Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a prezentat, luni, într-o conferință de presă, proiectele legislative prioritare ale partidului. Între acestea se regăsește și desființarea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), instituțiile care pot sancționa limbajul public extremist.
AUR acuză de cenzură aceste instituții și susține că atribuțiile lor ar trebui preluate de instanțele de judecată.
AUR doreşte şi „renunţarea la orice formă de cenzură, incluzând desfiinţarea unor instituţii precum Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, competenţele acestora urmând să fie transferate către instanţele de judecată”, a spus Petrişor Peiu, citat de Agerpres.
„Am întocmit o listă de 10 proiecte prioritare pe care le-am propus şi le propunem pentru, să spunem, vindecarea României sau ieşirea din situaţia actuală, proiecte pe care noi le-am transformat în proiecte de lege, dar pe care promitem să le votăm, indiferent ce alt partid le va iniţia sub o formă sau alta”, a explicat Peiu într-o conferinţă de presă la Parlament.
Unul dintre acestea se referă la parlament bicameral cu 300 de parlamentari, urmat de alegeri locale în două tururi de scrutin pentru primari şi pentru preşedinţi de consilii judeţene, al treilea vizând scutirea de la plata impozitului de proprietate pentru locuinţa de domiciliu în limita a 150 de metri pătraţi.
O altă propunere vizează reforma administrativă. „Sigur că aici discuţia este mai largă. În principiu, propunem prin această reformă administrativă o altă arhitectură instituţională în România, prin reducerea, comasarea sau chiar dispariţia unor instituţii ale administraţiei centrale şi prin eficientizarea administraţiei locale”, a precizat Peiu.
Alt proiect se referă la revenirea cotelor TVA la 19% – cota standard şi 9% – cota redusă, a spus el.
AUR mai vrea renunţarea la limitarea plăţilor în numerar, renunţarea la îngrădirea drepturilor de proprietate privind sumele acumulate în pensiile administrate privat şi interzicerea deductibilităţii fiscale pentru operaţiunile asimilate optimizărilor fiscale: „Ne referim aici la contractele de consultanţă, management şi transfer al drepturilor de proprietate intelectuală pentru companiile multinaţionale sau pentru companiile cu terţii afiliaţi, pentru companiile mamă, dar şi plafonarea cheltuielilor deductibile cu dobânzile la credit intragrup”.
Un alt proiect are ca temă oprirea procesului de decarbonizare „până la atingerea suficienţei energetice”.