Cristian Citre

OFICIAL Moise Guran a anunțat conducerea USR că nu își mai dorește să coordoneze campaniile electorale ale Alianței

11 mart. 78
Moise Guran i-a anunțat miercuri seară pe liderii USR reuniți în ședința Biroului Național că nu își mai dorește să coordoneze campaniile electorale ale Alianței USR PLUS, au declarat pentru G4Media.ro surse din conducerea Uniunii. Potrivit acestora, Moise Guran a spus că a luat această decizie din motive personale. Inițial, Moise Guran nu a putut […]
OFICIAL Moise Guran a anunțat conducerea USR că nu își mai dorește să coordoneze campaniile electorale ale Alianței

Cum motivează CCR respingerea numirii lui Orban ca prim-ministru: Președintele a numit aceeași persoană demisă prin moțiune de cenzură, nici măcar nu a existat intenția de desemnare a unui candidat care să obțină votul de încredere al Parlamentului, ci de a nu-l obține

10 mart. 39
Curtea Constituțională (CCR) susține în motivarea deciziei prin care a respins desemnarea lui Ludovic Orban drept candidat la funcția de prim-ministru că președintele Klaus Iohannis a avut intenția ca acesta să nu obțină votul de învestitură pentru a putea apoi dizolva Parlamentul și a declanșa alegerile anticipate. CCR trage această concluzie pe baza declarațiilor publice […]
Cum motivează CCR respingerea numirii lui Orban ca prim-ministru: Președintele a numit aceeași persoană demisă prin moțiune de cenzură, nici măcar nu a existat intenția de desemnare a unui candidat care să obțină votul de încredere al Parlamentului, ci de a nu-l obține

BREAKING Școlile vor fi închise o săptămână, începând de miercuri, 11 martie, cu posibilitatea de prelungire a măsurii (surse)

09 mart. 29
Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis luni închiderea tuturor școlilor din România vreme de o săptămână, începând de miercuri, 11 martie, cu posibilitatea de prelungire a măsurii, au declarat surse oficiale pentru G4Media.ro. La ora transmiterii acestei știri, ședința Comitetului este în desfășurare. Potrivit surselor noastre, unul dintre scenariile de lucru […]
BREAKING Școlile vor fi închise o săptămână, începând de miercuri, 11 martie, cu posibilitatea de prelungire a măsurii (surse)

Liderii partidelor politice au fost invitați marți la Palatul Victoria pentru consultări în vederea stabilirii datei alegerilor locale / Variantele luate în calcul

06 mart. 11
Premierul interimar, Ludovic Orban, le-a transmis vineri o invitație tuturor liderilor partidelor parlamentare pentru a participa marți, la ora 17:00, la Palatul Victoria, la consultări în vederea stabilirii datei alegerilor locale, au declarat surse politice pentru G4Media.ro. Potrivit surselor citate, zilele luate în calcul pentru alegerile locale sunt cele de 14 sau 28 iunie. A […]
Liderii partidelor politice au fost invitați marți la Palatul Victoria pentru consultări în vederea stabilirii datei alegerilor locale / Variantele luate în calcul

PLUS a acceptat, cu condiții, oferta USR pentru Sectorul 1 și face apel la închiderea negocierilor: Șapte consilieri la USR și patru la PLUS. Diana Buzoianu – viceprimar. Toate negocierile cu alte partide se vor purta exclusiv la nivelul Alianței

06 mart. 45
Conducerea PLUS Sector 1 a acceptat vineri oferta USR pentru a merge împreună în alegerile locale, și anume șapte consilieri să fie din partea USR și patru din partea PLUS, cu condiția ca Diana Buzoianu, candidata desemnată de partidul lui Dacian Cioloș pentru primăria sectorului, să fie viceprimar, iar toate negocierile cu terțe partide să […]
PLUS a acceptat, cu condiții, oferta USR pentru Sectorul 1 și face apel la închiderea negocierilor: Șapte consilieri la USR și patru la PLUS. Diana Buzoianu - viceprimar. Toate negocierile cu alte partide se vor purta exclusiv la nivelul Alianței

SURSE: Deputatul Lucian Heiuș va fi propus ministru de Finanțe în guvernul Cîțu. PNL va depune vineri la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare

27 feb. 2
Deputatul Lucian Ovidiu Heiuș (PNL Hunedoara) va fi propus de premierul desemnat Florin Cîțu ministru al Finanțelor în cabinetul pe care îl va propune Parlamentului, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale. Premierul desemnat va depune vineri la Parlament lista cu miniștrii și programul de guvernare, au mai declarat sursele citate. Restul miniștrilor actuali vor rămâne […]
SURSE: Deputatul Lucian Heiuș va fi propus ministru de Finanțe în guvernul Cîțu. PNL va depune vineri la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare

Reacția lui Vlad Voiculescu la înțelegerea dintre Nicușor Dan și PNL: Nu știam nimic. A refuzat de două ori protocolul pe care i l-am propus de a merge în tandem. Dacă acesta e motivul, ar fi o mare dezamăgire

27 feb. 37
Candidatul PLUS la Primăria Generală, Vlad Voiculescu, a declarat pentru G4Media.ro că nu știa nimic despre faptul că Nicușor Dan a bătut palma cu PNL pentru a fi susținut în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei, subliniind că, dacă Dan a refuzat protocolul de a merge în tandem din cauza negocierilor cu PNL, acest lucru […]
Reacția lui Vlad Voiculescu la înțelegerea dintre Nicușor Dan și PNL: Nu știam nimic. A refuzat de două ori protocolul pe care i l-am propus de a merge în tandem. Dacă acesta e motivul, ar fi o mare dezamăgire

SURSE Candidatul USR, Nicușor Dan, a bătut palma cu PNL pentru a fi sprijinit în cursa pentru Primăria Capitalei

27 feb. 66
Nicușor Dan a bătut palma cu PNL, partid care urmează să îl susțină în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Potrivit acestora, anunțul oficial urmează să fie făcut chiar de liderul PNL, Ludovic Orban, într-o declarație de presă anunțată pentru ora 12:00. Nicușor Dan a fost votat de USR […]
SURSE Candidatul USR, Nicușor Dan, a bătut palma cu PNL pentru a fi sprijinit în cursa pentru Primăria Capitalei

SURSE Liberalii vor merge la consultările de la Cotroceni tot cu Ludovic Orban ca propunere de prim-ministru, dar vor susține orice altă variantă de premier va alege președintele

26 feb. 13
Liberalii vor merge la consultările cu președintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni tot cu Ludovic Orban ca propunere de premier, dar mandatul va fi de susținere a oricărei variante de prim-ministru dacă șeful statului va opta pentru o altă persoană, au declarat pentru G4Media.ro surse din conducerea PNL. ”Nu schimbăm propunerea. Mandatul va fi […]
SURSE Liberalii vor merge la consultările de la Cotroceni tot cu Ludovic Orban ca propunere de prim-ministru, dar vor susține orice altă variantă de premier va alege președintele

BREAKING Ședința Parlamentului pentru învestirea guvernului Orban 2, amânată pentru că nu e cvorum

24 feb. 10
Ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, care urma să se reunească la ora 16.00 pentru un vot legat de guvernul Orban 2, a fost amânată din cauza boicotului PSD, Pro România, UDMR și ALDE. Ora 16.10: Ședința a fost amânată pentru că nu există cvorum de ședință. Au fost doar 188 de parlamentari […]
BREAKING Ședința Parlamentului pentru învestirea guvernului Orban 2, amânată pentru că nu e cvorum

BREAKING: CCR a admis sesizarea depusă de președinții Parlamentului în cazul desemnării lui Ludovic Orban: Președintele Iohannis va fi obligat să nominalizeze un premier care poate strânge o majoritate guvernamentală / CCR nu a interzis nominalizarea din nou a lui Ludovic Orban și nici nominalizarea unui premier demis prin moțiune de cenzură

24 feb. 94
Curtea Constituțională a admis luni sesizarea depusă de șefii Parlamentului în ce privește nominalizarea lui Ludovic Orban ca premier, au declarat pentru G4Media.ro oficiali din CCR. Decizia Curții nu îi interzice însă președintelui Iohannis să îl nominalizeze tot pe Ludovic Orban ca premier, ci îi impune să nominalizeze un premier care poate strânge o majoritate […]
BREAKING: CCR a admis sesizarea depusă de președinții Parlamentului în cazul desemnării lui Ludovic Orban: Președintele Iohannis va fi obligat să nominalizeze un premier care poate strânge o majoritate guvernamentală / CCR nu a interzis nominalizarea din nou a lui Ludovic Orban și nici nominalizarea unui premier demis prin moțiune de cenzură

Ordonanța de Urgență privind anticipatele a fost respinsă de Senat cu voturile PSD, UDMR, ALDE și PMP. Actul normativ va fi trimis Camerei Deputaților, forul decizional

19 feb. 12
Plenul Senatului a respins miercuri, cu 86 de voturi ”pentru” (PSD, UDMR, ALDE, PMP) și 34 de voturi ”împotrivă” (PNL, USR), ordonanța de urgență privind alegerile anticipate, ale cărei principale prevederi vizează că românii vor putea vota la orice secție din țară sau din străinătate la parlamentare, că numărul senatorilor și deputaților de diaspora se […]
Ordonanța de Urgență privind anticipatele a fost respinsă de Senat cu voturile PSD, UDMR, ALDE și PMP. Actul normativ va fi trimis Camerei Deputaților, forul decizional

BREAKING Curtea Constituțională va dezbate lunea viitoare sesizarea împotriva desemnării ca premier a lui Ludovic Orban / Ședința CCR, în aceeași zi cu ședința Parlamentului pentru învestirea Guvernului Orban 2

18 feb. 5
Curtea Constituțională (CCR) va dezbate luni, 24 februarie, sesizarea depusă de președinții Parlamentului, Marcel Ciolacu și Titus Corlățean, împotriva desemnării pentru a doua oară a lui Ludovic Orban în funcția de premier, au declartat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR. Dezbaterea de la Curte va avea loc în aceeași zi în care este programat în […]
BREAKING Curtea Constituțională va dezbate lunea viitoare sesizarea împotriva desemnării ca premier a lui Ludovic Orban / Ședința CCR, în aceeași zi cu ședința Parlamentului pentru învestirea Guvernului Orban 2

CCR a respins, cu unanimitate de voturi, ordonanța de urgență privind cumpărarea cartelelor prepay doar cu buletinul / OUG-ul fusese adoptat de Guvernul Dăncilă după crimele de la Caracal

18 feb. 32
Curtea Constituțională (CCR) a respins marți, cu unanimitate de voturi, ordonanța de urgență adoptată anul trecut de Guvernul Dăncilă, prin care s-a introdus prevederea ca vânzarea cartelelor de telefon prepay să fie posibilă doar cu buletinul, actualii posesori de astfel de cartele având timp până la 1 septembrie 2020 să se identifice. Actul normativ a […]
CCR a respins, cu unanimitate de voturi, ordonanța de urgență privind cumpărarea cartelelor prepay doar cu buletinul / OUG-ul fusese adoptat de Guvernul Dăncilă după crimele de la Caracal

ALERTĂ Comisia Juridică a Senatului a respins ordonanța de urgență privind alegerile anticipate

18 feb. 41
Comisia Juridică a Senatului a respins marți, cu voturile PSD, UDMR și ALDE, ordonanța de urgență privind alegerile anticipate, ale cărei principale prevederi vizau că românii vor putea vota la orice secție din țară sau din străinătate la parlamentare, că numărul senatorilor și deputaților de diaspora se dubleazăm iar românii din afara granițelor vor putea […]
ALERTĂ Comisia Juridică a Senatului a respins ordonanța de urgență privind alegerile anticipate

Explicația CCR pentru unda verde dată ieri pensiilor speciale ale primarilor, deși în 2016 le respinsese de două ori: Avocatul Poporului nu a atacat prevederea cu pensiile, ci doar modalitatea prin care a fost adoptat Codul Administrativ – ordonanță de urgență, în loc de lege

13 feb. 36
Curtea Constituțională (CCR) a pronunțat două decizii prin care a respins, în 2016, introducerea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene. Printre motivele invocate de Curte în urmă cu patru ani a fost acela că măsura ar fi discriminatorie: nu poți să dai pensii speciale doar unei categorii de aleși locali […]
Explicația CCR pentru unda verde dată ieri pensiilor speciale ale primarilor, deși în 2016 le respinsese de două ori: Avocatul Poporului nu a atacat prevederea cu pensiile, ci doar modalitatea prin care a fost adoptat Codul Administrativ - ordonanță de urgență, în loc de lege

Pensiile pot fi cumulate cu salariul la stat, a decis Curtea Constituțională. Decizia, luată cu majoritate strânsă de 5 la 4, strict pe motive extrinseci. Judecătorii nu s-au pronunțat asupra cumulului pensiei cu salariul în sine, ci pe modul în care a fost adoptată legea

12 feb. 70
Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea PSD împotriva interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat, măsură luată de Guvernul Orban la finalul anului trecut, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR. Potrivit acestora, decizia a fost luată cu 5 voturi pentru admiterea obiecției de neconstituționalitate și 4 voturi împotrivă. Sursele citate au explicat pentru […]
Pensiile pot fi cumulate cu salariul la stat, a decis Curtea Constituțională. Decizia, luată cu majoritate strânsă de 5 la 4, strict pe motive extrinseci. Judecătorii nu s-au pronunțat asupra cumulului pensiei cu salariul în sine, ci pe modul în care a fost adoptată legea

Curtea Constituțională a respins sesizarea Avocatului poporului și a declarat constituțional Codul Administrativ adoptat prin ordonanță de urgență de Guvernul Dăncilă / Undă verde pentru pensiile speciale ale primarilor

12 feb. 14
Curtea Constituțională a respins miercuri, cu majoritate de voturi, sesizarea depusă în august anul trecut de Avocatul Poporului împotriva Codului Administrativ, declarând actul normativ constituțional, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR. Potrivit acestora, decizia a fost luată cu 7 voturi ”pentru” și 2 voturi ”împotrivă” (judecătoarele Livia Stanciu și Simina Tănăsescu). Prin decizia […]
Curtea Constituțională a respins sesizarea Avocatului poporului și a declarat constituțional Codul Administrativ adoptat prin ordonanță de urgență de Guvernul Dăncilă / Undă verde pentru pensiile speciale ale primarilor

Curtea Constituțională a respins sesizarea lui Ciolacu și Meleșcanu privind adoptarea bugetului de stat prin angajarea răspunderii guvernului

12 feb. 14
Curtea Constituțională a respins miercuri sesizarea depusă de președinții Parlamentului, Marcel Ciolacu și Teodor Melșcanu (între timp demisionat), privind adoptarea bugetului de stat pe anul în curs prin angajarea răspunderii Guvernului Orban, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR. Potrivit acestora, decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Au fost șase judecători care […]
Curtea Constituțională a respins sesizarea lui Ciolacu și Meleșcanu privind adoptarea bugetului de stat prin angajarea răspunderii guvernului

BREAKING Calendarul NEînvestirii Guvernului Orban 2: Audierile miniștrilor, săptămâna viitoare, în perioada 17 – 19 februarie. Votul în plen: peste două săptămâni, pe 24 februarie

11 feb. 13
Birourile Permanente Reunite (BPR) au decis marți calendarul învestirii Guvernului Orban 2, potrivit căruia audierile miniștrilor în comisii vor avea loc în zilele de 17, 18 și 19 februarie, iar votul în plen – peste două săptămâni, pe 24 februarie, la ora 16:00. Luni, premierul desemnat Ludovic Orban a depus la Parlament lista noului Cabinet, […]
BREAKING Calendarul NEînvestirii Guvernului Orban 2: Audierile miniștrilor, săptămâna viitoare, în perioada 17 - 19 februarie. Votul în plen: peste două săptămâni, pe 24 februarie

Cu cine se consultă Orban pe tema anticipatelor: A invitat la Palatul Victoria doar partidele care au anunțat că sunt favorabile alegerilor înainte de termen

11 feb. 3
Premierul Ludovic Orban a invitat astăzi la Palatul Victoria pentru consultări doar reprezentanții celor două partide care s-au declarat favorabile declanșării alegerilor anticipate: USR și UDMR. Discuțiile au început la ora 9:00 cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, urmând ca după-amiază să se ducă la Palatul Victoria și liderul USR, Dan Barna. Orban s-a văzut duminică […]
Cu cine se consultă Orban pe tema anticipatelor: A invitat la Palatul Victoria doar partidele care au anunțat că sunt favorabile alegerilor înainte de termen