G4Media.ro

Asociația Inițiativa pentru Justiție critică CSM pentru cererea de investigare a procurorului…

Asociația Inițiativa pentru Justiție critică CSM pentru cererea de investigare a procurorului din Caracal: Este o acțiune de intimidare a procurorului de caz

”Această solicitare lipsită de bază legală adresată Inspecției Judiciare este doar o acțiune de intimidare a procurorului de caz, inadmisibilă din partea reprezentantului garantului independenței justiției”, arată asociația fondată de procurorii Bogdan Pîrlog și Sorin Lia.

”Considerăm că presiunea la care sunt supuși magistrații a ajuns să fie enormă. Atragem atenția asupra faptului că denigrarea magistraților de către cei care ar trebui să le apere independența, înainte de a le fi măcar cercetate faptele ori pentru simplul fapt că au îndrăznit să critice modificări legislative, precum și solicitarea unor controale lipsite de bază legală, de către un „garant al independenței justiției” care sfidează făcând numiri în cele mai înalte funcții din sistemul judiciar cu încălcarea flagrantă a legii, reprezintă un pericol real la adresa justiției”, arată sursa citată.

Citește aici comunicatul integral

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Rezistati!

  2. Cercetarea unui dobitoc care nu cunoaste CP cat si CPP dar incaseaza 20.000 de lei lunar si lasa copii sa fie macelariti, nu mi se pare chiar o actiune de intimidare, nu??

    • Ada, am citit comunicatul. Ideea e ca asupra activitatii procurorului se fac cercetari de catre Serviciul de Indrumare si Control din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Justitie, lucru anuntat deja de procurorul general. Sectia Speciala nu are dreptul sa se sesizeze in acest caz. Lia Savonea a actionat politic sesizand IJ si SS cu privire la activitatea procurorului fara sa cunoasca nici macar raportul de activitate.
      Desi fata era, din nefericire, probabil moarta pana cand politistii au sesizat procurorul, se incearca exploatarea politica a tragediei de catre PSD prin reprezentantul caracatitei PSD din justitie Lia Savonea. S-a manipulat din start ca STS si procurorul de caz sunt de vina pentru dezastru si ca politia si-a facut datoria. Sa fim seriosi…
      STS nu are sistem gratuit de localizare exacta a apelantului pentru ca s-a dorit, prin legislatie am inteles, implementarea unui proiect de milioane de euro in asteptarea PARANDARATULUI.
      Dupa denuntarea protocoalelor de colaborare cu SRI crezi ca PSD au dotat politia cu aparatura necesara de interceptare, ascultare si localizare a infractorilor dupa ce atatia ani au discutat afaceri, prin care au pagubit statul cu miliarde, prin WC-uri de frica interceptarilor?
      O fi gresit procurorul, vom vedea, dar pana la procuror mai e politistul care a preluat apelul. Din pacate nu cred ca e o exceptie. Sunt zone din tara unde nu intri in politie fara pile, cumetrii sau sustinere politica sistem promovat de PSD in Politie, Administratie, Invatamant din pacate chiar si in Justitie(vezi Grupul Infractional Organizat de Lia Savonea)

  3. in curand partidul va schimba numele tarii: interlopia

  4. Asociația Inițiativa pentru Justiție ar trebui sa ceara ca inregistrarile telefonice referitoare la discutiile dintre Alexandra si personajele care au raspuns la 112 sa fie facute publice !

    Incompetenta si prostia in forma pura a „oamenilor legii” au facut ca ancheta penala sa devina un teatru de prost gust, cu plimbari inutile de la parchet pe camp, de la arest la locatia de unbde a fost ridicat arestatul preventiv si la milogiri ale procurorilor ca societatea sa ii lase … sa nu faca nimic.

    Fac pariu ca nu vor putea proba serios faptele de omor!

  5. Foarte excat si la obiect ce spun procurorii.
    Asta era problema sectiei de judecatori, ca se critica legile justitiei? E de noaptea mintii. Sper ca majoritatea judecatorilor din tara nu se simte reprezentata de politrucele de la sectia de judecatori. Apropo, cum a hotarat sa dea comunicatul sectia de judecatori? Nu cumva a fost uzurpata aceasta sectie?

  6. Continuati vad pe aceeasi tema penibila a labilitatii bietilor procurori(unii nu toti) timizi, fricosi fara sange in ei; apel care ne confirma inca o data ca de fapt sunt prosti dar prosti rau si nu au ce cauta in magistratura. Presiunea e pusa pe toata lumea nu doar pe ei. Numa ca ăsta e unu din argumentele cu care isi justifica ei salariile si pensiile ulterioare URIASE ca ei sufera. Atunci suferă tată, si daca nu mai rezisti…raus!

  7. PSD este susținut de clanuri interlope uitativa la mitinguri , ce oameni sunt aduși la mitinguri . Uitativa la relațiile dintre oamenii politici și clanuri interlope . Cat timp sunt la butoane politicieni corupți nu avem nici o șansă să ne revenim .

  8. Serions?!