G4Media.ro

Băiețel de 6 ani, mort după ce a fost mușcat de un…

Foto: SMURD

Băiețel de 6 ani, mort după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân, pe stradă, într-o comună din Constanța / Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă

UPDATE Ora 14.00: Băiețelul de 6 ani a fost atacat de un câine fără stăpân în timp ce se afla pe stradă, în fața locuinței, potrivit primelor cercetări ale polițiștilor.

Comunicatul poliției:

Astăzi, în jurul orei 12.50, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 6 ani, ar fi fost mușcat de către un câine.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un câine fără stăpân.

La fața locului a ajuns și un echipaj al ambulanței, care, din nefericire, a constatat decesul copilului.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în fața imobilului în care locuiește.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate cercetări cu privire la stabilirea tutor împrejurărilor care au condus la acest eveniment nefericit.

UPDATE Ora 13.35: Copilul a fost declarat decedat de către echipajul de ambulanță sosit la fața locului, a anunțat serviciul de ambulanță.

Copilul avea plăgi multiple.

Potrivit primelor informații, copilul se afla la joacă și a fost atacat de un câine comunitar.

Știrea inițială: Un copil de 6 ani a fost atacat de mai mulți câini în comuna Albești din județul Constanța, fiind grav rănit în urma mușcăturilor.

Echipajul medical sosit la fața locului încearcă să îl resusciteze pe copil.

Vom reveni

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

25 comentarii

  1. Maca-v-ar cainii de primari spurcati.

  2. unde-s aia cu „iubiti si cainii vaga bonzi”? Tara lui p wu la lui peste, cu sa domaso chisti carora le face placere sa citeasca stiri din astea, ca de aia voteaza usl de 30 de ani incoace!

    • @ Alin – Vorbesti sa te afli in treaba, aia cu iubiti si cainii vagabonzi au militat pentru adaposturi, in niciun caz sa fie lasati liber pe strazi!

    • au militat sa ia bani pe nimic. de vorbit in treaba vorbesti tu. tipau ca prin eutanasiere LE VA CRESTE NUMARUL!!! asa de logici erau. ma doare in pix de adapostul lor, de acolo pot scapa si chiar li se dadea drumul cand nu mai aveau loc.

    • mai prost ca tine nu e nimeni. pt tine e mai important ca un om si vorbesti de dezaxati. LOOOOOOOL! vezi ca te asteapta la obregia!

    • Olivia il face pe andrei USRist ca si cum e ceva rau. Ce v-a facut USR-ul nu inteleg.. Nu suntem pe acelasi site de stiri? Suntem la RomaniaTV pe site? Preferi PNL sau PSD?

    • prefera o laie, de la atatea droguri are mintea-n colturi. pune viata unui caine peste a unui copil si imi zice mie de psihopati. daca patea asa ceva nu mai stia pe ce lume e. si pot sa fiu si usrist si psdist si ce vreau eu, e dreptul meu si nu dau socoteala cat timp e legal. asa ca aberatiile de genul ma lasa complet rece.

    • @andrei – M-ai inteles gresit! Tragedia asta nu ar fi trebuit sa se intample. Adunatul cainilor vagabonzi este un lucru pe care l-am sustinut intotdeauna. Chiar eutanasierea, in cazul unei suprapopulari, este o solutie cruda, dar necesara. Insa cu ong-urile alea generalizezi gratuit. Nu zic ca nu au fost multe asa-zise asociatii care doar se faceau ca ingrijesc cainii, dar stiu si asociatii care chiar investesc in adaposturi canine si o fac cum trebuie.

  3. Ce moarte groaznica pentru bietul copil 🙁
    Tara de sec. XV.

    • Da,
      Evul Mediu.
      Ar trebui dosar penal pentru primar si subalternii lui, pentru neglijenta in serviciu cu consecinte grave.

    • Eventual plateste despagubiri simbolice cata vreme Justitia stee sub talpa lui Predoiu.

  4. Pentru cine nu știe, câinii vagabonzi sunt o prezență constantă în satele din sud. Nimeni nu se ocupă de ei, nimeni nu îi adună de pe ulițe sau de pe câmpuri. Copiii stau cu frica lor când merg la școală, babele la fel când merg la biserică.
    Primăriile dorm.

  5. O sa fie scandal vreo 2 zile, dupa care uita lumea totul pana la urmatorul caz similar.
    intre timp, maidanezii raman pe strazi, smecherii sifoneaza bani pentru a avea „grija” de ei, primariile nu fac nimic etc.

  6. Să le dăm pensii speciale la primari.

  7. Unde sunt asociațiile pentru drepturile animalelor sa ceară despăgubiri pentru câinele care a suferit o trauma.Asta e civilizația vestică..daca omoară cineva un câine face pușcărie.Cand te omoară câinele nu se întâmplă nimic. Un mic detaliu din vest: In Austria ca sa tii un câine trebuie sa ii asiguri 15 metri pătrați iar pentru un copil îți trebuie doar 10 metri pătrați.

  8. Nu există câini comunitari. Orice câine trebuie să aibe un stăpân care să aibe grijă de câine și să răspundă pt el. G4MEdia, când voi folosiți expresia „câini comunitari” în articolele voastre, nu faceți decât să perpetuați starea asta de confuzie datorită căreia mor oameni.

  9. Toti cainii comunitari stransi de pe strazi sunt lasati liberi pe campurile din sudul tarii. Sunt haite atat pe camp, cat si-n sate.

  10. Deh, țară de hoți, ce vreți, să fie ordine? Dacă nu sunteți cinstiți, va mănâncă câinii copiii, conduși de hoții votați de voi!
    Bietul copil!

  11. Am si eu o biserica pe langa, care-si lasa tot timpul cainii liberi pe strada, si nimeni nu zice nimic.
    Evul mediu in romanistan.

  12. Tin minte cand hingherii incercau sa-si faca treaba intr-un oras civilizat si toti desteptii ieseau de prin blocuri afara sa huiduiasca si sa ii obstacoleze, chiar agresandui.
    Dulai de caini masivi care intrau in haite si atacau oameni pe strada… de fapt de atunci nu am mai vazut vreun hingher pe strazi.
    Nu demult am avut si eu surpriza de a da ochii cu o haita pe intuneric, care ma atacat instant, in jur de 20 de potai de toate dimensiunile, o cunostinta de a mea a patit la fel cu un an in urma, noroc ca fiind in zona populata se mai baga altii sa ajute.
    Iar daca scapi degeaba spui cuiva ca e un cerc vicios prin care oricum nu se mai face nimica.
    Am fost muscat si de caini cu stapan, si nu odata, deci din punctul meu de vedere majoritatea obsedatilor de caini sunt niste inconstienti.
    Va doresc aceasi experienta si voua marii iubitori de zdrente, ca altfel nu pricepeti cat de periculoase poti fi animalele astea mai ales in haita.