Redacția

Manifestație de amploare la Hamburg împotriva  testelor pe animale

Manifestație de amploare la Hamburg împotriva testelor pe animale

16 nov. 2
Circa 13.000 de persoane au participat sâmbătă la Hamburg la o manifestaţie pentru încetarea testelor pe animale, a anunţat poliţia germană, transmite Agerpres, citând DPA. Protestul a vizat în special Laboratorul de farmacologie şi toxicologie LPT, companie cu sediul la Hamburg acuzată că aplică tratamente abuzive câinilor şi maimuţelor în laboratorul său din Mienenbuettel, în […]
Peste 200.000 de cehi au cerut în stradă demisia premierului Andrej Babis

Peste 200.000 de cehi au cerut în stradă demisia premierului Andrej Babis

16 nov. 1
Peste 200.000 de cehi, potrivit poliţiei – 250.000, conform organizatorilor – s-au adunat sâmbătă la Praga pentru a cere plecarea premierului miliardar Andrej Babis, pe care îl acuză de corupţie. Protestul are loc în ajunul împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia de catifea care a dus la căderea comunismului în fosta Cehoslovacie, relatează […]
Primul inspector general demis de noul ministru al Educației: șefa Inspectoratului Școlar București, Ioana Mihaela Neacșu (PSD), înlocuită cu Liliana Fedorca (PNL)

Primul inspector general demis de noul ministru al Educației: șefa Inspectoratului Școlar București, Ioana Mihaela Neacșu (PSD), înlocuită cu Liliana Fedorca (PNL)

16 nov. 27
Poștași din Vrancea, suspectați că au făcut campanie electorală pentru PSD. Corpul de control al Poștei face verificări

Poștași din Vrancea, suspectați că au făcut campanie electorală pentru PSD. Corpul de control al Poștei face verificări

16 nov. 7
Corpul de control din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) verifică, în prezent, informaţiile vehiculate în presă, cu privire la faptul că unii poştaşi din judeţul Vrancea ar face campanie electorală pentru PSD, transmite Agerpres „Conducerea Poştei Române îşi menţine poziţia de neutralitate politică şi în acest proces electoral, aşa cum a făcut cu fiecare […]
Toni Greblă s-a întâlnit în pragul alegerilor cu liderii romilor din Oltenia: ”Am ajutat Partida Romilor de peste 20 de ani”

Toni Greblă s-a întâlnit în pragul alegerilor cu liderii romilor din Oltenia: ”Am ajutat Partida Romilor de peste 20 de ani”

16 nov. 19
Fostul secretar general al guvernului Dăncilă, Toni Greblă, s-a întâlnit cu liderii romilor din zona Olteniei la un restaurant dintr-o localitate din Gorj. Deși întâlnirea a avut loc cu numai o săptămână înaintea turului II al allegerilor prezidențiale, Greblă a declarat, pentru G4Media, că reuniunea nu a avut ca scop sprijinul comunității romilor pentru candidatul […]
”Vestele galbene” s-au încăierat la Paris cu poliția la aniversarea de un an de la debutul mișcării

”Vestele galbene” s-au încăierat la Paris cu poliția la aniversarea de un an de la debutul mișcării

16 nov. 2
Parisul a devenit sâmbătă scena unor proteste marcate pe alocuri de violenţe, la împlinirea unui an de la începutul mişcării de contestare a „vestelor galbene”, relatează AFP, citată de Agerpres. În întreaga Franţă au fost lansate apeluri la manifestaţii, iar în capitala Paris au fost organizate încă de dimineaţă mai multe mitinguri, dintre care cel […]
România nu are autostrăzi, dar copiii liderilor PSD le administrau pe bani grei. Niculae Bădălău: Nu am știut că fiica mea a lucrat la CNAIR / Sabina Bădălău ar fi încasat sporuri ilegale de 75% din salariu de la compania de stat

16 nov. 36
TOP 5 cele mai „căutate” meserii în învățământul profesional și tehnic. Producem peste 11 mii de tehnicieni ecologi și sunt doar 16 firme cu astfel de angajați

TOP 5 cele mai „căutate” meserii în învățământul profesional și tehnic. Producem peste 11 mii de tehnicieni ecologi și sunt doar 16 firme cu astfel de angajați

16 nov. 2
Raport după Black Friday: Cumpărături online de aproape 200 de milioane de lei, creștere de 43% față de 2018/ Pe ce au cheltuit banii românii

Raport după Black Friday: Cumpărături online de aproape 200 de milioane de lei, creștere de 43% față de 2018/ Pe ce au cheltuit banii românii

16 nov. 3
Sunt mai nocive țigările electronice decât fumatul? Explicațiile unui specialist

Sunt mai nocive țigările electronice decât fumatul? Explicațiile unui specialist

16 nov. 6
Linda Bauld, profesor la Institutul Usher din cadrul Colegiului de Medicină al Universităţii din Edinburgh, a susține că utilizarea ţigărilor electronice nu este sigură, însă este mai puţin nocivă decât fumatul. Întrebată de jurnalişti, în cadrul unui summit anual despre ţigările electronice desfăşurat, joi, la The Royal Society din Londra, cât de sigură este utilizarea […]
Petiție Reset către Guvern: Cerem retragerea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția!

Petiție Reset către Guvern: Cerem retragerea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția!

16 nov. 50
Comunitatea Reset din Iași cere Guvernului, într-o petiție publică, să revoce mandatul lui Tudorel Toader și să-l înlocuiască din Comisia de la Veneția, ”având în vedere că a nesocotit valorile și principiile statului de drept și ale independenței justiției” În perioada în care a fost ministru al Justiției, dl Tudorel Toader a adus modificări nocive […]
Noi dezvăluiri privind implicarea lui Trump în dosarul ucrainean / Mărturia unui angajat al ambasadei SUA la Kiev

Noi dezvăluiri privind implicarea lui Trump în dosarul ucrainean / Mărturia unui angajat al ambasadei SUA la Kiev

16 nov. 7
Un diplomat american a declarat vineri, în cadrul unei audieri cu uşile închise în Congres, că a auzit o conversaţie telefonică ce ar putea dovedi implicarea directă a lui Donald Trump în presiunile exercitate asupra Ucrainei pentru ca aceasta să declanşeze o anchetă asupra unuia dintre rivalii săi politici, relatează AFP, citând CNN. David Holmes, […]
Tabloidul The Sun: Meciul Suediei, oprit după după josnicul abuz rasist al fanilor români la adresa lui Alexander Isak

Tabloidul The Sun: Meciul Suediei, oprit după după josnicul abuz rasist al fanilor români la adresa lui Alexander Isak

16 nov. 23
Meciul Suediei a fost oprit după după josnicul abuz rasist al fanilor români la adresa atacantului Alexander Isak, a titrat The Sun, în urma partidei de vineri, de pe Arena Naţională, din preliminariile Euro-2020, transmite News.ro Isak a fost huiduit la fiecare atingere a balonului de fanii gazdelor şi, în ciuda abuzului, nu a ripostat, […]
Rudolf Giuliani, anchetat de procurorii federali în legătură cu afacerile din Ucraina ale asociaților săi

Rudolf Giuliani, anchetat de procurorii federali în legătură cu afacerile din Ucraina ale asociaților săi

16 nov. 2
Procurorii federali examinează dacă avocatul personal al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a avut de profitat de pe urma unei afaceri cu gaze naturale din Ucraina de care s-au ocupat doi asociaţi care l-au ajutat şi în eforturile sale de a lansa o investigaţie care l-ar fi putut ajuta pe preşedinte, a relatat vineri Wall […]
Dezvăluiri despre clientela PSD. Fostul secretar general din ministerul dezvoltării câștiga peste 8500 de euro pe lună. Ionela Stoian a fost acuzată de complicitate la abuz în serviciu în Dosarul Belina

Contra: Este una dintre cele mai mari dezmăgiri din viaţa mea că nu am reuşit să calific echipa naţională / Avem o șansă să ne calificăm la Euro din Liga Naţiunilor/ Am făcut un meci slab iar responsabil sunt eu

16 nov. 9
VIDEO Filmul Cardinalul, dedicat episcopului Iuliu Hossu care a fost beatificat de papa Francisc, va fi proiectat în premieră sâmbătă la Cluj

VIDEO Filmul Cardinalul, dedicat episcopului Iuliu Hossu care a fost beatificat de papa Francisc, va fi proiectat în premieră sâmbătă la Cluj

16 nov. 2
Ce mai promite Donald Trump dacă va fi reales președinte: Scăderea impozitelor pentru clasa de mijloc

Ce mai promite Donald Trump dacă va fi reales președinte: Scăderea impozitelor pentru clasa de mijloc

16 nov. 8
Donald Trump a promis vineri o scădere de impozit dacă va fi reales anul viitor şi dacă partidul său va obţine majoritatea în ambele camere ale Congresului, relatează AFP, citată de Agerpres.ro. „Vom acorda o scădere de impozit importantă pentru veniturile medii dacă vom recâştiga Camera Reprezentanţilor”, le-a spus preşedintele american jurnaliştilor. Democraţii dispun în […]
Bolivia va expulza întreg personalul diplomatic venezuelean pentru că ”s-a amestecat în problemele interne ale țării”

Bolivia va expulza întreg personalul diplomatic venezuelean pentru că ”s-a amestecat în problemele interne ale țării”

16 nov. 1
Guvernul interimar al Boliviei va expulza diplomaţii venezueleni aflaţi la post în La Paz pentru că au „încălcat regulile diplomaţiei amestecându-se” în problemele interne ale acestei ţări andine, a anunţat vineri şefa diplomaţiei boliviene, Karen Longaric, citată de AFP. „Vom da un termen pentru a părăsi ţara personalului diplomatic al Ambasadei Venezuelei care reprezintă guvernul […]
Cel mai bine păstrat schelet de stegozaur, o specie erbivoră din Jurasicul Superior, a fost găsit într-o magazie din Portugalia

Cel mai bine păstrat schelet de stegozaur, o specie erbivoră din Jurasicul Superior, a fost găsit într-o magazie din Portugalia

16 nov. 8
Un schelet de stegozaur, considerat cel mai complet din Europa, a fost găsit întâmplător într-o magazie din Portugalia, unde, potrivit primelor cercetări, a fost păstrat timp de şase decenii de un paleontolog rus, care l-a descoperit şi l-a depozitat acolo, aşteptând să aibă timp să-l studieze, relatează vineri EFE, citată de Agerpres.ro. Curioasa „redescoperire” a […]
MAE a solicitat AEP modificarea adreselor unor secţii de votare organizate în străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

MAE a solicitat AEP modificarea adreselor unor secţii de votare organizate în străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

15 nov. 1