Home » Articole » AUDIO ”A vorbi în limba maghiară în autobuzul din Cluj, în 2026, nu este permis!”/  Poliția a deschis o anchetă din cauza unui incident anti-maghiar comis de fani ai Universității Cluj

AUDIO ”A vorbi în limba maghiară în autobuzul din Cluj, în 2026, nu este permis!”/  Poliția a deschis o anchetă din cauza unui incident anti-maghiar comis de fani ai Universității Cluj

926
AUDIO ”A vorbi în limba maghiară în autobuzul din Cluj, în 2026, nu este permis!”/  Poliția a deschis o anchetă din cauza unui incident anti-maghiar comis de fani ai Universității Cluj
sursa foto: CTP/ Facebook
Ascultă articolul

Poliția clujeană a deschis o anchetă din oficiu cu privire la un alt incident anti-maghiar, comis de fani ai Universității (U) Cluj, potrivit victimelor, sub suspiciunea de instigare la ură și discriminare, a declarat deputatul Botond Csoma, care a precizat că și ministrul de interne a fost informat despre incident, relatează MTI, citată de Rador Radio România.

- articolul continuă mai jos -

Studenții din Cluj-Napoca au distribuit într-un grup de Facebook o înregistrare video realizată cu telefonul mobil despre cel mai recent incident anti-maghiar. „Se pare că a vorbi în limba maghiară în autobuzul din Cluj, în 2026, nu este permis! Bagajul U este foarte tare!”, a scris în postarea sa un utilizator anonim al înregistrării.

În înregistrarea în limba română, de niciun minut, realizată într-un autobuz urban, se aud mai mulți bărbați atacând un tânăr din cauză că a vorbit în limba maghiară cu colegii săi. Unul dintre agresori a declarat că este deranjat de faptul că vorbește în maghiară, „pe limba cailor”, în timp ce altul i-a spus să vorbească în limba română pentru că se află în Cluj-Napoca, nu în Budapesta.

Presa locală presupune că incidentul s-a produs după un meci dintre două echipe locale de fotbal, CFR Cluj și Universitatea Cluj, desfășurat sâmbătă seara. Incidentul a fost relatat de mai multe instituții media de limbă maghiară și română, iar poliția clujeană a deschis o anchetă din oficiu în urma acestor relatări, cu suspiciunea săvârşirii infracţiunii de instigare la ură și discriminare.

Președintele filialei județene Cluj a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Botond Csoma, a anunțat luni pe pagina sa de socializare că a fost informat şi ministrul de interne despre acest incident care a avut loc pe criterii etnice. El a rugat martorii și persoanele care dețin informații sau imagini cu privire la incident să meargă la poliție și a oferit, de asemenea, ajutorul UDMR victimelor și martorilor.

„Ura, intimidarea și instigarea pe criterii etnice nu își au locul în societate. Trebuie să acționăm consecvent în toate astfel de cazuri, folosind mijloacele legii”, a subliniat Botond Csoma, care a menţionat, într-o altă postare, că nu există aproape niciun meci între cele două echipe din Cluj-Napoca ca o parte din fanii U Cluj „să nu înceapă instigări anti-maghiare”.

În legătură cu acest incident a adoptat o poziţie şi Asociația Studenților Maghiari din Cluj-Napoca (KMDSZ), subliniind că „afirmaţiile fanilor FC Universitatea Cluj nu pot fi înțelese greșit, deoarece indică în mod clar ura etnică”. „Este inacceptabil ca în 2026 noi, la Cluj-Napoca, trebuie să ne gândim, în ce limbă să avem curaj să vorbim pe stradă”, a adăugat KMDSZ, în comunicatul său.

Organizația studențească a cerut autorităților competente și conducerii orașului „identificarea problemei sistemice care duce la astfel de situații în mod repetat în Cluj-Napoca”. „Ne așteptăm ca autorii să fie trași la răspundere și să se ia măsuri publice ferme pentru ca intimidări similare să nu aibă loc în viitor”, se mai arată în comunicat.

Incidentul a fost condamnat luni și de Serviciul de Asistenţă Juridică pentru Minorităţi „Mikó Imre” din Sfântu Gheorghe.

„Serviciul pentru apărarea drepturilor Mikó Imre condamnă pe deplin astfel de manifestări, care constituie în mod clar discriminare lingvistică și etnică, în pofida încercărilor autorităților de a le încadra drept o tulburare a ordinii publice, acest incident nu poate fi clasificat drept un atac non-etnic”, a scris organizația, subliniind: Libera utilizare a limbii materne este un drept fundamental, a cărui exercitare nu poate servi drept bază pentru intimidare sau agresiune.

Declarația îl citează pe preşedintele organizației pentru apărarea drepturilor omului, Erika Benkő, care a amintit că s-a întâmplat de multe ori la Cluj-Napoca când maghiarii au fost avertizaţi din cauză că au vorbit în limba maghiară.

„Serviciul de Asistenţă Juridică pentru Minorităţi are în vedere să adreseze o scrisoare atât conducerii echipei de fotbal, cât și primarului orașului în următoarele zile, avertizându-i să acorde atenție incidentelor anti-maghiare din ce în ce mai frecvente din oraș și să adopte o poziție fermă cu privire la această chestiune”, a precizat Erika Benkő.

În primăvara anului trecut, la Cluj-Napoca, a provocat o indignare publică faptul că fanii echipei U au abuzat tineri maghiari după un meci dintre cele două echipe locale de fotbal. Deși autorii au fost identificați ulterior, aceștia au negat că incidentul ar fi avut conotații etnice. La acea vreme, tinerii maghiari din oraș au protestat împotriva agresiunii.

După cum se ştie, de zeci de ani există o rivalitate între CFR Cluj, fondată în 1907 sub numele de Clubul Sportiv Feroviar Cluj, și echipa universitară Universitatea Cluj, fondată în 1919. Există, de asemenea, un număr mare de maghiari în baza de fani ai CFR, care devin adesea ținte ale ultrașilor FC Universitatea Cluj.

Sursa: MTI/ Traducerea: Rozália Gănciulescu /Rador Radio România

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole