Ca parte a celei mai recente runde de reduceri de locuri de muncă anunţat de Meta în martie, compania a început miercuri să concedieze angajaţi din funcţii tehnice, transmite CNBC, citată de News.ro. Angajaţii cu experienţă tehnică precum experienţa utilizatorului, inginerie software, programare grafică şi alte roluri au anunţat pe LinkedIn că au fost concediaţi, […]
Controversatul Robert Kennedy Jr., nepotul preşedintelui american „JFK” asasinat în 1963, a anunţat miercuri că este candidat la alegerile prezidenţiale din SUA din 2024, relatează AFP. „Îmi anunţ candidatura la învestitura democrată”, a afirmat sexagenarul, ale cărui şanse de reuşită sunt limitate, în faţa susţinătorilor săi din Boston. Robert Kennedy Junior este fiul fostului ministru […]
Sportiva Andreea Ana a asigurat României prima medalie la Campionatele Europene de lupte de la Zagreb, miercuri, după ce s-a calificat în finala categoriei 55 kg, transmite Agerpres. Andreea Beatrice Ana, campioana en titre, a trecut în sferturile de finală de azera Elnura Mamadova, în semifinale a învins-o pe poloneza Katarzyna Krawczyk, iar în finala […]
Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială de două zile în Brazilia, s-a întâlnit, miercuri, cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Goncalves, şi cu viceprimarul oraşului, Nilton Caldeira, transmite Agerpres. Întâlnirea cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro a avut loc la Palatul Guanabara, sediul oficial al guvernului statului Rio Janeiro. În prezenţa şefului […]
Statele Unite au anunțat miercuri un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, pentru a ajuta armata ucraineană în războiul său împotriva Rusiei, relatează Reuters, citată de The Guardian. Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat la conferința de presă zilnică că pachetul va include mai multe muniții și cartușe de artilerie. […]
Consumul de gaze în Uniunea Europeană a scăzut cu 17,7% în perioada august 2022 – martie 2023, comparativ cu consumul mediu din aceste luni, în anii 2017 – 2022, conform datelor publicate miercuri de Eurostat, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Această reducere depăşeşte obiectivul voluntar de economisire de 15% stabilit de statele membre ale […]
USR propune un proiect de lege pentru modificarea legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) care prevede eliminarea suprataxării clienţilor prudenţi pentru a fi subvenţionaţi clienţii riscanţi şi ca service-urile să lucreze în contract cu asigurătorii, iar beneficiarii de despăgubiri să poată primi şi suma echivalent, transmite News.ro. „Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a […]
Alpinista româncă Maria Dănilă a cucerit, zilele trecute, Vârful Annapurna din Himalaya, la 8.091 metri altitudine, în urma unei ascensiuni care a durat 17 ore. Maria Dănilă este prima femeie din România care atinge această performanţă, transmite News.ro. Performanţa înregistrată de Maria Dănilă a fost anunţată, miercuri după-amiază, de Clubul Alpin Român – Braşov, a […]
Ucraina a primit al doilea din cele patru sisteme de apărare antiaeriană promise de Germania, potrivit Der Spiegel, transmite Sky News. Site-ul german de știri relatează că sistemul de rachete antiaeriene Iris-T a fost livrat Kievului în urmă cu trei zile. Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a confirmat că primul sistem a fost livrat […]
Circulaţia prin Pasajul Unirii va fi restricţionată, de joi dimineaţa până la sfârşitul acestei săptămâni, pe sensul dinspre Universitate către Tineretului, pe banda din proximitatea scuarului ce separă cele două sensuri de mers, pentru lucrări de turnare a fundaţiilor noii porţi de gabarit, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis, miercuri, poarta […]
Sportiva română Loredana Toma a cucerit trei medalii de aur la categoria 71 kg, miercuri, la Campionatele Europene de haltere de la Erevan, transmite Agerpres. Toma a dominat întrecerile la stilul smuls, câştigând aurul cu 110 kg, deşi a ratat ultima încercare, la 115 kg. Argintul a revenit italiencei Giulia Miserendino, cu 105 kg, iar […]
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, le-a cerut miercuri Turciei şi Ungariei să ratifice aderarea Suediei la NATO ”cât mai curând posibil” şi înaintea viitorului summit al Alianţei Nord-Atlantice, din luna iulie, transmit Reuters şi AFOP, citate de Agerpres. ”Aşteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm în curând Suedia ca al 32-lea membru al NATO. Pentru a […]