Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 40.000 de persoane, în principal în Israel, au obţinut cetăţenia austriacă în urma unei schimbări legislative din septembrie 2020 care le permite descendenţilor victimelor austriece ale Holocaustului să obţină un paşaport, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
„Într-un timp atât de scurt, acesta este un semn minunat de încredere”, a declarat marţi Hannah Lessing, secretar general al Fondului Naţional Austriac pentru Victimele Nazismului, la o conferinţă de presă la Viena.
Conform Ministerului austriac de Externe, mai mult de jumătate dintre naturalizări (51%) au fost pentru israelieni, urmaţi de americani (22%) şi britanici (13%).
Urmează argentinienii (3%), australienii (3%), canadienii (1%) şi mexicanii (1%). Alte naţionalităţi reprezintă 6% din total.
Copiii, nepoţii şi strănepoţii evreilor şi ai victimelor nazismului care au părăsit Austria din cauza persecuţiei din partea regimului hitlerist pot solicita acum cetăţenia austriacă.
Anterior, doar supravieţuitorii Holocaustului aveau această posibilitate.
Viena acordă paşaport fără a le cere solicitanţilor să locuiască în Austria sau să renunţe la naţionalitatea lor originală – un aranjament special, deoarece Austria nu permite dubla cetăţenie.
Datorită minorităţii sale evreieşti, Viena a devenit creuzetul artistic al Europei începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea intelectualilor care au contribuit la renumele său provenind din burghezia şi clasele de mijloc evreieşti asimilate.
Înainte de anexarea sa de către al Treilea Reich, Austria avea 200.000 de cetăţeni evrei. Peste 65.000 dintre aceştia au fost ucişi în timpul Holocaustului. Pentru a supravieţui, marea majoritate a celorlalţi au fost nevoiţi să fugă în străinătate.
Astăzi, Austria este un stat membru al Uniunii Europene cu 7,32 milioane de cetăţeni rezidenţi, conform celui mai recent recensământ din 2024 realizat de institutul Statistik Austria. 639.700 de cetăţeni austrieci erau înregistraţi în străinătate la 1 iunie 2025 (+2,4% faţă de aceeaşi dată din 2024).