Gripa aviară a ajuns în noi ţări de pe glob şi a devenit endemică pentru prima dată în rândul unor păsări sălbatice care transmit virusul către păsările domestice, susţin veterinarii şi experţi consultaţi de Reuters, care avertizează că aceasta a devenit acum o problemă pe întreg parcursul anului, relatează Agerpres. Reuters a vorbit cu peste […]
Guvernul elvețian a refuzat să confiște activele rusești, o măsură care, potrivit acestuia, ar submina constituția sa, relatează BBC. Reiterând concluziile unui grup de lucru creat de Oficiul Federal de Justiție, acesta a declarat că confiscarea activelor ar submina, de asemenea, ordinea juridică existentă. Într-un comunicat, Consiliul Federal Elvețian a afirmat că sprijinul său pentru […]
Capacitatea de apărare a Ucrainei va fi consolidată printr-un fond internațional de mai multe milioane de euro, a anunțat Ministerul britanic al Apărării, relatează Sky News. Marea Britanie și alte țări europene au convenit asupra unui pachet inițial de sprijin în valoare de peste 225 de milioane de euro, în ceea ce va reprezenta un […]
Israel a exportat pentru prima dată petrol, trimiţând un transport în Europa de la zăcământul offshore Karish, principalul proiect în care este implicat grupul Energean Plc, listat la Londra, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. Deşi ţara a început să trimită gaze naturale peste hotare în urmă cu câţiva ani, nu a produs niciodată cantităţi importante […]
Prim-ministrul scoțian Nicola Sturgeon și-a confirmat miercuri demisia surprinzătoare, anunțând că vor avea loc alegeri pentru succesiunea sa la conducerea Partidului Național Scoțian (SNP), transmite AFP. Deși a exclus demisia în urmă cu mai puțin de o lună, ea a declarat reporterilor: „În mintea și în inima mea știu că a venit acel moment”. Ea […]