Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Noul prim-ministru de centru-stânga al Australiei, Anthony Albanese, a anunțat marți că noul guvern va include un „ministru delegat pentru Republică”, în condițiile în care țara este o monarhie în conformitate cu constituția sa, potrivit BFM TV.
Este un pas simbolic către o ieșire din monarhia britanică, promovată de noul guvern de stânga, în contextul în care Londra se pregătește să sărbătorească jubileul de aur al reginei Elisabeta a II-a.
Matt Thistlethwaite, membru al Parlamentului din Sydney, a fost numit în această funcție.
Liderii laburiști au promis în trecut un referendum pentru a o înlătura pe Regina Angliei din funcția de șef de stat al Australiei. O promisiune pe care Anthony Albanese, republican declarat, a avut grijă să nu o repete în timpul campaniei sale.
În trecut, Anthony Albanese a descris trecerea țării la un regim republican ca fiind „inevitabilă”. În 1999, o mică majoritate a australienilor (55%) s-a opus trecerii la o republică, în urma unui dezacord cu privire la metoda de alegere a înlocuitorului reginei, care ar fi fost ales de parlament și nu prin sufragiu universal.
Vor schimba Regina Angliei cu Imparatul Chinei.
Ce inseamna sa te scarpini cu carbid cand nu te mananca…
EI INCEARCA SA-I REDUCA LA REGINA DIN STATELE PE CARE LE CONDUCE MOMENTAN.
După ce da coltul Vetutza si Australia si Canada vor fugi de sub monarhie.
Alți naivi care chiar cred că ștampila lor va face un președinte de ispravă…
Habar nu au ce vor pierde dacă chiar vor înlătura monarhia,mai ales că aceasta nu îi încurcă cu nimic!