Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Partidul AUR anunţă că a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Avocatul Poporului, susţinând că, potrivit estimărilor sale, aproximativ patru milioane de persoane decedate figurează cu drept de vot. ”Este o falsificare a voinţei poporului şi o ameninţare directă la adresa democraţiei, datele fiind folosite pentru a umfla artificial prezenţa la vot şi a manipula rezultatele alegerilor. În acest context devine imposibil ca un candidat să obţină pragul necesar de a câştiga din primul tur”, afirmă reprezentanţii formaţiunii. Aceştia adaugă că problema a fost ”descoperită în urma scrisorilor personalizate transmise de preşedintele AUR, George Simion, unor categorii de persoane, folosind datele din registrul electoral pus la dispoziţie de stat, în mod legal”, candidaţilor şi partidelor, transmite News.ro.
”Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) denunţă public una dintre cele mai grave fraude sistemice tolerate de statul român în ultimele decenii: menţinerea persoanelor decedate pe listele electorale permanente. Potrivit estimărilor AUR, aproximativ patru milioane de persoane decedate figurează în continuare oficial cu «drept de vot» în România, falsificând realitatea electorală şi oferind pârghii de manipulare în mâinile unui sistem corupt care refuză să piardă controlul. Această situaţie nu este doar o anomalie administrativă. Este o falsificare a voinţei poporului şi o ameninţare directă la adresa democraţiei, datele fiind folosite pentru a umfla artificial prezenţa la vot şi a manipula rezultatele alegerilor. În acest context devine imposibil ca un candidat să obţină pragul necesar de a câştiga din primul tur”, arată reprezentanţii AUR, într-un comunicat de presă transmis joi.
Potrivit sursei citate, ”acest sistem putred, controlat de aceiaşi actori politici care conduc România de 35 de ani, a fost construit pe minciună şi manipulare”. Fiecare rundă de alegeri de după 1989 a fost viciată de aceste liste umflate, prin care votul românilor decedaţi este transformat în instrument politic, susţin reprezentanţii AUR.
”În faţa acestei realităţi revoltătoare, AUR a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Avocatul Poporului, solicitând intervenţia urgentă pentru verificarea şi actualizarea registrelor electorale permanente şi demararea unei anchete privind modul în care aceste registre au fost folosite la vot. Această problemă a fost descoperită în urma scrisorilor personalizate transmise de preşedintele AUR, George Simion, unor categorii de persoane, folosind datele din registrul electoral pus la dispoziţie de stat, în mod legal, tuturor candidaţilor şi partidelor parlamentare. A fost suficient un gest de comunicare transparentă cu cetăţenii pentru a da jos masca acestui sistem corupt, care se bazează pe minciună, manipulare şi pe deturnarea votului popular”, scrie în comunicat.
Aștept cu interes când această formațiune va sesiza AEP cum o formațiune politică a trimis mesaje electorale personalizate cetățenilor, fără consimțământul acestora. Oh, stai…
Zici ca-si pregateste esecul simionica hauristul…
„datele fiind folosite pentru a umfla artificial prezenţa la vot ” Daca ai 4 mil de votanti in plus, care nu voteaza , o sa scazi prezenta la vot , dar asa e cand bateai mingea la perete in tipul orelor de aritmetica si treceai clasa cu sacosa . La 300k decese pe an inseamna ca nu a mai inregistrat ca a murit nimeni in Romania de vreo 12-15 ani . Din aia 20 mil declarati , daca 4 mil sunt deja morti , vreo 6 mil pe afara , vreo 4 mil minori , inseamna ca vrea sa se declare presedinte cu 2 mil de voturi .
cineva sa i pazeasca pe astia care invie in interes de partid …
Fiecare fată de pe MASUSIE18 e gata să fie luată tare.
Pregătesc terenul pt a contesta rezultatul nefavorabil al votului… vor ieși după și vor spune că au fost furați la vot