Mihai Roman

BREAKING Curtea Constituțională a respins cu unanimitate sesizarea lui Nicușor Dan pe legea anti-extremism / CCR: Legea e clară, precisă și predictibilă / Președintele invocase presupusa lipsă de claritate

17 iul. 18
UPDATE: Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, potrivit surselor G4Media, confirmate ulterior de un comunicat oficial al CCR. Sesizarea a fost respinsă „ca neîntemeiată”, cu unanimitate. Printre cei care au votat respingerea sesizării președintelui se numără și Dacian Dragoș, noul judecător […]
BREAKING Curtea Constituțională a respins cu unanimitate sesizarea lui Nicușor Dan pe legea anti-extremism / CCR: Legea e clară, precisă și predictibilă / Președintele invocase presupusa lipsă de claritate

Euractiv: Șase comisari europeni, printre care și Roxana Mânzatu, se opun planului Comisiei Europene de finanțare a bugetului UE prin noi taxe

16 iul.
Șase comisari europeni, printre care și Roxana Mânzatu, și-au exprimat opoziția față de propunerea Comisiei Europene de a finanța viitorul buget al Uniunii prin introducerea unor noi taxe, potrivit informațiilor obținute de Euractiv. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta astăzi propunerea de buget a UE pentru perioada 2028 – 2034. Printre comisarii […]
Euractiv: Șase comisari europeni, printre care și Roxana Mânzatu, se opun planului Comisiei Europene de finanțare a bugetului UE prin noi taxe

Mirela Călugăreanu, numită șefă interimară la Curtea de Conturi. Ea a declanșat controalele ale Antifraudei din ANAF la publicațiile incomode pentru Liviu Dragnea în 2017. Are cinci case și minilingouri de aur

14 iul. 1
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat luni cu 256 de voturi „pentru”, şase „împotrivă”, 123 de abţineri şi două – „nu votez”, proiectul de hotărâre prin care se vacantează funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, ca urmare a demisiei lui Mihai Busuioc, urmând ca atribuţiile acestuia să fie preluate de consiliera de conturi Mihaela […]
Mirela Călugăreanu, numită șefă interimară la Curtea de Conturi. Ea a declanșat controalele ale Antifraudei din ANAF la publicațiile incomode pentru Liviu Dragnea în 2017. Are cinci case și minilingouri de aur

Cele două înțepături publice ale președintelui Nicușor Dan la adresa premierului Ilie Bolojan pe tema creșterii TVA și a comunicării măsurilor de austeritate

14 iul. 1
Președintele Nicușor Dan a lansat în conferința de presă de luni două critici la adresa guvernului Bolojan, la doar o zi după ce fusese invitat la congresul PNL la care Ilie Bolojan a fost ales președintele partidului. Între cei doi au mai apărut în ultima vreme și alte diferențe de opinie, inclusiv în privința susținerii […]
Cele două înțepături publice ale președintelui Nicușor Dan la adresa premierului Ilie Bolojan pe tema creșterii TVA și a comunicării măsurilor de austeritate

O organizație obscură cere ajutorul Rusiei în Transnistria / Moscova folosește astfel de situații pentru a-și justifica intervențiile armate

11 iul.
Uniunea Cazacilor Ruși a cerut oficial Kremlinului să acorde asistență umanitară, financiară și economică regiunii transnistrene, pentru ca populația regiunii să „nu se simtă abandonată”, transmite Radio Chișinău, citat de Rador. Informația e relevantă pentru că Moscova a folosit de-a lungul timpului astfel de cereri de sprijin pentru a-și justifica intervențiile armate. Așa s-a întâmplat […]
O organizație obscură cere ajutorul Rusiei în Transnistria / Moscova folosește astfel de situații pentru a-și justifica intervențiile armate

EXCLUSIV Cum a mușamalizat Curtea de Conturi, sub conducerea lui Mihai Busuioc, scandalul sediului Eximbank. Controlul inițial a cerut sesizarea procurorilor și recuperarea unui prejudiciu de 1,2 milioane de euro, dar un control ulterior a diminuat prejudiciul

10 iul. 13
Imobilul statului român din centrul Bucureștiului unde Eximbank plătește chirie unui intermediar a făcut obiectul unui control al Curții de Conturi în 2017, când șef al Curții era Nicolae Văcăroiu. Raportul cerea sesizarea procurorilor față de conducerea Regiei Protocolului de Stat (RAAPPS) și recuperarea unui prejudiciu de 1,2 milioane de euro. Un an mai târziu, […]
EXCLUSIV Cum a mușamalizat Curtea de Conturi, sub conducerea lui Mihai Busuioc, scandalul sediului Eximbank. Controlul inițial a cerut sesizarea procurorilor și recuperarea unui prejudiciu de 1,2 milioane de euro, dar un control ulterior a diminuat prejudiciul

SURSE Ion Mocioalcă, fostul baron de Caraș, una din soluțiile discutate în PSD pentru șefia Curții de Conturi. DNA i-a clasat un dosar de corupție cu patru zile înainte de a fi numit vicepreședintele Curții de Conturi. Fiica sa e căsătorită cu fiul fostului interlop vâlcean Vasile Gorun

08 iul. 22
Liderii PSD discută mai multe opțiunii pentru șefia Curții de Conturi, printre care și Ion Mocioalcă, actual vicepreședinte al instituției, au declarat pentru G4Media surse politice. Postul rămâne liber odată cu plecarea lui Mihai Busuioc la Curtea de Conturi. Mocioalcă, fostul baron PSD de Caraș, a fost vizat de un dosar de corupție, clasat de […]
SURSE Ion Mocioalcă, fostul baron de Caraș, una din soluțiile discutate în PSD pentru șefia Curții de Conturi. DNA i-a clasat un dosar de corupție cu patru zile înainte de a fi numit vicepreședintele Curții de Conturi. Fiica sa e căsătorită cu fiul fostului interlop vâlcean Vasile Gorun

Șefii UE, Ursula von der Leyen și Antonio Costa, merg vineri la Chișinău pentru primul summit UE-Republica Moldova

04 iul.
Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European, António Costa, merg vineri la Chișinău pentru primul summit UE-Republica Moldova, potrivit unui comunicat al executivului european. Împreună cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ei își vor manifesta sprijinul pentru calea de aderare a Republicii Moldova la UE, punând un accent puternic pe integrarea […]
Șefii UE, Ursula von der Leyen și Antonio Costa, merg vineri la Chișinău pentru primul summit UE-Republica Moldova

„steaua. young and innocent days” – proiect artistic despre un episod inedit din 1968, când studenți care au vrut să-și colinde profesorii au fost opriți de Securitatea comunistă

04 iul.
În decembrie 1968, un grup de studenți la Arte Plastice au confecționat împreună o stea și au pornit prin București să-și colinde profesorii. Chiar când ieșeau din scara blocului în care locuia unul dintre ei, au fost opriți de doi agenți ai Securității, iar profesoara care îi însoțea a fost dusă la secție pentru interogatoriu. […]
„steaua. young and innocent days” - proiect artistic despre un episod inedit din 1968, când studenți care au vrut să-și colinde profesorii au fost opriți de Securitatea comunistă

Bolojan: Am găsit la Guvern o direcție de protocol cu 30 de angajați, mult mai mulți decât la Cotroceni unde sunt doar 9 / Avem și serviciu de reziliență instituțională cu 12-13 angajați, le e greu să explice ce lucrează

03 iul. 1
Premierul Ilie Bolojan a declarat joi la Antena 3 că a găsit la Guvern o direcție de protocol cu 30 de angajați, cu mult mai mulți decât la Administrația Prezidențială, unde sunt doar 9 angajați la protocol. ”Iar președintele României are totuși o misiune de reprezentare internațională, are nevoie de protocol. Dar la guvern de […]
Bolojan: Am găsit la Guvern o direcție de protocol cu 30 de angajați, mult mai mulți decât la Cotroceni unde sunt doar 9 / Avem și serviciu de reziliență instituțională cu 12-13 angajați, le e greu să explice ce lucrează

EXCLUSIV Astrid Fodor, primarul Sibiului, a dat informații la Securitate cu numele conspirativ ”Aurora”, potrivit CNSAS. Ea nu a fost declarată colaborator al Securității pentru că informațiile pe care le-a dat ”nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”

03 iul. 2
Astrid Fodor, primar al Sibiului din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) după plecarea din funcție a lui Klaus Iohannis, a dat informații la Securitate – fosta poliție politică comunistă care i-a vânat pe adversarii Partidului Comunist, potrivit unei adeverințe publicate de Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securității. Fodor a furnizat la Securitate […]
EXCLUSIV Astrid Fodor, primarul Sibiului, a dat informații la Securitate cu numele conspirativ ”Aurora”, potrivit CNSAS. Ea nu a fost declarată colaborator al Securității pentru că informațiile pe care le-a dat ”nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”

Piețele financiare au reacționat pozitiv la măsurile dure anunțate de premierul Bolojan pentru a scădea deficitul bugetar: leul s-a apreciat, dobânzile la împrumuturile luate de guvern au scăzut

02 iul. 2
Leul și obligațiunile guvernamentale românești au înregistrat marți creșteri semnificative, după ce Guvernul a prezentat un proiect de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, transmite Bloomberg. E vorba despre o reacție pozitivă a piețelor financiare, de care guvernul depinde pentru a se împrumuta în fiecare lună ca să plătească cheltuielile curente. Pachetul prezentat de […]
Piețele financiare au reacționat pozitiv la măsurile dure anunțate de premierul Bolojan pentru a scădea deficitul bugetar: leul s-a apreciat, dobânzile la împrumuturile luate de guvern au scăzut

FOTO Ilie Bolojan și Nicușor Dan împreună la recepția Ambasadei SUA, la o oră după ce premierul a anunțat creșterea TVA, respinsă categoric de președinte în campania electorală / George Simion, prezent și el la ambasadă

02 iul. 1
Premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan au fost miercuri seară împreună la recepția dată de Ambasada SUA cu ocazia zilei naționale, la doar o oră după ce șeful guvernului anunțase într-o conferință de presă creșterea TVA de la 19% la 21%. La recepția de la Ambasada SUA a participat și George Simion, liderul partidului […]
FOTO Ilie Bolojan și Nicușor Dan împreună la recepția Ambasadei SUA, la o oră după ce premierul a anunțat creșterea TVA, respinsă categoric de președinte în campania electorală / George Simion, prezent și el la ambasadă

Norma didactică a profesorilor va crește cu 2 ore în învățământul preuniversitar și universitar / Vor rămâne doar două burse pentru elevi, de merit și sociale – premierul Bolojan

02 iul.
Norma didactică a profesorilor va crește cu 2 ore în învățământul preuniversitar și universitar, a anunțat miercuri premierul Ilie Bolojan într-o conferință de presă. El a spus că modificarea nu afectează drepturile salariale, ci ”va reașeza numărul de ore”. Tot Bolojan a anunțat modificarea radicală a sistemului de burse pentru elevi. Măsura face parte din […]
Norma didactică a profesorilor va crește cu 2 ore în învățământul preuniversitar și universitar / Vor rămâne doar două burse pentru elevi, de merit și sociale - premierul Bolojan

SURSE Superbugetarul Ion Sterian are în cabinet cinci secretare, nouă consilieri, un specialist în PR, plus șapte șoferi la dispoziție. El conduce compania monopolistă de stat Transgaz

02 iul. 19
Ion Sterian, directorul general al companiei monopoliste cu capital majoritar de stat Transgaz, are în cabinetul său cinci secretare, nouă consilieri și un specialist în PR, potrivit schemei de personal consultate de G4Media. În plus, șeful Transgaz are la dispoziție șapte șoferi, potrivit organigramei. În numai doi ani, cheltuielile cu personalul ale Transgaz au crescut […]
SURSE Superbugetarul Ion Sterian are în cabinet cinci secretare, nouă consilieri, un specialist în PR, plus șapte șoferi la dispoziție. El conduce compania monopolistă de stat Transgaz

Mirela Călugăreanu, în cărți pentru șefia Curții de Conturi. Ea a declanșat controalele ale Antifraudei din ANAF la publicațiile incomode pentru Liviu Dragnea în 2017. Are cinci case și minilingouri de aur

01 iul. 6
Mirela Călugăreanu e una dintre opțiunile PSD pentru șefia Curții de Conturi după plecare actualului șef, Mihai Busuioc, la Curtea Constituțională, au declarat surse politice pentru G4Media. Mirela Călugăreanu, fostă șefă a direcției Antifraudă din ANAF, a declanșat controalele ale Antifraudei din ANAF la publicațiile incomode pentru Liviu Dragnea în 2017. Călugăreanu a intrat în […]
Mirela Călugăreanu, în cărți pentru șefia Curții de Conturi. Ea a declanșat controalele ale Antifraudei din ANAF la publicațiile incomode pentru Liviu Dragnea în 2017. Are cinci case și minilingouri de aur

ULTIMA ORĂ Curtea Constituțională a dat undă verde ca statul român să piardă 500 de hectare de teren, date gratuit Universității de Științele Vieții din Timișoara / CCR a amânat decizia un an și jumătate / Curtea și-a negat deciziile precedente în spețe similare

01 iul. 10
Curtea Constituțională a respins marți o sesizare de neconstituționalitate depusă de fostul președinte Klaus Iohannis privind legea care vizează cedarea gratuită de către statul român a peste 500 de hectare de teren către Universităţii de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timişoara, potrivit unui comunicat al Curții. Președintele Iohannis a atacat legea la Curtea Constituțională […]
ULTIMA ORĂ Curtea Constituțională a dat undă verde ca statul român să piardă 500 de hectare de teren, date gratuit Universității de Științele Vieții din Timișoara / CCR a amânat decizia un an și jumătate / Curtea și-a negat deciziile precedente în spețe similare

SURSE Plenul Curții de Conturi, condus de Mihai Busuioc, a refuzat să sesizeze Parchetul în 2018 în legătură cu afacerea clădirii RAAPPS închiriată prin intermediari la Eximbank / Un control al Curții de Conturi a constatat un prejudiciu de 1,1 milioane euro acum un deceniu

30 iun. 3
Plenul Curții de Conturi, condus de președintele Mihai Busuioc, a decis în 2018 să nu sesizeze Parchetul în legătură cu afacerea chiriei încasate de RAAPPS de la o firmă privată pentru clădirea de pe Șoseaua Kiseleff unde funcționează acum sediul Eximbank, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Decizia plenului a venit după ce un control […]
SURSE Plenul Curții de Conturi, condus de Mihai Busuioc, a refuzat să sesizeze Parchetul în 2018 în legătură cu afacerea clădirii RAAPPS închiriată prin intermediari la Eximbank / Un control al Curții de Conturi a constatat un prejudiciu de 1,1 milioane euro acum un deceniu

Președintele Trump sugerează că va viza jurnaliștii pentru a descoperi sursa scurgerilor despre bombardarea Iranului

29 iun.
Președintele SUA a amenințat să folosească investigatorii federali pentru a forța reporterii să dezvăluie sursele care au scurs raportul negativ despre loviturile din Iran, transmite New York Post, un ziar conservator apropiat de Administrația Trump. Președintele Trump a sugerat că investigatorii federali ar putea să constrângă reporterii să spună guvernului cine a scurs evaluarea preliminară […]
Președintele Trump sugerează că va viza jurnaliștii pentru a descoperi sursa scurgerilor despre bombardarea Iranului

Directorul companiei Termoenergetica, controlată de Primăria București, are salariu lunar de 30.000 lei brut, ajutor de înmormântare pentru el și părinți, ajutor de naștere a unui copil, plus despăgubiri dacă e concediat

29 iun. 18
Compania municipală Termoenergetica, la care acționar majoritar e Primăria București, a încheiat în 2024 un contract cu directorul general Adrian Teodorescu prin care acesta primește un salariu fix mai mare decât al președintelui României (34.000 de lei brut lunar, față de 24.960 lei cât primește șeful statului). Contractul de mandat postat pe site-ul companiei arată […]
Directorul companiei Termoenergetica, controlată de Primăria București, are salariu lunar de 30.000 lei brut, ajutor de înmormântare pentru el și părinți, ajutor de naștere a unui copil, plus despăgubiri dacă e concediat

Compania de stat care gestionează centrala nucleară de la Cernavodă a încheiat un parteneriat pentru ”nucleariști de top” cu Universitatea Valahia din Targoviște, clasată pe ultimele locuri în topurile universitare / Instituția din Târgoviște, fief al politicienilor PSD

28 iun.
Compania de stat Nuclearelectrica, care gestionează centrala nucleară de la Cernavodă, a anunțat sâmbătă că a incheiat un parteneriat cu Universitatea Valahia din Targoviște pentru formarea de ”specialiști de top”. Universitatea Valahia din Targoviște este clasată pe ultimele locuri în topurile de specialitate în rândul universităților din România, după cum arată Edupedu.ro. Parteneriatul semnat între […]