G4Media.ro

Atenție la călătoriile aeriene în Franța: grevă la aeroporturile din Paris. 10%…

sursa foto: Facebook/ Skyguide

Atenție la călătoriile aeriene în Franța: grevă la aeroporturile din Paris. 10% dintre zborurile pe Aeroportul Charles de Gaulle au fost anulate din cauza grevei

Update 14.30: Vineri au fost anulate aproximativ 10% dintre zborurile spre/dinspre Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, potrivit Agerpres. S-au format cozi lungi în interiorul terminalelor aeroportului pe măsură ce unii pasageri caută zboruri alternative, iar alţii au ajuns mai devreme în aeroport de teama perturbărilor.

Articol inițial: Ministerul Afacerilor Externe anunță că vineri, 1 iulie, este anunțată o grevă a angajaților grupului ADP (Aéroports de Paris), cu posibilitatea de a fi extinsă și care va produce perturbări semnificative ale curselor aeriene, formarea de cozi, întârzieri în graficul de zbor și anulări ale unor curse aeriene, potrivit unui comunicat de presă.

Este recomandată verificarea informațiilor pe site-urile companiilor aeriene alese și să se anticipeze sosirea la aeroport astfel: cel puțin trei ore pentru un zbor internațional și cel puțin două ore pentru un zbor intern sau european. Air France intenționează să își asigure toate zborurile pe distanțe lungi și 90% din celelalte curse.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General ale României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General ale României la Lyon: +33643627736 și Consulatul General ale României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcție de circumscripția consulară în care se află.

Citește și...

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter