Home » Articole » Bărbat din Dâmboviţa reţinut după ce a intrat în casă peste o femeie şi a ameninţat-o cu moartea ca să îi aprobe cererea de prietenie pe Facebook

Bărbat din Dâmboviţa reţinut după ce a intrat în casă peste o femeie şi a ameninţat-o cu moartea ca să îi aprobe cererea de prietenie pe Facebook

669
Bărbat din Dâmboviţa reţinut după ce a intrat în casă peste o femeie şi a ameninţat-o cu moartea ca să îi aprobe cererea de prietenie pe Facebook
Sursa foto Dreamstime
Ascultă articolul

Un bărbat de 48 de ani a fost reţinut după ce a intrat noaptea în casa unei femei din comuna dâmboviţeană Nucet şi a ameninţat-o cu moartea ca să îi aprobe cererea de prietenie pe Facebook, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres.

„Cercetările au reliefat faptul că, bărbatul, la data de 25 februarie, în jurul orei 23:50, ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa unei femei, de 41 de ani, din comuna Nucet, şi ar fi constrâns-o pe aceasta, prin ameninţare cu suprimarea vieţii, să îi accepte cererea de prietenie pe o platformă de socializare, creându-i astfel o stare de temere victimei. În urma întocmirii formularelor de evaluare a riscului, a reieşit risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea femeii de 41 de ani şi a fiicei sale, de 17 ani, să fie pusă în pericol, fiind emise două ordine de protecţie provizorii cu valabilitate 120 de ore”, precizează IPJ Dâmboviţa.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, cu acordul victimelor, a fost dispusă monitorizarea electronică a bărbatului, prin montarea unui dispozitiv de supraveghere electronică.

Conform unor surse judiciare, bărbatul şi femeia de 41 de ani în locuinţa căreia a pătruns acesta avuseseră în trecut o relaţie de concubinaj.

Pe numele agresorului a fost deschis dosar penal pentru violare de domiciliu, şantaj şi ameninţare. Pe parcursul zilei de vineri, cel în cauză va fi prezentat magistraţilor, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole