Redacția

Diplomat rus: Criza actuală în relațiile dintre Rusia și SUA ar putea fi mai periculoasă decât Războiul Rece

Diplomat rus: Criza actuală în relațiile dintre Rusia și SUA ar putea fi mai periculoasă decât Războiul Rece

03 nov.
Criza actuală în relaţiile dintre Rusia şi SUA ar putea fi mai periculoasă decât Războiul Rece, a declarat marţi seara ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov, în cadrul forumului „Dialogul Fort-Ross”, un canal neoficial de comunicare dintre cele două ţări care funcţionează din 2012, potrivit agenţiei de presă TASS, citată de Agerpres. „(…) Ceea […]
Camera Deputaţilor a aprobat proiectul privind introducerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul”

Camera Deputaţilor a aprobat proiectul privind introducerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul”

03 nov. 32
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, propunerea legislativă privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, care prevede introducerea unei discipline şcolare cu acest obiect în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, relatează Agerpres. Propunerea legislativă modifică şi completează Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 şi Legea nr.174/2019 privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a […]
Un republican a câștigat funcția de guvernator al statului american Virginia / Rezultatele parțiale din New Jersey îl arată câștigător tot pe un republican

Un republican a câștigat funcția de guvernator al statului american Virginia / Rezultatele parțiale din New Jersey îl arată câștigător tot pe un republican

03 nov. 11
Primăria Braşov extinde, anul acesta, iluminatul festiv şi împodobeşte brazi de Crăciun şi în cartiere

Primăria Braşov extinde, anul acesta, iluminatul festiv şi împodobeşte brazi de Crăciun şi în cartiere

03 nov. 6
Primăria Braşov pregăteşte, în premieră, pentru Sărbătorile de iarnă din acest an, brazi de Crăciun şi pentru cartierele oraşului, spre deosebire de anii trecuţi, când, practic, doar zona centrală era împodobită, bugetul alocat în acest sens fiind de 1,2 milioane de lei, mai redus decât din 2019, an de dinaintea pandemiei, când sărbătorile nu au […]
O femeie a furat 600.000 de dolari de la soțul ei și a încercat să-i acopere convingându-l că are Alzheimer

O femeie a furat 600.000 de dolari de la soțul ei și a încercat să-i acopere convingându-l că are Alzheimer

03 nov. 1
Poliția din Connecticut (SUA) a arestat o femeie acuzată fiind că a furat 600.000 de dolari de la soțul ei timp de aproximativ 20 de ani, convingându-l că are boala Alzheimer, anunță Yahoo! News, care citează The Washington Post Donna Marino ar fi furat banii sub formă de cecuri de pensie, plăți de compensații pentru […]
Accident pe DN1A, în Dâmbovița, cu două camioane şi un autoturism. Cinci persoane sunt rănite

Accident pe DN1A, în Dâmbovița, cu două camioane şi un autoturism. Cinci persoane sunt rănite

03 nov. 2
Un accident în care au fost implicate două camioane şi au autoturism, a avut loc, miercuri, pe DN1A, iar cinci persoane au fost rănite, informează ISU Dâmboviţa, relatează Agerpres. La locul accidentului intervine şi un elicopter SMURD. Potrivit ISU Dâmboviţa, o persoană este încarcerată în unul dintre camioane, fiind conştientă şi cooperantă. Alte patru persoane […]
Vîlceanu susține că se poate strânge o majoritate cu USR: „Matematica este matematică, sunt minimum 240 de voturi pe varianta cu USR”

Vîlceanu susține că se poate strânge o majoritate cu USR: „Matematica este matematică, sunt minimum 240 de voturi pe varianta cu USR”

03 nov. 9
Kelemen Hunor: Prima variantă de coaliție ar fi cu USR. Cu PSD ar fi o majoritate confortabilă

Kelemen Hunor: Prima variantă de coaliție ar fi cu USR. Cu PSD ar fi o majoritate confortabilă

03 nov. 22
Viitoarea coaliție de guvernare trebuie să dea o perspectivă mai lungă, inclusiv privind amendarea Constituției, declară la RFI președintele UDMR, Kelemen Hunor. El afirmă despre o eventuală coaliție cu PNL și PSD că ar fi ”o majoritate confortabilă, dar dacă nu dai o perspectivă, inclusiv privind amendarea Constituției, atunci ce rost mai are o astfel […]
FOTO Doi clujeni traversează Africa la bordul unui IMS: ”Se împlinesc 50 de ani de când o mașină din asta a călcat ultima dată prin Africa”

FOTO Doi clujeni traversează Africa la bordul unui IMS: ”Se împlinesc 50 de ani de când o mașină din asta a călcat ultima dată prin Africa”

03 nov. 5
BREAKING Ciolacu: PSD va merge la Cotroceni cu propunere de premier

BREAKING Ciolacu: PSD va merge la Cotroceni cu propunere de premier

03 nov. 60
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat miercuri că PSD va merge la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis cu o propunere de premier. ”PSD e dispus să își asume actul de guvernare ca să scoatem România din criză. E obligația noastră să ne implicăm în soluționarea crizelor din România. Acest bâlci din ultimele […]
Locuitorii din Minneapolis au respins reforma radicală a poliţiei propusă după moartea lui George Floyd

Locuitorii din Minneapolis au respins reforma radicală a poliţiei propusă după moartea lui George Floyd

03 nov. 6
Locuitorii din Minneapolis au respins ideea unei reforme radicale a poliţiei oraşului, la aproape un an şi jumătate după ce afro-americanul George Floyd a murit asfixiat sub genunchiul unui poliţist alb, ceea ce a dus la manifestaţii masive în întreaga lume, relatează AFP, preluată de Agerpres. După moartea în mai 2020 a bărbatului de 46 […]
O ieșeancă bolnavă de cancer și-a câștigat în justiție tratamentul / Guvernul, Ministerul Sănătăţii, CNAS şi Agenţia Naţională a Medicamentului au cerut respingerea acţiunii

O ieșeancă bolnavă de cancer și-a câștigat în justiție tratamentul / Guvernul, Ministerul Sănătăţii, CNAS şi Agenţia Naţională a Medicamentului au cerut respingerea acţiunii

03 nov. 25
Șoferii Companiei de Transport din Iași au reluat protestele. Doar 12 autobuze sunt pe traseu, conduse de șoferi aduși din afara societății

Șoferii Companiei de Transport din Iași au reluat protestele. Doar 12 autobuze sunt pe traseu, conduse de șoferi aduși din afara societății

03 nov. 4
Aproximativ 28 de milioane de copii cu vârste de 5 - 12 ani din Statele Unite pot fi vaccinaţi împotriva COVID

Aproximativ 28 de milioane de copii cu vârste de 5 – 12 ani din Statele Unite pot fi vaccinaţi împotriva COVID

03 nov.
Aproximativ 28 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani din Statele Unite pot fi vaccinaţi împotriva Covid-19, a decis marţi seară Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), după ce Administraţia naţională pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a recomandat utilizarea serului în cazul acestei grupe de vârstă, relatează News.ro. Oficialii […]
Persoane cu COVID care nu și-au declarat contacții, anchetate la Iași/ DSP a transmis poliției o listă cu zece nume

Persoane cu COVID care nu și-au declarat contacții, anchetate la Iași/ DSP a transmis poliției o listă cu zece nume

03 nov. 2
Direcția de Sănătate Publică Iași a înaintat, marți, Inspectoratului Județean de Poliție o listă de zece persoane infectate cu virusul Sars CoV-2 și care nu au raportat contacții din perioada premergătoare bolii, transmite Radio Iași, citat de Rador. Omitarea declarării persoanelor de contact este catalogată drept infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la șase […]
Medic din Mehedinți, audiat pentru ”vaccinare la chiuvetă” / Percheziții în trei județe

Medic din Mehedinți, audiat pentru ”vaccinare la chiuvetă” / Percheziții în trei județe

03 nov. 15
Mai multe descinderi s-au desfășurat miercuri dimineață în Timiș, Mehedinți și Gorj într-un dosar de ”vaccinare la chiuvetă”, anunță Opinia Timișoarei. Oamenii legii fac percheziții la 6 adrese din cele trei județe, la persoane suspectate că ar face parte dintr-o rețea care asigura obținerea de certificate de vaccinare fără însă că beneficiarul să fi fost […]
Trei maratoane de vaccinare în trei oraşe din județul Hunedoara, în weekend

Trei maratoane de vaccinare în trei oraşe din județul Hunedoara, în weekend

03 nov. 2
Trei maratoane de vaccinare împotriva COVID-19 vor fi organizate la sfârşit de săptămână în Deva, Hunedoara şi Petroşani, transmite Radio Timișoara, citată de Rador. Persoanele care doresc să fie imunizate au posibilitatea să aleagă între serurile Pfizer şi Johnson&Johnson, anunță Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara. Vaccinarea va avea loc în perioada 5-7 noiembrie la Centrul […]
25 de percheziții în Bistrița-Năsăud, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat, tăiere și furt de copaci/ Polițiștii au descins și la sediul unui ocol silvic

25 de percheziții în Bistrița-Năsăud, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat, tăiere și furt de copaci/ Polițiștii au descins și la sediul unui ocol silvic

03 nov. 2
Cod galben de ceață în zone din 16 județe, miercuri dimineață

Cod galben de ceață în zone din 16 județe, miercuri dimineață

03 nov.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în orele următoare în zone din 16 judeţe. Până la ora 10:00, în judeţele Gorj (zona joasă), Olt, Vâlcea (zona joasă), Dolj, Mehedinţi (Strehaia, Vânju Mare, Corcova, Cujmir, Bălăciţa, Tâmna, Salcia, Oprişor, Butoieşti, Gârla Mare, Şişeşti, Gruia, Punghina, Bâcleş, […]
Mai multe patrule și camere de supraveghere pe Tâmpa, pentru prevenirea vandalismului

Mai multe patrule și camere de supraveghere pe Tâmpa, pentru prevenirea vandalismului

03 nov. 6
Nu doar clădirile din centrul istoric sunt ținta celor care mâzgălesc orice suprafață cu graffitti, ci și zonele stâncoase ale Muntelui Tâmpa, transmite Radio România Brașov, citat de Rador. Administratorii zonei turistice și iubitorii muntelui reușesc cu greu să îndepărteze inscripțiile, a explicat rangerul Rezervației Tâmpa, Viorel Mihai. “Aceste vandalisme apar nu numai pe vârf, […]
Apelul DSP Brașov: Nu mai chemați ambulanța acasă pentru recoltarea probelor pentru teste, dacă puteți merge la un centru

Apelul DSP Brașov: Nu mai chemați ambulanța acasă pentru recoltarea probelor pentru teste, dacă puteți merge la un centru

03 nov. 12
Nu mai chemați ambulanța pentru a recolta probele pentru teste. Dacă puteți, mergeți la un centru pentru a vă testa. Este apelul pe care îl face conducerea DSP Brașov, în condițiile în care sunt sute de astfel de solicitări zilnic, transmite Radio România Brașov, citată de Rador. „Noi am autorizat și am deschis mai multe […]