Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Asociația Elevilor din Constanța îi cere ministrului educației “să recunoască pretențiile ridicate în procesul pentru suspendarea prevederii ce trimite elevii care nu au reușit să obțină media de admitere peste 5,00 în școlile profesionale, în cadrul Curții de Apel Constanța”.
Pe 5 septembrie a intrat în vigoare Ordinul de ministru nr. 4948 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, care, la art. 2, alin. (10), instituie condiționarea dreptului elevilor de a urma un liceu vocațional, tehnologic sau teoretic de obținerea mediei 5:00 la admiterea în clasa a IX-a.