
Avocat din Ploiești implicat în fraude imobiliare, trimis în judecată pentru înstrăinarea fictivă a unor maşini de lux
Avocatul Vlad Nichita, implicat în fraudele imobiliare de la White Tower şi City Gate din municipiul Ploieşti, a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat că a înstrăinat fictiv trei autoturisme de lux ce aparţineau cabinetului său de avocatură, pentru a evita ca maşinile să fie puse sub sechestru, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată o avocată stagiară, Andreea Bezercu, acuzată că l-a ajutat pe Vlad Nichita să înstrăineze acele autoturisme.
Acuzaţiile aduse celor doi sunt de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, cu consecinţe deosebit de grave (şase persoane vătămate).
„În fapt s-a reţinut că, în perioada 02.02.2025 – 05.02.2025, cu intenţie directă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul N.V., avocat în cadrul Baroului Prahova (trimis în judecată în dosarul penal nr.221/282/P/2023, având ca obiect săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii – înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi bancrută frauduloasă), cu complicitatea inculpatei B.A. (la rândul ei avocat stagiar, la cabinetul celui dintâi), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, a înstrăinat în mod fictiv din patrimoniul cabinetului de avocatură al cărui titular este 3 autoturisme de lux, pentru evitarea aplicării măsurilor asiguratorii asupra bunurilor respective, în scopul fraudării creditorilor. Unul dintre ‘cumpărătorii’ a două dintre autoturismele de lux ale inculpatului N.V. este o femeie în vârstă de 79 de ani, fără permis de conducere, din judeţul Constanţa (soacra inculpatei B.A.) Prejudiciul total creat persoanelor vătămate în prezenta cauză este de aproximativ 442.000 euro”, a transmis marţi Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, într-un comunicat de presă.
În primul dosar, avocatul Vlad Nichita este judecat alături de un notar public, dezvoltatori imobiliari, dar şi omul de afaceri Daniel Ştefănescu, patron al firmei Gersim Development, pentru fraude imobiliare legate de complexurile White Tower, City Gate şi Mărăşeşti din municipiul Ploieşti, prejudiciul creat fiind de 8,7 milioane euro.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.