se aduc, în faţa tribunalului din San Francisco, relatează Reuters, citată de Agerpres.

David Wayne DePape, un canadian în vârstă de 42 de ani, a negat toate acuzaţiile – tentativă de omor, spargere, agresiune cu o armă mortală, privare de libertate, abuz asupra unui vârstnic şi ameninţarea unui membru de familie al unei oficialităţi, a menţionat într-un comunicat procurorul districtual din San Francisco, Brooke Jenkins.

- articolul continuă mai jos -

Şedinţa următoare, la care se va stabili data începerii unui proces cu juraţi, a fost programată pentru 23 februarie 2023, a menţionat aceasta.

Potrivit procurorilor, DePape spera să o găsească pe Nancy Pelosi, considerând-o „responsabila minciunilor” spuse de Partidul Democrat.

Paul Pelosi, care are 82 de ani, a fost externat din spital la şase zile după agresiunea de la sfârşitul lui octombrie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole