Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ale cărui călătorii în afara capitalei Kiev au fost rare de la începutul invaziei ruse, a efectuat sâmbătă, pentru prima dată, o vizită în oraşul Nikolaiev din sudul Ucrainei, relatează news.ro, conform AFP. Un videoclip difuzat de preşedinţia ucraineană îl arată inspectând o clădire rezidenţială grav avariată şi întâlnindu-se cu oficialii […]
Unele dintre jaloanele din Planul Național de Redresare și Reziliență nu pot fi realizate din scurt, ci trebuie pregătite din timp, în caz contrar existând pericolul unui blocaj al PNRR, spune Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit unui comunicat de presă USR. Motivele pentru care se poate bloca PNRR țin de […]
Compania SpaceX a concediat mai mulţi angajaţi implicaţi în pregătirea unei „scrisori deschise” care a criticat în special comportamentul adoptat de Elon Musk în spaţiul public, potrivit unui mesaj expediat de directoarea departamentului de operaţiuni din cadrul acestei companii spaţiale, al cărui conţinut şi a cărui existenţă au fost confirmate pentru AFP de un angajat […]
Preţurile la combustibili continuă să crească, în zona euro se menţine presiunea preţurilor în paralel cu inflaţia de bază, care nu include şi cotaţiile barilului de petrol. „Şi în ultimul trimestru al anului s-ar putea ca rata inflaţiei să fie de peste 7 procente”, se teme economistul şef al băncii germane Commerzbank , Jörg Krämer, […]
La scurt timp după ce jurnaliștii catalani au dezvăluit că Shakira a decis să se mute împreună cu cei doi copii, la Miami, Marca vine cu noi informații și scrie că Gerard Pique este gata să plece și el în SUA, relatează digisport.ro. „Cel mai important lucru pentru el este să fie aproape de copii”, a afirmat […]
Femeia care a comis accidentul în urma căruia patru angajaţi ai societăţii Citadin din Iaşi au murit a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, decizia fiind luată sâmbătă de către magistraţi, relatează news.ro Adina Iuliana Ghervase a fost adusă sâmbătă la prânz la Judecătoria din Iaşi, iar magistraţii au dispus emiterea mandatului de arestare […]
Actorul Valentin Uritescu a murit la vârsta de 81 de ani, după o lungă luptă cu o boală degenerativă. Absolvent al Promoţiei 1963 (clasa Constantin Moruzan) a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale”, Uritescu alege scena Teatrului “Maria Filotti” din Brăila, pentru ca, după cinci ani, să se angajeze la Teatrul Tineretului […]
Sute de persoane au participat sâmbătă, la mănăstirea Sfântul Mihail cu Cupole de Aur din centrul Kievului, la funeraliile unui tânăr militant ucrainean ucis în lupte în estul Ucrainei, tânăr care a fost o figură emblematică a mişcării pro-europene Maidan, relatează Agerpres, relatează Agerpres, condorm AFP. Roman Ratuşnîi a murit pe 9 iunie lângă Izium, […]
Pompierii militari din cadrul ISU Sibiu au intervenit de urgență, vineri noaptea spre sâmbătă, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o unitate de cazare turistică din Tălmaciu. La fața locului incendiul se manifesta generalizat la acoperiș și etajul superior. […]
Persoanele infectate cu versiunea iniţială a variantei Omicron a noului coronavirus, identificată în Africa de Sud în noiembrie 2021, ar putea fi vulnerabile în faţa riscului de infectare cu variantele recente de Omicron chiar dacă s-au vaccinat deja anti-COVID-19, inclusiv cu doza booster a unor astfel de seruri, sugerează un nou studiu, informează Reuters. Pacienţii […]
Ucraina intenţionează să reia negocierile de pace cu Rusia până la sfârşitul lui august, după ce va desfăşura operaţiuni de contraatac, relatează Agerpres, conform dpa. Ucraina se va afla atunci într-o poziţie mai bună pentru a negocia, a declarat sâmbătă negociatorul-şef al Kievului, David Arahamia, într-un interviu pentru postul Voice of America. Forţele militare ucrainene […]
Armata israeliană a atacat, sâmbătă, poziţiile organizației palestiniene Hamas din Fâşia Gaza, ca răspuns la un tir cu rachete din teritoriu care a fost interceptat, potrivit unui comunicat militar, relatează news.ro. conform AFP. Înainte de zori, sirenele au sunat în oraşul Ashkelon şi în alte localităţi din sudul Israelului, la graniţa cu Fâşia Gaza, pentru […]
Turiştii pot solicita despăgubiri până la 600 de euro pentru un zbor anulat, conform reglementărilor europene, chiar dacă operatorul aerian a asigurat un zbor alternativ, a explicat, sâmbătă, pe Facebook, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, conform Digi24.ro Acesta a postat câteva recomandări şi sfaturi pentru consumatori având în vedere […]
Armata rusă şi-a întărit poziţiile pe Insula Şerpilor din Marea Neagră, desfăşurând acolo mai multe sisteme de apărare, ceea ce sugerează că ea nu intenţionează să abandoneze uşor acest punct strategic, în pofida noilor sisteme de artilerie şi tiruri de rachete ucrainene, relatează sâmbătă Agerpres, conform AFP. Cele mai recente imagini prin satelit cu această […]
Un bărbat de 41 de ani din municipiul Bacău este acuzat de delapidare după ce ar fi încasat mai multe sume de bani, în numele unei organizaţii neguvernamentale, pe care nu le-a înregistrat în contabilitate, relatează Agerpres Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat trei percheziţii domiciliare în acest dosar, în urma cărora […]
Din pricina unor nereguli legate de serviciile oferite, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au oprit temporar funcţionarea unui restaurant din sectorul 6 al Capitalei. Operatorul economic a fost amendat cu 10.000 de lei. „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat şi a realizat o acţiune de control la Trattoria Roma, un restaurant situat în […]