Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, după audierile din Comisia pentru politică externă, că ”pentru a vorbi de dezescaladare e nevoie de o retragere completă”, referindu-se la anunțul Rusiei privind retragerea unor unități în cazărmi.
”În ce privește ambasada României la Kiev avem 15 oameni, este deplin funcțională. Am retras doi membri care sunt deja în România. Nu este nevoie de o reducere suplimentară a personalului. Toate ambasadele au aceeași logică de funcționare în acest moment”, a mai spus Aurescu.
Ministrul de externe a adăguat că România, ca stat membru NATO, beneficiază de toate garanțiile de securitate pe care le poate avea. ”Ca stat aliat, suntem deplin apărați.Dacă federația Rusă va porni un război împotriva Ucrainei, o astfel de situație va afecta Alianța în ansabmlul ei, deci și România. Dar nu există riscul unui implicări militare”, a mai spus Aurescu.
Ministrul de externe a precizat că situația de securitate este complicată, dar că speră ca ”eforturile să ducă totuși la o dezsecaladare”. Aurescu a adăugat că România a beneficiat de toate informațiile în timp real din NATO, de la partenerii americani în legătură cu evaluările de securitate.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
VIN RUSII ???
sau mai dureaza putin…ca ni se spune de 2 luni ca ne invadeaza rusia si incepe razboiul
atata propaganda mincinoasa, alarmista, terorizanta n-am auzit de la raceala aia (covid)
Biden a spus aseara ca nu știe dacă Rusia a restrâns o parte din soldați. De unde și pana unde afirmi ca au fost retrași o parte dacă nu sti…
Raportat la dr. minoritatii romane cam multi pe la ambasade si consulate.
Cine-i Aurescu si cine-l baga-n seama?