O şcoală din municipiul Botoşani a avut cel mai scăzut procent la simularea Evaluării Naţionale pentru clasa a VIII-a, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, transmite Agerpres. Şcoala Gimnazială „Sfânta Maria” a avut o promovabilitate de doar 7,69%, iar media notelor la această unitate de învăţământ a fost de 3,89. Într-un clasament al […]
Poliţiştii au sancţionat, sâmbătă noaptea, 64 de persoane care participau la o petrecere într-un club privat din Sectorul 1 al Capitalei, precum şi pe administratorul clubului, cu amenzi care se ridică la suma de 79.000 de lei. Poliţia Capitalei a fost sesizată, în jurul orei 00,05, prin apel la 112, cu privire la faptul că […]
Un report de peste 25 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Joker, la tragerile loto de duminică, în timp ce reportul la categoria I la Loto 6/49 este de peste 7,77 milioane de lei (peste 1,57 milioane de euro), potrivit unui comunicat remis de Loteria […]
Primul zbor pe Marte al mini-elicopterului Ingenuity al NASA ar putea avea loc luni, a anunţat sâmbătă agenţia spaţială americană după o întârziere de peste o săptămână a zborului din cauza unei erori tehnice, informează AFP, citată de Agerpres. Acest zbor, primul care va fi realizat de un dispozitiv motorizat pe o altă planetă, ar […]
Un autoturism a ars în totalitate şi alte două în proporţie de 30%, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Tulcea, după un incendiu provocat de o persoană neidentificată până în prezent. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a anunţat că incendiul a fost semnalat pe o stradă din municipiul Tulcea şi că, […]
Imaginile din satelit arată cum ceea ce a fost odată cel mai mare gheţar din lume s-a rupt în bucăţi şi se topeşte. Cunsocut sub numele de A-68, gheţarul acoperea aproximativ 6.000 km pătraţi în momentul în care s-a rupt din calota Antarcticii, în 2017, transmite Rador. Ruperea gheţarilor Antarcticii este un proces natural care […]
Compania de servicii financiare digitale Revolut se apropie de o nouă finanţare, care ar evalua-o la peste 10 miliarde de dolari, a relatat, sâmbătă, Sky News, transmite Reuters, citată de News.ro Revolut, care este înregistrată la Londra, beneficiază de consultanţă din partea băncii americane de investiţii FT Partners. Finanţarea ar putea avea loc în vară. […]
Preşedintele american Joe Biden şi-a oferit sâmbătă o partidă de golf în oraşul său, Wilmington, prima de la preluarea mandatului de preşedinte, transmite AFP, citată de Agerpres. Vizita preşedintelui SUA la Wilmington Country Club nu a fost anunţată şi i-a surprins pe mulţi jucători. Mulţi dintre aceştia şi-au scos telefoanele mobile pentru a imortaliza acest […]
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că „trebuie să definim linii roşii clare cu Rusia”, afirmând că este pregătit pentru sancţiuni în cazul unui „comportament inacceptabil” din partea Moscovei, într-un extras dintr-un interviu acordat canalului american CBS, difuzat sâmbătă, transmite AFP, citată de Agerpres. „Cred că după un comportament inacceptabil, într-adevăr, trebuie să sancţionăm”, a […]
Măsura de carantină zonală se prelungeşte cu şapte zile pentru localităţile Domneşti, Pantelimon şi Voluntari, începând de sâmbătă, de la ora 22,00, potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov. Pe de altă parte, comuna Jilava a ieşit din carantină, precizează Prefectura Ilfov. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat o hotărâre privind încetarea măsurii […]
Republica Cehă expulzează 18 membri ai ambasadei Rusiei la Praga ca urmare a suspiciunii că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţii din 2014, au anunţat sâmbătă premierul Andrej Babis şi ministrul de externe Jan Hamacek, relatează Reuters, citată de Agerpres. Potrivit AFP, o explozie produsă la 16 […]
O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat sâmbătă o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iaşi pentru transportul, în regim de urgenţă, a patru pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă, informează MApN. Potrivit unui comunicat de presă, echipa medicală a fost formată din specialişti ai […]
O nouă tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) soseşte duminică în România, informează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre 139.200 doze de vaccin Vaxzevria, care vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar […]