G4Media.ro

Avocatul Alexandra Cârstea, care pledează pentru folosirea canabisului în folos medical: Aparent,…

Sursa foto: Pixabay

Avocatul Alexandra Cârstea, care pledează pentru folosirea canabisului în folos medical: Aparent, avem acest consens politic, mi s-a transmis că se aşteaptă opinii şi amendamente de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne

Avocatul Alexandra Cârstea, care pledează pentru folosirea canabisului în folos medical a declarat miercuri, în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, că acest canabisul în scop medicinal nu are potenţialul de a da efectele psihoactive, iar cineva care ar încerca să facă o fraudă nu va obţine acest efect psihotic. Ea a spus că în discuţia pe care a avut-o în Parlament luni, toate partidele şi-au arătat susţinerea pentru acest proiect şi aparent există un consens politic însă i s-a transmis că se aşteaptă opinii şi amendamente de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne.

Alexandra Cârstea a povestit că a descoperit proprietăţile canabisului medicinal când mama sa suferea de cancer în stadiul 4 şi avea dureri foarte mari.

”Mama nu mai putea folosi medicaţia clasică, am încercat la medici, în străinătate şi a urmat un parcurs de studiu aprofundat”, a spus avocata, precizând că a ajuns să achiziţioneze acest medicament din ţările unde este legală folosirea lor şi a obţinut şi o reţetă.

Ea a arătat că proiectul de lege pentru legalizarea canabisului în scop medical a pornit de la o petiţie care a strâns aproape 30.000 de semnături.

”Am alături medici, (..) am organizat două conferinţe ştiinţifice pe această tematică, cunoaşterea am avut-o la momentul respectiv şi toţi oamenii la care am apelat din afara ţării, medici, au fost extrem de receptivi şi m-au susţinut foarte mult”, a precizar Alexandra Cârstea, ea arătând că în afară urmează un ritm alert de legiferare şi vedem cât mai multe ţări europene care vor să îşi uniformizeze legislaţia. Ea a dat ca exemplu Germania, care are una din cele mai bune legi, Grecia de curând, Cehia, Polonia, Italia.

Avocata a precizat că există studii clinice care dau răspunsuri bune şi în privinţa vindecării, iar în cancer, pe studiile publicate, există ameliorări semnificative pe durere, pe starea de axietate, şi este o calitate a vieţii net superioară pentru un om aflat în suferinţă.

Ea a menţionat că la început, medicii au fost rezervaţi şi temerile au fost  că vor exista fraude ale reţetelor. ”Canabisul în scop medicinal nu are potenţialul de a da efectele psihoactive, cineva care ar încerca să facă o fraudă şi ar şi reuşi nu va obţine acest efect psihotic, este un demers care vine strict în ajutorul oamenilor”, a spus ea.

Alexandra Cârstea a precizat că de şapte ani face aceste demersuri, iar ”luni am văzut în Parlament un consens politic, cei din comisia de sănătate i-au tranmsis că problema nu ţine de ei”.

Ea a arătat că atunci când proiect de lege a fost iniţiat de parlamentarul Cristina Dumitrache, a beneficiat de aproape 100 de semnături, din tot spectrul politic, de la toate partidele.

”De-a lungul anilor am discutat cu toate partidele, recent, domnul Simion de la AUR şi-a arătat susţinerea pentru acest proiect. Aparent, avem acest consens politic. Ceea ce mă doare este că ne aflăm în această imposibilitate de a votat în sfârşit o lege, deşi Parlamentul este suveran (..) Am înţeles luni că se aşteaptă opinii şi amendamente de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne”, a mai spus ea, adăugând că de patri ani a fost depus proiectul de lege.

”Luni, toţi membrii comisiei care au participat au confirmat acordul (..) Este una dintre puţinele legi pentru care s-a obţinut consens politic”, a spus avocata.

”Cred că urgenţa este un cuvânt care trebuie să le rămână mereu prezent în minte şi din păcate, nu am primit nişte date certe, în cât timp se vor depune amendamente, când se va vota”, a arătat Alexandra Cârstea.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...