Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Patru victime au fost rănite cu cuţitul duminică într-un atac în metroul din oraşul francez Lyon, au anunţat autorităţile citate de AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
Prefectura celui de-al treilea oraş ca mărime din Franţa şi viceprimarul Mohamed Chihi, responsabil cu securitatea, au anunţat că a fost arestat un suspect.
AFP precizează că el este marocan şi că două victime au fost rănite în abdomen, iar una la braţ.
„Gândurile noastre sunt alături de cei trei răniţi”, a scris Chihi pe platforma X, după primul anunţ privind numărul acestora; bilanţul a fost actualizat ulterior la patru victime.
Conform site-ului de ştiri ActuLyon, preluat de Reuters, suspectul este în vârstă de 27 de ani, cunoscut cu antecedente infracţionale, şi nu a avut niciun fel de revendicări religioase sau politice. Prefectura a adăugat că respectivul nu are cazier şi că a fost spitalizat de mai multe ori pentru probleme psihiatrice.
O sursă din poliţie a AFP a confirmat detaliile privind identitatea presupusului agresor şi a adăugat că nu există „elemente” care să indice un act terorist.
Multicuţitarismul in acţiune! 🙂