25 de persoane suspectate de trafic de droguri au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate miercuri, transmite DIICOT. De asemenea, față de alți trei inculpați a fost luată măsura controlului judiciar. În urma celor 82 de percheziții domiciliare, au fost descoperite două culturi de canabis (una indoor), mai multe plante de canabis, aproximativ 3 kilograme […]
Fondul Monetar Internaţional îşi va reduce săptămâna viitoare prognoza privind o creştere a economiei globale de 2,9% în 2023, a declarat joi directorul general Kristalina Georgieva, invocând riscuri în creştere de recesiune şi instabilitate financiară, transmite Reuters, citată de News.ro. Georgieva a spus că perspectivele pentru economia globală ”devin mai întunecate”, având în vedere şocurile […]
Cu foarte mare întârziere şi după mai multe decizii contradictorii, Google s-a decis să dezvolte un smartwatch, care arată promiţător şi are potenţialul de a deveni un succes, dacă şefii companiei vor avea răbdare, de această dată, transmite News.ro. Google a optat pentru un cadran rotund, care măsoară doar 41 mm, este subţire şi cântăreşte […]
Câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace 2022 urmează să fie anunţat vineri la Oslo, Norvegia. În total, 343 de nominalizaţi – 251 de persoane şi 92 de organizaţii – concurează pentru premiu în acest an, potrivit Institutului Nobel. Dar lista completă nu este încă publică şi va fi lansată abia după 50 de ani, transmite News.ro. […]
Două persoane au murit şi cel puţin alte şase au fost rănite, joi, într-un atac cu armă albă în faţa unui cazinou din Las Vegas, au anunţat autorităţile din această metropolă americană, relatează AFP, citată de News.ro. Victimele acestui atac, care a avut loc la sfârşitul dimineţii pe Strip, un bulevard lung unde se succed […]
CFR Cluj a obținut joi seară o victorie mare și nesperată la Slavia Praga, unde a câștigat cu 1-0, în timp ce FCSB a fost umilită cu 5-0 pe terenul celor de la Silkeborg, în Europa Conference League. CFR Cluj a obţinut o victorie nesperată cu echipa Slavia Praga, scor 1-0 (1-0), joi seara, pe […]
Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat după ce ar fi jefuit o familie în timp ce aceasta îşi priveghea o rudă decedată, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, citat de Agerpres. „Investigaţiile efectuate de poliţişti au relevat faptul că, în noaptea de 4 spre 5 octombrie, persoane […]