Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Armata SUA a afirmat că şi-a doborât din greşeală unul dintre propriile avioane de vânătoare, duminică dimineaţă, deasupra Mării Roşii, forţându-i pe ambii piloţi să se catapulteze, relatează agenția Reuters, itată de News.ro.
Cei doi au fost salvaţi, unul având răni minore, după ”cazul aparent de foc aliat”, care este anchetat, a transmis, într-un comunicat, Comandamentul Central al SUA.
Avionul era un F/A-18 Hornet care decolase de pe portavionul ”Harry S. Truman”. Una dintre navele de escortă ale portavionului, crucişătorul Gettysburg, ”din greşeală a tras şi a lovit” avionul, se arată în comunicat.
Marea Roşie este un cuib al activităţilor militare de mai bine de un an, întrucât forţele SUA se luptă cu miliţiile Houthi susţinute de Iran, care desfăşoară atacturi asupra navelor din regiune. Armata SUA a afirmat că sâmbătă a tras asupra unor drone Houthi şi rachete deasupra Mării Roşii şi a atacat centre de comandă şi control şi depozite de proiectile din Sanaa.